Prima pagină » Știri externe » Imigranții vorbesc despre o „capcană” a trenurilor, întinsă de către autoritățile din Ungaria. Unde se tem aceștia că vor ajunge

Imigranții vorbesc despre o „capcană” a trenurilor, întinsă de către autoritățile din Ungaria. Unde se tem aceștia că vor ajunge

Imigranții vorbesc despre o „capcană
O femeie culcată pe șine, în fața polițiștilor, strângându-și copilul în brațe, se afla printre imigranții care refuzau joi să renunțe la trenul către frontiera cu Austria, denunțând o "capcană" a autorităților, care vor să-i transfere în tabere de refugiați, relatează AFP online.

„Omorâți-mă, omorâți-mă! Prefer să mor decât să merg într-o tabără!”, striga un irakian către polițiști, în fața camerelor de luat vederi, înaintea trenului oprit în mica gară Bicske, situată la aproximativ 40 de kilometri de Budapesta.

„SOS!”, „Germany!”, „No camp!” strigau alți imigranți, majoritatea sirieni, care cereau să-și poată continua călătoria pomisă, până la frontiera cu Austria.

Garnitura verde a companiei MAV, luată cu asalt de cel puțin 200 de imigranți joi, înainte de prânz, urma – oficial – să ajungă la Szombathely și Sopron, două orașe de frontieră.

Însă, când a ajuns la Bicske, dsupă câteva zeci de kilometri, trenul s-a oprit, iar poliția a încercat să debarce pasagerii, cu scopul, potrivit agenției oficiale de presă MTI, de a-i urca la bordul unor autobuze, către o tabără de refugiați locală.

Postul britanic de telviziune Sky News a difuzat imagini cu polițiști care purtau căști și care încercau să ridice o femeie, care țipa, culcată pe șine, împreună cu copilul ei, pe care-l ținea în brațe.

Situația s-a mai calmat joi după-amiaza, după ce polițiștii în ținută antirevoltă – prezenți în număr mare – s-au mulțumit să încercuiască trenul, către ora 15.15 GMT (18.15, ora României).

Pe o căldură umedă, unii călători s-au simțit rău și au fost preluați de către salvatori de la Crucea Roșie, în timp ce copii plângeau, au constat jurnaliști AFP.

Imigranții au refuzat sticle cu apă pe li le întindeau forțele de ordine sau vărsau, în mod ostentativ, ceea ce conțineau sticlele primite, a constat AFP.

Oprirea neopinată a trenului la Bicske – o localitate în care se află una dintre cele patru principale tabere de refugiați din Ungaria – a fost catalogată de către un voluntar, care și-a asumat rolul de purtător de cuvânt al refugiaților drept o „capcană” întinsă de către autorități.

Garnitura a plecat din Gara Keleti, de la Budapesta, după ce aceasta a fost redeschisă joi dimineața. Gara a fost închisă timp de două zile, din cauza afluxului de imigranți care încearcă să ajungă în vestul Europei.

– „Șmecherie a Guvernului, poliției și MAV”

În fața amplorii fenomenului, Ungaria, una dintre principalele țări de tranzit al imigranților către Europa Centrală, și-a suspendat marți – sine die – legăturile feroviare internaționale.

Trenul urma, totuși, să le permită pasagerilor să ajungă până la câțiva kilometri de frontiera austriacă. Compania națională austriacă ÖBB a anunțat că este dispusă să-și suplimenteze capacitățile, pentru a prelua imigranții de la Sopron la Viena.

Aproximativ 2.000 de refugiați se aflau, în continuare, la Gara Budapesta-Keleti, joi după-amiaza, potrivit unei estimări a Înaltului Comisariat ONU penru Refugiați (UNHCR).

Alt tren a plecat din gară cu aproximativ 100 de imigranți și polițiști care purtau căști de protecție – oficial către orașul Györ, situat la jumătatea drumului între Budapesta și Viena, în apropiere de frontiera cu Slovacia.

Potrivit lui Marton Bisztrai, un voluntar care se ocupa de primirea imigranților la Keleti, plecarea trenurilor avea scopul să-i „prindă în capcană” pe imigranți.

„Eu cred că este o șmecherie a Guvernului, poliției și companiei feroviare”, a declarat el pentru AFP. „Ei vor doar să degajeze oamenii de aici și să-i trimită în tabere. Este un lucru foarte cinic”, a apreciat el.

– Orban, comparat cu al-Assad

Nerăbdarea creștea, în paralel, în rândul imigranților care așteptau la gară. „Am cheltuit 700 de euro, luni, cu aceste bilete de tren către Munchen, împreună cu familia mea. Ne-au escrocat”, afirmă un bărbat.

Premierul conservator ungur „Viktor Orban mă face să mă gândesc la (Bashar al-)Assad. Am părăsit Siria pentru că îmi era teamă că mă arestează poliția. Aici am același sentiment”, declară, la rândul său Bassel, un student la medicină, originar din Damasc.

La Bruxelles, Orban, care a pus să fie ridicat un gard de sârmă ghimpată pentru a opri imigranții la frontiera cu Serbia, a apărat ferm, joi, modul în care Budapesta a gestionat criza, apreciind că „nu este o problemă europeană, ci germană”.

„Nimeni nu vrea să rămână în Ungaria, în Slovacia, în Estonia, în Polonia. Toți vor să meargă în Germania. Sarcina noastră este să-i înregistrăm și-i înregistrăm”, a promis el.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cum a strâns un sat cu 300 de locuitori 2 milioane de euro din amenzi?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!