Prima pagină » Știri » Premieră în ultimii 25 de ani. Un transport cu o valoare de 40 de milioane de euro, capturat în două tiruri

Premieră în ultimii 25 de ani. Un transport cu o valoare de 40 de milioane de euro, capturat în două tiruri

Peste 300 de kilograme de heroină, cu o valoare de piață de aproximativ 40 de milioane de euro, au fost capturate marți, după ce două tiruri, care transportau paleți din rumeguș, au fost oprite concomitent, unul la punctul de trecere a frontierei din Satu Mare, iar al doilea la Bistrița.

Procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Daniel Horodniceanu, a declarat că cele 333 de kilograme de heroină reprezintă cea mai mare captură de acest gen după 1990.

În cele două tiruri a fost găsită cantitatea totală de 333 de kilograme de heroină, cu o puritate de 60-65 la sută, cu o valoare totală de opt milioane de euro, însă, odată ajunsă pe piața neagră, împărțită în doze, și vândută consumatorilor, prețul stupefiantelor ar fi crescut de cinci ori și ar fi ajuns la o valoare finală de aproximativ 40 de milioane de euro. În mod obișnuit, puritatea heroinei care ajunge la consumator este de aproximativ 10-15 la sută.

Directorul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din Poliția Română, comisarul șef Claudiu Cucu, a spus că gruparea de traficanți era monitorizată de patru ani, drogurile proveneau din Afganistan și aveau ca destinație Olanda de unde o parte era exportată în alte țări europene.

Operațiunea a avut numele de cod „săgeata verde”, iar polițiștii și procurorii DIICOT au colaborat și cu autoritățile din Turcia și Ucraina.

Potrivit unor surse juridicare, gruparea de traficanți era coordonată în România de cetățeanul turc Yigit Hakan, care era sprijinit de doi conaționali, Sincar Husein și Iokman Omer, și de românii George Solomon Săman și Liviu Bîngă.

În perioada în care gruparea de traficanți a fost monitorizată, polițiștii de la combaterea criminalității organizate au constatat că aceștia aduceau drogurile sub paravanul firmei de transport Unitrafic SRL, cu sediul în Râmnicu Vâlcea.

Prin intermediul firmei de transport, traficanții au făcut, din 2011, mai multe transporturi, traficanții folosind o rută nouă, prin Caucaz, acestea tranzitând între altele Turcia, Rusia și Ucraina. La un transport, reprezentanții firmei câștigau 1.000 de euro pentru fiecare kilogram de heroină.

Drogurile erau ascunse în rezervorul suplimentar al tirurilor, după ce erau inițial îmbibate cu piper și ardei iute, pentru a nu putea fi detectate de câini. Într-un rezervor încăpeau, conform polițiștilor, aproximativ 340 de pachete, care cântăreau în jur de 500 de grame fiecare.

Anchetatorii au ridicat și au dus la audieri 11 persoane, patru dintre aceștia fiind ulterior reținuți. Cei patru suspecți, doi turci și doi români, au fost prezentați miercuri magistraților Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă.

Pentru anihilarea rețelei de trafic de droguri au fost angrenați peste o sută de polițiști.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
România este printre țările europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...