Anunțul legiștilor cu privire la moartea pilotului avionului care s-a prăbușit la Brăila

Anunțul legiștilor cu privire la moartea pilotului avionului care s-a prăbușit la Brăila
Publicat: 03/08/2015, 12:13

Medicii legiști au întocmit raportul medico-legal în urma efectuării necropsiei în cazul pilotului care a murit, sâmbătă dimineață, în urma accidentului aviatic din județul Brăila.

„Moartea a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragic, consecutiv unui politraumatism cu numeroase fracturi și contuzii ale organelor interne, în cadrul unui accident aviatic”, a declarat, luni, medicul legist șef Gina Ilie din cadrul Serviciului de Medicină Legală Brăila.

Avionul utilitar s-a prăbușit, sâmbătă dimineață, în comuna Stăncuța, județul Brăila, iar la scurt timp pilotul și copilotul au fost preluați cu două ambulanțe, fiind transportați, în stare stabilă, la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean Brăila.

Pilotul, în vârstă de 59 ani, avea politraumatisme, iar copilotul, în vârstă de 59 de ani, a suferit traumatisme la torace și la piciorul stâng, care nu îi pun viața în pericol, se preciza într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne.

Ulterior, medicii de la Spitalul Județean din Brăila au decis transferarea pilotului la Spitalul Floreasca din Capitală, iar pentru preluarea acestuia a fost trimis un elicopter al MAI, însă bărbatul a suferit un stop cardio-respirator. Echipajul medical care trebuia să îl aducă la spitalul din Capitală a încercat resuscitarea pilotului, însă fără rezultat, preciza secretarul de stat Raed Arafat.

Copilotul avionului utilitar a rămas internat la Spitalul Județean din Brăila.

Potrivit colonelului Ștefan Stoian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila, avionul era de tip Antonov 2 și a fost închiriat de o firmă din Brăila de la o firmă din Galați, cei doi, pilotul și copilotul, fiind delegați de societatea căreia îi aparține aparatul de zbor.

„Avionul s-a prăbușit pe un teren agricol, pe o orezărie, din apropierea localității Stăncuța, nu a explodat, nu a luat foc, iar când au ajuns la fața locului pompierii s-au eliminat toate riscurile. Cei doi au ieșit din aparatul de zbor pe picioarele lor, au fost conștienți, au cooperat cu personalul medical. Avionul a fost avariat în partea din față, aripi, motor, în timp ce partea din spate nu a suferit avarii, acolo fiind și substanța ce urma să fie împrăștiată pe câmp”, declara Ștefan Stoian.

Potrivit sursei citate, avionul era pilotat de Costică Vâlcu, în vârstă de 59 de ani, din Brăila, cu o experiență de peste 30 de ani în domeniu. Copilotul-mecanic Viorel Frantz este din Galați și a lucrat mult timp la Aerodromul Vădeni.

Virgil Luparu, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, ajuns sâmbătă la locul accidentului, declara că instituția a început o anchetă în acest caz. „În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați efectuează cercetări pentru a stabili condițiile în care s-a produs acest eveniment aviatic și pentru a stabili dacă este vorba de infracțiuni prevăzute în Codul Silvic sau infracțiuni de vătămare corporală din culpă”, spunea Luparu.

Anchete au fost deschise și de Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile și de Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila.

Copilotul avionului, aflat la Spitalul Județean din Brăila, a fost audiat, sâmbătă seara, de anchetatori.

„Copilotul a precizat că după decolare, în momentul în care a ajuns cu avionul la o înălțime de aproximativ 10-15 metri, fără niciun motiv din partea lui explicabil, avionul a intrat într-un viraj pe partea stângă necontrolat. Au încercat să îi păstreze direcția de zbor și nu au reușit și atunci au intrat în impact cu solul și s-au prăbușit”, declara, duminică, procurorul Virgil Luparu.

Procurorul preciza că se fac verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc acest accident, cu privire la toate datele tehnice vizând societatea de care aparține avionul, dar și privind dispozițiile legale pe care trebuiau să le respecte toți membrii personalului aviatic.

„La articolul 98 din Codul Aerian se prevede încălcarea/nerespectarea dispozițiilor de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea acestora, iar ca urmare a acestor încălcări s-a produs decesul victimei. Aceasta este fapta, dar nu am început urmărirea penală față de nicio persoană, ci în legătură cu această faptă facem noi verificări. Practic, această infracțiune atrage și competența Parchetului Curții de Apel, respectiv art. 112 din Codul Aerian. Noi facem verificări doar cu privire la faptă și în virtutea acestor aspecte verificăm dacă s-au respecat sau nu toate dispozițiile, vizând norme de protecție a muncii, omologarea avionului, toate aceste activități pe care le specifică legea. Nu pot să spun în acest moment dacă a încălcat sau nu o persoană aceste dispoziții, noi facem verificări”, spunea Luparu.

El afirma că se fac verificări inclusiv din punct de vedere tehnic, în ceea ce privește starea avionului.

Luparu menționa că la finalizarea cercetărilor la locul accidentului aeronava a fost predată specialiștilor din cadrul CIAS pentru a se efectua expertizele tehnice dispuse.

Conform unor surse locale, avionul aparținea firmei Pegas din Galați și a fost închiriat de o firmă din Brăila pentru a împrăștia îngrășământ. Aceleași surse spuneau că avionul de tip Antonov 2, construit înainte de 1980, era în stare bună de funcționare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția...
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște....
FOTO. Mădălina Ghenea, despărțire oficială bombă de iubit chiar în ziua de Paște! Românca a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat...
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Lando Norris a obținut prima victorie din carieră în Formula 1. Pilotul britanic l-a învins...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Șoferii cu mașini pe benzină vor plăti mai mult. Decizie în România, în a doua...
Codrin Ștefănescu, mărturii șocante. Și-a organizat înmormântarea, pas cu pas
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Test de cultură generală. Care forță naturală doboară orice copac?