Prima pagină » Știri » O companie petrolieră din România a deschis o benzinărie lângă Ploiești, unde va vinde și alimente proaspete

O companie petrolieră din România a deschis o benzinărie lângă Ploiești, unde va vinde și alimente proaspete

O companie petrolieră din România a deschis o benzinărie lângă Ploiești, unde va vinde și alimente proaspete
Compania petrolieră MOL România a inaugurat marți, lângă Ploiești, prima benzinărie în cadrul proiectului pilot de introducere a conceptului Fresh Corner, în urma unei investiții de tip greenfield de 1,5 milioane euro.

Compania membră a grupului ungar MOL va mai deschide în acest an încă patru astfel de stații în cadrul proiectului pilot, în București și Sibiu. Compania intenționează să înnoiască o parte a rețelei de distribuție în 2016.

Prezent la eveniment, Lars Höglund, vice-președinte senior al grupului MOL, responsabil de segmentul Retail, a declarat că în Europa de Est sunt în prezent 21 de astfel de proiecte Fresh Corner implementate la stațiile grupului, iar până la sfârșitul lunii august vor fi 30 în total.

Höglund afirmă că această investiție greenfield, de 1,5 milioane euro, ar putea fi amortizată în opt ani. În plus, reprezentantul MOL a declarat că investițiile totale ale grupului în România vor atinge 20 milioane euro în acest an.

Fresh Corner reprezintă punctul central al noului concept de magazin, care acordă o mai mare importanță produselor alimentare proaspete, cumpărăturilor pentru acasă și sortimentelor de cafea.

„Conform celor mai recente tendințe de pe piață și noii strategii pentru segmentul Retail, grupul MOL a deschis prima stație Fresh Corner în România. Având o prezență regională, MOL a identificat noi moduri de a valoriza rețeaua sa de benzinării, definind o nouă ofertă relevantă pentru clienții săi, cu accent pe cafea, produse alimentare proaspete și o gamă extinsă de cumpărături pentru acasă, plasate conform unui nou design al interiorului magazinului”, a declarat Lars Höglund.

Potrivit acestuia, obiectivul grupului este să se poziționeze în primele trei locuri pe orice piață pe care activează. În prezent, după cota de piață, MOL este lider în Ungaria, Croația și Slovacia și pe locul 2 în Cehia.

Oficialul MOL precizează că, odată cu lansarea acestui nou proiect, nu încearcă să fie un supermarket, care să ofere „de toate pentru toți”, cu toate că anumite produse este posibil să aibă aceleași prețuri ca într-un supermarket.

„Dar când propunem o ofertă cu produse de patiserie, nu mai gândim ca o companie petrolieră, ci venim pur și simplu în întâmpinarea preferințelor clienților noștri”, a adăugat vice-președintele senior al MOL.

La rândul său, Camelia Ene, head of retail la MOL România, a precizat că Fresh Corner este un concept regional, a cărui implementare a fost precedată de studii aprofundate în mai multe țări.

„În România am organizat o serie de focus grupuri pentru selecția aromelor de cafea și a produselor de patiserie. Vom monitoriza cu atenție cum va fi integrată noua ofertă de produse în obiceiurile de cumpărături zilnice ale șoferilor români”, a declarat Camelia Ene.

MOL are operațiuni în peste 40 de țări și aproximativ 29.000 de angajați. Grupul are peste 75 de ani de experiență în explorarea și producția de hidrocarburi, cu operațiuni de producție în 8 țări și activități de explorare în 13 țări. Grupul controlează patru rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de circa 2.000 de benzinării în Europa Centrală și de Sud-Est, în 12 țări, din care aproximativ 200 în România.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!