O nouă imagine spectaculoasă de pe Pluto, planeta cu inimă de gheață

Fotografiile transmise de sonda spațială americană sosesc pe Terra treptat, una câte una, și cercetătorii care participă la misiunea New Horizons se declară fascinați de noile date pe care le primesc. Aceste date au permis deja să răspundă unor întrebări importante, dar au generat, la rândul lor, alte întrebări, informează site-ul fr.news.yahoo.com.

Dintre noile imagini dezvăluite vineri, NASA s-a declarat interesată de o vastă câmpie înghețată situată în „Regiunea Tombaugh”, o zonă în formă de inimă, denumită după Clyde Tombaugh, astronomul care a descoperit planeta Pluto în 1930.

„Nu este o zonă ușor de descifrat”, a declarat Jeffrey Moore, unul dintre cercetătorii care participă la misiune. „Nu se văd urmele unor cratere de impact recente și suprafața din acea zonă este, deci, destul de recentă, având o vechime mai mică de 100 milioane de ani. Ea este, probabil, încă în faza de a fi fasonată de un proces geologic”.

„Descoperirea pe Pluto a acestei câmpii vaste, destul de tinere, fără cratere de impact, ne-a depășit toate așteptările”, a adăugat același cercetător.
Planeta pitică Plutto este situată în Centura Kuiper, o aglomerare vastă de fragmente de corpuri cerești aflate dincolo de orbita planetei Neptun, și, în mod normal, ar fi trebuit să fie „bombardată” cu regularitate de asteroizi. Cercetătorii americani se așteptau să descopere numeroase cratere de impact pe suprafața planetei, însă, potrivit primelor imagini transmise de sonda New Horizons, situația pare complet diferită.

Echipa care coordonează misiunea New Horizons a denumit acea zonă plată și înghețată „Câmpia Sputnik”, după numele primului satelit artificial lansat în spațiu de omenire, o reușită științifică realizată de Uniunea Sovietică.

Savanții de la NASA au făcut o altă descoperire: ei au constatat că atmosfera lui Pluto, formată în principal din azot, „evadează” de pe planeta pitică, din cauza forței sale slabe de gravitație, într-un ritm destul de important – „circa 500 tone pe oră”, potrivit lui Fran Bagenal, participantă la misiune. Cercetătoarea americană speră să își nuanțeze și mai mult estimările și să înțeleagă mai bine acest proces cosmic, odată cu sosirea pe Terra a următoarelor tranșe de date științifice transmise de New Horizons.

Savanții de la NASA au putut să cerceteze de aproape munți destul de înalți – de peste 3.500 de metri – în primele fotografii expediate de sonda americană și care au ajuns pe Terra în cursul zilei de miercuri. Sonda americană va transmite treptat toate datele colectate marți în timpul survolării planetei Pluto în următoarele 16 luni.

„Sonda se află acum la 3,5 milioane de kilometri de Pluto (a trecut cel mai aproape la 12.400 de kilometri, n.r.) și funcționează conform previziunilor”, a precizat Alan Stern, principalul coordonator al misiunii. Savantul american a estimat că sonda a trimis deocamdată pe Terra doar 2% din totalul datelor colectate la începutul acestei săptămâni.

O altă surpriză este Charon, principalul satelit natural al lui Pluto, despre care se credea că este „mort” din punct de vedere geologic. În schimb, New Horizons a descoperit pe Charon văi, piscuri și canioane uriașe – dovezi ale unei activități geologice interne.

Sonda New Horizons, lansată de NASA în 2006, este destinată cercetării planetei pitice Pluto, dar și corpurilor spațiale din Centura Kuiper, într-o misiune fără precedent.

New Horizons a petrecut peste opt ore pe orbita lui Pluto după trecerea momentului în care s-a aflat la cea mai mică distanță de planeta pitică, pentru o serie de experimente științifice ce au vizat studierea atmosferei acesteia și realizarea de fotografii pe timp de noapte, folosind doar lumina reflectată de Charon, cel mai mare dintre sateliții săi naturali.

Primul semnal radio transmis de New Horizons a avut nevoie de patru ore și jumătate pentru a ajunge pe Terra, călătorind cu viteza luminii și parcurgând distanța de 4,88 miliarde de kilometri dintre Pluto și planeta noastră.

