Prima pagină » Știri » Ponta, despre ședința CSAT la care nu a participat: Iohannis l-a plagiat pe Băsescu, m-a bușit râsul

Ponta, despre ședința CSAT la care nu a participat: Iohannis l-a plagiat pe Băsescu, m-a bușit râsul

Ponta, despre ședința CSAT la care nu a participat: Iohannis l-a plagiat pe Băsescu, m-a bușit râsul
Ponta, despre ședința CSAT la care nu a participat: Iohannis l-a plagiat pe Băsescu, m-a bușit râsul

„Aia a fost, așa, un plagiat după Băsescu. M-a bușit râsul, recunosc, când am auzit de chestia asta. Știți că Băsescu în 2013 știa probabil de la SPP când mă urc în avion și nu mai pot să mă întorc și a convocat un CSAT, nici nu mai știu pe ce. Acum, când m-am urcat în avion a convocat domnul Iohannis. M-a bușit râsul”, a spus Ponta, într-o emisiune la România TV.

Premierul susține că a vorbit cu vicepremierul Gabriel Oprea și i-a spus să participe la această ședință, convocată în absența sa. „Mi s-a părut, sincer, de copii, așa, de grădință. Măcar Băsescu era original când făcea o nefăcută din asta, domnule, era Băsescu”, a spus premierul.

Solicitându-i-se și alte comentarii, Ponta a refuzat să mai facă alte „comentarii politice”.

„Nu-mi cereți un comentariu politic, că sunt tehnocrat, dar am atâta experiență, sunt singurul premier care a trăit cu doi președinți”, a spus el.

De altfel, pe parcursul emisiunii, Victor Ponta a declarat în mai multe rânduri că el a devenit acum „un tehnocrat”, de când nu mai este și președinte al PSD.

„Eu acum nu mai sunt lider politic. Sunt tehnocrat care conduce Guvernul. (…) Folosiți-mă ca un foarte bun tehnocrat, că analiști politici și dătători cu părerea aveți atât de mulți”, a spus acesta.

Ultima ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a avut loc în 30 iulie, în lipsa premierul Victor Ponta, aflat în concediu.

Membrii CSAT au luat în discuție evoluțiile de securitate din flancul estic al NATO, dar și „riscul escaladării situației” din zona sudică a Alianței, potrivit unui comunicat al Președinției, care precizează că s-a reluat în ședința CSAT și tema defrișărilor ilegale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
I-au ademenit, i-au drogat și i-au ucis! Cuplu de ROMÂNI, condamnat în Anglia
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni? Iată prognoza ANM până la începutul lui septembrie!