Parlamentul Greciei a aprobat noul plan de austeritate convenit la Bruxelles. Incidente violente au avut loc în centrul Atenei

Parlamentul Greciei a aprobat noul plan de austeritate convenit la Bruxelles. Incidente violente au avut loc în centrul Atenei
Publicat: 16/07/2015, 02:28

Guvernul de la Atena a înaintat marți după-amiază parlamentului proiectul de lege referitor la primele măsuri de austeritate cerute de creditorii internaționali, după acordul convenit luni cu privire la un plan de asistență financiară pe trei ani, de peste 80 miliarde de euro. Târziu în noapte, în jurul orei 2, parlamentarii de la Atena au adoptat acordul negociat de Tsipras la Bruxelles, trecând primele măsuri de reformă ale planului de austeritate. Scorul a fost de 229 la 64 în favoarea acordului, însă în jur de 40 de parlamentari ai Syriza au votat împotrivă, opunându-se lui Alexis Tsipras, liderul partidului.

Dacă acest prim set de măsuri nu ar fi fost votat miercuri, Eurogroup-ul nu ar fi deschis negocierile de urgență pentru alocarea unei tranșe de 7 miliarde de euro, pe care Grecia o datorează la sfârșitul lunii iulie către Banca Centrală Europeană.

Printre măsurile de austeritate votate de Parlamentul grec, ca parte a ratificării acordului negociat la Bruxelles, se numără:

– modificarea TVA la 23% pentru alimentele procesate și restaurante, la 13% pentru alimentele proaspete, energie electrică, apă și servicii hoteliere, la 6% pentru medicamente și cărți.

– eliminarea scutirii de 30% la TVA pentru insulele grecești, cu excepția insulelor cele mai îndepărtate, care urmează să își mențină privilegiul până anul viitor.

– creșterea impozitului pe profit de la 26% la 29% pentru companiile mici.

– introducerea unei taxe de lux pentru limuzine, ambarcațiuni și piscine.

– eliminarea pensionării timpurii până în 2022 și creșterea vârstei de pensionare la 67 de ani.

– asigurarea independenței instituției naționale de statistici ELSTAT.

Tsipras: Îmi asum responsabilitatea pentru orice greșeală comisă

Prim-ministrul grec Alexis Tsipras a recunoscut marți seară că acordul cu creditorii pentru un al treilea plan de ajutor financiar este un text în care „nu crede”, dar „l-a semnat pentru a evita dezastrul țării”.

„Îmi asum responsabilitatea pentru orice greșeală comisă, îmi asum responsabilitatea pentru un text în care eu nu cred, dar l-am semnat pentru a evita dezastrul țării și sunt obligat să-l implementez”, a declarat Tsipras într-un interviu la televiziunea publică elenă ERT.

El a apărat acordul din noaptea de duminică spre luni, declarând că deși a fost „o noapte foarte rea pentru Europa”, marcată de „presiune asupra unui popor care s-a exprimat la referendum”, și „a fost impus” Greciei, acordul a salvat-o de la ieșirea din euro și trebuie pus în aplicare.

UPDATE 2.00 Votul s-a încheiat, planul de austeriate negociat la Bruxelles fiind aprobat cu 229 de voturi pentru, 64 împotrivă și 6 abțineri. 40 de parlamentari ai Syriza au votat NU, nerespectând cerința liderului Alexis Tsipras – o lovitură grea pentru premierul grec, care se confruntă cu o „rebeliune” în propriul partid.

UPDATE 1.55Parlamentarii de la Atena au aprobat noul pachet de măsuri convenite la Bruxelles, necesare pentru a debloca al treilea bailout și asistența financiară de urgență de 7 miliarde de euro, necesară până la scadența de luni.

UPDATE 1.35Votul în Parlamentul de la Atena începe. Fiecare parlamentar este strigat pe nume și își spune opțiunea, da sau nu. Sunt 300 de parlamentari. Fostul ministru de Finanțe al Syriza, Yanis Varoufakis a votat NU, împotriva acordului cu Eurogroup, stârnind rumoare în sală.

UPDATE 1.15Liderul partidului de opoziție Noua Democrație a anunțat că parlamentarii săi vor vota în favoarea acordului, după ce l-a criticat pe Tsipras pentru că a ratat negocierile și a înșelat așteptările grecilor. Totuși, susținerea lor este pentru că doresc să rămână în zona Euro și nu este un semn de slăbiciune al opoziției, a argumentat Vanghelis Meimarakis.

UPDATE 1.05Discursul lui Tsipras s-a încheiat. Ora 1 a trecut, iar termenul oficial acordat de Eurogroup pentru adoptarea primelor măsuri legislative de reformă tocmai a fost depășit.

UPDATE 00.50Premierul Alexis Tsipras vorbește în fața Parlamentului, susținând acordul pe care l-a negociat la Bruxelles. Premierul spune că partidele de stânga din Europa au susținut Grecia, însă conservatorii și creștin-democrații s-au opus și au vrut să demonstreze că austeritatea este singura cale.

Nu credem în majoritatea măsurilor, dar suntem obligați să le implementăm. Nu o să încerc să le fac să pară mai bune decât sunt”, a spus Tsipras, conform Reuters.

„Am lăsat o moștenire a demnității și democrației. Am plantat sămânța și ea va da roade în Europa”, a mai spus Tsipras.