Pluto parcurge o rotație completă în jurul Soarelui în 248 de ani, iar traiectoria sa este atât de neregulată încât produce modificări radicale de la un anotimp la altul.

Va fi nevoie de 16 luni pentru ca New Horizons să transmită pe Terra toate datele și imaginile pe care le-a stocat la bordul său în timpul apropierii sale de Pluto. La finalul acestui interval, sonda americană se va afla și mai departe de Terra, continuându-și călătoria în Centura Kuiper, și ar putea să primească o nouă misiune – aceea de a studia unul dintre „verișorii” lui Pluto.

„Întâlnirea” dintre New Horizons și Pluto a completat misiunea de explorare a celor „nouă planete clasice” din Sistemul Solar: odată cu survolarea lui Pluto, toate cele nouă corpuri cerești vor fi fost explorate cel puțin o dată de o sondă spațială.

De la trecerea sondei Voyager 2 pe lângă Neptun la sfârșitul anilor 1980, nicio planetă (clasică, pitică) nu a fost explorată de la o distanță atât de mică, așa cum o face sonda New Horizons.

Până de curând, cele mai bune imagini cu Pluto au fost cele realizate de telescopul spațial Hubble. Însă acestea reprezentau o simplă succesiune de puncte, difuze, din care specialiștii reușeau cu greu să extragă date științifice valoroase.

Începând din luna mai, acest lucru s-a schimbat, deoarece New Horizons s-a apropiat tot mai mult de Pluto și a început să trimită spre Terra o serie de fotografii care au rezoluții considerabil mai bune decât cele ale imaginilor transmise de Hubble.

Imaginile trasmise în ultimele zile de sondă arată că Pluto are o culoare naturală brun-roșiatică, generată de molecule de hidrocarburi care se formează în urma interacțiunii metanului cu razele cosmice și cu particulele solare din atmosferă, după cum au explicat specialiștii.

De asemenea, recentele date obținute de specialiști indică faptul că Pluto are un diametru de 2.370 de kilometri, reprezentând 18,5% din cel al Pământului, iar satelitul său Charon are un diametru de 1.208 kilometri, 9,5% din cel al Terrei.

Pluto se află în Centura Kuiper, o regiune de mini-planete și alte corpuri înghețate care orbitează Soarele dincolo de Neptun și despre care se crede că sunt rămășițe ale procesului de formare a Sistemului Solar, în urmă cu 4,6 miliarde de ani. Este ultima dintre regiunile neexplorate ale Sistemului Solar.

De la descoperirea ei, în 1930, de astronomul american Clyde William Tombaugh, Pluto a rămas un mister pentru savanți, care se chinuie să explice de ce o planetă cu o rază atât de mică ar putea exista dincolo de lumile uriașe ale planetelor Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun.

În 1992, astronomii au descoperit că Pluto, situată la o distanță de Soare de 40 de ori mai mare decât cea dintre Terra și astru, nu era singură în depărtările Sistemului Solar, iar din acest motiv Uniunea Astronomică Internațională (International Astronomical Union) a decis să reevalueze definiția unei „planete”.

În 2006, cu New Horizons deja lansată, Pluto și-a pierdut titlul de a noua planetă a Sistemului Solar, fiind clasată în categoria „planetelor pitice”, deoarece nu a „curățat” spațiul cosmic din vecinătatea orbitei sale. De atunci, peste 1.000 de planete pitice au fost descoperite în Centura Kuiper.

Centura Kuiper este o regiune a Sistemului Solar similară centurii de asteroizi, dar mult mai mare ca aceasta și cuprinzând mult mai multe corpuri spațiale, formate din diferite tipuri de gheață. Centura Kuiper a fost denumită după Gerard Peter Kuiper (1905 – 1973), un astronom olandezo-american care a prezis și demonstrat existența acestei centuri de materie a Sistemului Solar.

În afară de New Horizons, astronomii contează în anii viitori și pe sistemul de imagistică în infraroșu de la bordul succesorului lui Hubble, telescopul spațial James Webb – deocamdată programat pentru lansare în 2018, potrivit site-ului NASA -, pentru a realiza o serie de cercetări și mai detaliate, precum compoziția chimică de la suprafața lui Pluto și a sateliților săi, dar și de la suprafața numeroșilor asteroizi care se află în Centura Kuiper.