Prima pagină » Știri » Istoricul Georgeta Filitti: Dacă renunț eu la titlu, nu-l clintesc pe Ponta; buba este adâncă în privința doctoratelor

Istoricul Georgeta Filitti: Dacă renunț eu la titlu, nu-l clintesc pe Ponta; buba este adâncă în privința doctoratelor

Istoricul Georgeta Filitti: Dacă renunț eu la titlu, nu-l clintesc pe Ponta; buba este adâncă în privința doctoratelor
Istoricul Georgeta Filitti: Dacă renunț eu la titlu, nu-l clintesc pe Ponta; buba este adâncă în privința doctoratelor

Scriitorul Andrei Pleșu a lansat, marți, în cadrul unei dezbateri a GDS pe tema plagiatului, o idee către cei care au titluri de doctor, spunând că ar putea cu toții să își depună aceste titluri, suspendându-și calitatea pe care le-o conferă, până când vor face același lucru toți cei care au plagiat.

Contactată, miercuri, de agenția MEDIAFAX, istoricul Georgeta Filitti – a cărei teză de doctorat a apărut în limba franceză în 1973, cu titlul „Les foires de la Valachie pendant la période 1774-1848”, și care este autoare a 60 de volume – a spus că îl prețuiește foarte mult pe Andrei Pleșu, dar ar vrea „să fim puțin realiști”.

„Eu pot să dau o declarație că renunț la titlul de doctor, mai ales că, fiind pensionară de nu știu câtă vreme, cred că lucrul nu contează. Și eu nici nu mă iscălesc decât când sunt în comisii și trebuie să se știe că am o calificare. Eu nu cred că asta este o formă eficientă de protest. Vă spun cu toată onestitatea. Îmi pare foarte rău. Îl respect imens de mult pe domnul Pleșu, dar eu nu cred că asta este eficient (…) Sigur, este o degradare a societății românești pe care trebuie să ne-o asumăm și o mare nerușinare în același timp. Pentru că unul își ia un doctorat plagiat, altul ca un papagal intră în pușcărie și face o carte și nimeni nu sesizează vina gravă a lui Stelian Brezianu care cauționează această carte (una dintre cărțile scrise în închisoare de George Copos, n.r.). Cu zece ani în urmă, venise un craiovean, Parfene (Cătălin Parfene, n.r.), și făcuse la el o lucrare. Toată lumea a zis nu mai știe nimeni de lucrarea aia. «Domn’ profesor, ia să vă arătăm o lucrare». Dacă el e așa de ramolit și n-a recunoscut că cu zece ani în urmă a condus acest doctorat, lucrurile sunt foarte grave”, spune Georgeta Filitti.

Aceasta consideră că trebuie intervenit în mod punctual, „de la om la om”.

„Eu vă dau o declarație oficială «Eu, Georgeta Filitti, doctor în istorie, cu activitate, cu notorietate, cu nu știu ce, îmi reneg titlul de doctor». Ei și? În primul rând că este o pletoră de doctori. Atâta vreme cât îl lași pe Pandele (Liviu Pandele – n.r.) de la Brașov să se declare mare maestru al Ordinului Militar Fecioara Maria și ăsta vine și vorbește de crucea lui Arsene Boca, aiurea în tramvai, și vine și spune că crucea aia a stat pe un altar din 1968. Cât de împuțit ar fi acel altar de biserică, cineva tot mai ridică cârpa aia, tișlaifărul, bucata aia de pânză care îl acoperă. Dumneavoastră credeți chestia asta? Dar ăsta este primitivismul împotriva căruia luptă fără succes domnul Pleșu. N-avem ce face. Eu consider că este o idee fantezistă (propunerea lui Pleșu, n.r.). Dânsul e plin de idei, e delicios. Tot ce îi citesc e nemaipomenit, dar nu este eficient gestul. Nu este eficient”, a mai afirmat Georgeta Filitti.

Ea a mai spus că ar vrea să vadă eficiența unui asemenea gest, de a-și suspenda calitatea de doctor.