Dacă credeți că acest șantaj este o ficțiune, atunci vă aștept să îmi spuneți care sunt alternativele. Dacă credeți că șantajul a fost real, atunci vă invit să purtăm cu toții povara responasbilității”, i-a îndemnat Tsipras pe parlamentari, referindu-se la șantajul statelor Euro.

UPDATE 00.00Parlamentul de la Atena încă nu a votat pachetul de legi pe care Tsipras l-a negociat la Bruxelles cu creditorii. Discuțiile în Parlament continuă la această oră. Premierul Alexis Tsipras a refuzat să mai apară în fața Parlamentului pentru a ține un discurs. Poliția i-a împrăștiat pe ultimii protestatari din Atena.

UPDATE 21:52 Proteste violente în fața în centrul Atenei. Câteva zeci de tineri mascați au aruncat cu coctailuri Molotov.

UPDATE 18.15Miniștrii de Finanțe ai Eurogroup se reunesc mâine pentru a stabili dacă Grecia și-a respectat angajamentele în Parlament și pentru a demara procedurile pentru finanțarea de urgență.

UPDATE 15.40 Comisia Europeană propune ca împrumutul-punte de 7 miliarde de euro pentru Grecia să se facă prin intermeniul Mecanismului European de Stabilitate Financiară (EFSM), potrivit unui document citat de Reuters.

Propunerea prevede ca împrumutul să aibă o maturitate de maximum trei luni și să fie rambursat EFSM din banii care vor fi obținuți de Grecia din fondul de salvare al zonei euro, Mecanismul European de Stabilitate (ESM), după finalizarea negocierilor pentru viitorul program de salvare în valoare de 86 de miliarde de euro.

Banii din EFSM aparțin tuturor statelor UE, în timp ce banii din ESM aparțin doar statelor din Zona Euro.

UPDATE 15.20Dezbaterile în Parlamentul de la Atena au luat sfârșit. Peste câteva ore va începe plenul, când ar urma să se voteze asupra legilor.

UPDATE 15.15108 din cei 201 membri ai Comitetului Central al Syriza, partidul de guvernământ al lui Alexis Tsipras, se opun validării acordului cu Bruxelles-ul și cer un Congres al partidului. Dintre aceștia, mai puțin de 15 sunt parlamentari, însă este un semnal serios pentru Tsipras că implementarea reformelor cerute de creditori va fi foarte dificilă.

UPDATE 14.10Decizia de folosire a EFSM pentru finanțarea de urgență a Greciei va fi luată de Consiliul de Miniștri ai UE, după ce va fi discutată cu toate cele 28 de state membre UE.

UPDATE 13.55La Bruxelles, Comisia Europeană caută soluții pentru finanțarea de urgență a Greciei cu cele 7 miliarde de euro scadente luni, 20 iulie. Soluția la care se va junge cel mai probabil este folosirea Mecanismului European de Stabilitate Financiară (EFSM). În acest fond se află însă bani de la toate statele membre UE, nu doar de la cele din zona Euro, iar unele state non-euro, în special Marea Britanie, se opun măsurii. Pentru a garanta eventualele pagube financiare suportate de aceste state, acum se negociază ca Marea Britanie și celelalte state non-euro să aibă acces la profiturile BCE din bondurile grecești sau la profiturile făcute de UE prin alte mecanisme financiare – Securities Markets Programme (SMP) sau cash-flow-ul bugetului UE. conform luiValdis Dombrovskis, un înalt oficial al CE, citat de BBC.

UPDATE 13.40Ministrul adjunct de Finanțe, Nadia Valavani, și-a dat demisia. Luni, ea declara că nu poate accepta termenii negociați de Tsipras privind bailout-ul.

UPDATE 12.45 Acordul Greciei cu creditorii internaționali, care conține cele mai dure condiții impuse vreodată statului elen în schimbul unui nou program de salvare, ar putea trece cu ușurință miercuri prin Parlament cu sprijinul opoziției, în pofida dezertărilor din coaliția de guvernare.

Motivul este că principalele formațiuni din opoziție, respectiv partidul conservator Noua Democrație, To Potami, de centru, și socialiștii din Pasok s-au unit să sprijine programul de reforme care este o precondiție pentru menținerea Greciei în zona euro, relatează Bloomberg, conform Mediafax.

UPDATE 11.38Comisia Europeană a înaintat o propunere formală pentru a folosi Mecanismul European de Stabilitate Financiară (EFSM) pentru asistența de urgență a Greciei, conform Financial Times. Fondul respectiv conține 11,5 miliarde de euro, iar Grecia are nevoie de 7 miliarde de euro până luni, pentru a nu rata scadența către BCE și FMI. Marea Britanie se opune folosirii EFSM pentru Grecia.

UPDATE 11.00În Grecia au loc greve și proteste înaintea votului din această seară, din Parlamentul atenian. La Tessaloniki, fief electoral al Syriza unde partidul a încheiat un memorandum de respingere a austerității, înainte de alegeri, au loc proteste. Guvernul lui Tsipras este pus la îndoială chiar de activiști ai partidului său, relatează The Guardian. Totodată, astăzi au loc greve în sectorul bugetar.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Cronica unui 'blat' anunțat. Motivul real pentru care Zanni a fost eliminat și adus înapoi...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Există români care nu și-au primit pensiile înainte de Paște: „Mi-am făcut niște calcule. Mă...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
TAXA obligatorie în România. Nu poți evita plata ei, oricine ai fi
Vârsta de pensionare ar putea crește în România. Datele care ar duce la o decizie...
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Telescopul Gemini a făcut o descoperire neașteptată despre stelele binare gigantice