DOSARUL NANA, departe de final: ce decizie a luat AZI Tribunalul Călărași

DOSARUL NANA, departe de final: ce decizie a luat AZI Tribunalul Călărași
Publicat: 28/08/2015, 13:58

Magistrații Tribunalului Călărași au decis, joi, să restituie dosarul Nana procurorilor de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

„Dispune restituirea cauzei privind pe inculpații Niculae Tudorița, Dobre Marian, Dobre Gheorghe, Decu Florian, Enciu Domnica, Negoiță Daniela, Neagu Marius Gelu, Preda Simona Alina, Preda Vasilica, Ștolea Georgică și Tudorache Nicolae, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică”, se arată în decizia instanței.

De asemenea, instanța a menținut măsura controlului judiciar față de Niculae Tudorița, Dobre Marian, Dobre Gheorghe, Decu Florian, Neagu Marius Gelu și Preda Simona Alina.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.

În luna mai, procurorii Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție au trimis în judecată, sub control judiciar, șase funcționari din Primăria Nana, respectiv pe Gheorghe Dobre, primarul comunei – pentru constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, conflict de interese și spălare a banilor, pe secretara comunei, Tudorița Niculae, și pe Marius Gelu Neagu – pentru constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, conflict de interese, spălare a banilor și fals în declarații, pe Florian Decu – pentru constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, spălare a banilor și fals în declarații, pe Marian Dobre – pentru constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, conflict de interese, spălare a banilor și fals în declarații, și pe Simona Alina Preda – pentru constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, spălare a banilor și fals în declarații.

Alte cinci persoane au fost trimise în judecată în stare de libertate: Vasilica Preda, contabil în Primăria Nana – pentru constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, spălare a banilor și fals în declarații, Nicolae Tudorache, casier în Primărie – pentru complicitate la abuz în serviciu, spălare a banilor și fals în declarații, Domnica Enciu – pentru constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată și spălare a banilor, Daniela Negoiță – pentru constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la abuz în serviciu și spălare a banilor și Georgică Stolea – pentru complicitate la abuz în serviciu și spălare a banilor.

Potrivit rechizitoriului trimis Tribunalului Călărași, instanță care urma să judece dosarul Nana, în perioada 2005 – 2010, Tudorița Niculae, Florian Decu, Marius Gelu Neagu, Marian Dobre și fostul primar al comunei Nana, Dumitru Budeșteanu, decedat, au inițiat, constituit și sprijinit un grup infracțional organizat, care a avut ca scop retrocedarea de terenuri agricole prin eludarea dispozițiilor Legii fondului funciar și a celorlalte reglementări în domeniu. În timp, la grupul infracțional au aderat Simona Alina Preda, Gheorghe Dobre, Vasilica Preda, Domnica Enciu și Daniela Negoiță, care au contribuit la realizarea retrocedarea ilegală de terenuri agricole.

Comisia de fond funciar a comunei Nana a soluționat, în perioada mai 2006-decembrie 2010, 128 de cereri de retrocedare de terenuri agricole, aproximativ 44 la sută dintre aceste solicitări de revendicare fiind formulate în numele inculpaților, soțiilor sau soților, părinților, bunicilor acestora sau în numele altor rude sau afini, susțin anchetatorii.

„Astfel, contrar dispozițiilor legale care prevăd că cererea se depune personal sau prin mandatar, membrii grupului au săvârșit diverse manopere frauduloase, precum completarea ori falsificarea cererilor în modalitatea contrafacerii semnăturii titularului ori prin antedatare. De asemenea, aceștia au scris, au acceptat depunerea și au înregistrat retroactiv în registrul special de fond funciar cereri care au fost depuse peste termenul de decădere prevăzut de legislația în domeniu, cereri despre care s-a stabilit că nu au fost semnate de titulari. Mai mult decât atât, din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că cererile nu cuprindeau toate datele și elementele necesare, soluționarea lor făcându-se în lipsa actelor prevăzute de lege (certificatul de deces al autorului terenului revendicat, certificatul de moștenitor sau declarația pe proprie răspundere)”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Retrocedările ilegale s-au făcut ca urmare a faptelor de abuz în serviciul și complicitate la abuz în serviciu ale inculpaților, unii fiind membri ai Comisiei de fond funciar Nana, care astfel au produs pagube domeniului privat al statului de 3.076.949 de lei.

Procurorii au pus sechestru asigurător pe terenurile dobândite ilegal, pentru recuperarea pagubei și restabilirea situației anterioare deciziilor de retrocedare luate abuziv. De asemenea, anchetatorii au dispus măsura sechestrului pe bunuri mobile și imobile ale inculpaților.

Sechestrul asigurator a fost pus pe un teren de 735 de hectare, în cazul căruia procurorii au suspiciuni că a fost retrocedat în mod ilegal. Din cele peste 700 de hectare face parte și terenul Ioanei Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte Traian Băsescu. Ioana Băsescu a contestat în instanță sechestrul pus de procurori, însă Tribunalul Călărași a dat câștig de cauză PICCJ.

Fostul președinte Traian Băsescu a scris pe Facebook, în 7 martie, că îi pare rău pentru cele 127 familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010, arătând că aceste familii suportă consecințele unor acțiuni politice îndreptate împotriva sa.

El a ținut să precizeze că „nu exclude posibilitatea ca în procesul de restituire să fi existat ilegalități”, adăugând că „asta va constata justiția, iar cei care au încălcat legea vor răspunde”.

„Sper ca astfel de investigații să se facă în toată țara, începând spre exemplu cu județele Vrancea și Timiș. Ioana Băsescu a cumpărat de la o firmă italiană cele 290,4 hectare de la Nana în octombrie 2013 în baza înscrisurilor legale de la cartea funciară, cu deplină bună credință. Oare de ce timp de trei ani cât timp firma italiană a deținut proprietatea terenurilor nu s-a făcut nicio investigație?”, mai scria Băsescu, pe pagina de socializare.

Inspecția Judiciară din Consiliul Superior al Magistraturii a stabilit că declarațiile fostului președinte Traian Băsescu despre sechestrul pus de procurori pe terenuri din comuna Nana au avut un impact negativ asupra sistemului judiciar și au afectat independența procurorului care instrumentează dosarul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru...
×