„Eu nu vreau să îl supăr pe Pleșu, dar eu vreau să merg puțin mai departe și să văd și eficiența unui asemenea gest. Aș vrea să văd eficiența unui asemenea gest, pentru că este o nerușinare din partea unuia ca Ponta. Pe urmă mai e un lucru. Când unul ca Vergatti (Radu Ștefan – n.r.) obține dreptul de a conduce doctorate și el are o teză cu titlul interogativ «Sfânta Alianță, o predecesoare a Uniunii Europene» și când această carte este cauționată de Dan Berindei și de Paul Cernovodeanu, nu mai e nimic de făcut în cultura română, pentru că nu e suficient să existe o asociație europeană sau internațională obligatoriu să semene cu alta. Păi aia a fost o treabă de unire a unor state retrograde, a unor state aproape totalitare, conservatoare, mari imperii, la începutul secolului 19 și tu vorbești de similitudine cu Uniunea Europeană. Și când le-am spus celor doi academicieni cu care sunt și foarte prietenă, între timp unul a murit, mi-au spus «Dragă, atâta ne-a bătut la cap, ce să facem?». Cum adică? Eu vă bat pe dumneavoastră la cap până mă faceți doctor în medicină. Cum adică? Pentru că fără rigoare nu facem nimic”, a mai spus Georgeta Filitti.

Aceasta a făcut referire și la Consiliul Național de Etică din subordinea Ministerului Educației, care a informat, în 2012, că titlul de doctor în Științe Juridice, domeniul Drept, al premierului a fost obținut în concordanță cu legislația în vigoare în 2003, iar calificarea de plagiat în cazul tezei sale de doctorat nu se poate susține.

„De la Aristotel înainte, în momentul când eu copiez un text al dumneavoastră, mă numesc plagiator. Asta este. Nu veni să-mi spui că după socoteala aia sau după socoteala ailaltă. Vinovații sunt cei care nu aplică legea sau cei care fac o lege absolut idioată. Și aici trebuie să luptăm noi”, a mai spus Georgeta Filitti.

Totodată, Georgeta Filitti a afirmat că ar trebui luate măsuri eficiente și în privința parlamentarilor.

„Eu l-aș convoca pe Pleșu să răsturnăm Parlamentul, pentru că acolo este o bandă de analfabeți, care fac ce vor. Și știți ce aș face? Până să-i dau jos, aș încuia ușile și le-aș da o dictare. Și ăia care fac mai mult de trei greșeli să fie dați afară. Cred că din 500 nu rămân nici 3”, a afirmat Georgeta Filitti.

„Îmi pare rău. Îl prețuiesc nespus pe Andrei Pleșu, dar trebuie să luăm măsuri eficiente, pentru că faptul că eu, Georgeta Filliti, nu mă mai socot doctor în istorie nu-l clintește pe alde Ponta. Sau pe Pandele (Liviu Pandele, n.r.), care are lucrare de doctorat la Brașov cauționată de vicepreședintele Academiei Române Alexandru Surdu, «Dacia, grădina Maicii Domnului». Nu trebuie să fii mare specialist în creștinism sau în istorie veche și să știi că, atâta vreme cât spațiul ăsta s-a numit Dacia, creștinismul nu exista. Și atunci cum poate să fie grădina Maicii Domnului Dacia? Adică buba e mult mai adâncă, mai profundă”, a mai spus Georgeta Filitti, precizând că sunt necesare „măsuri foarte drastice” și legea trebuie aplicată foarte serios în acest domeniu al doctoratelor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Presa maghiară despre alegerile de la București: „Aproape nimănui nu i-a păsat cine va fi noul primar”
Digi24
Cea mai mare problemă cu care se va confrunta noul primar al Bucureștiului. „Nu e normal să nu ai căldură iarna. E strigător la cer”
Cancan.ro
Totul despre Cristina Simona Ciucu, soţia primarului Capitalei. Ce firmă deține împreună cu Ciprian Ciucu
Prosport.ro
FOTO. Catrinel Menghia și Diana Munteanu, vizite în apartamentul lui Adi Mutu: „Mi-a spus să-i zic că sunt vărul lui”
Adevarul
Britanicii susțin că România și Danemarca sunt în primejdie. Expert român: „Pericolul real există și se manifestă deja”
Mediafax
Situație incredibilă într-o comună din Botoșani: după tată și mamă, a venit rândul fiicei să conducă primăria
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Cine este și ce avere are Ciprian Ciucu, noul primar al Capitalei
Cancan.ro
Prima gafă de primar a lui Ciprian Ciucu! L-a atacat direct pe Nicușor Dan: 'Mi-a scăpat acest lucru'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-minune cu care a slăbit Ozana Barabancea. Are o siluetă trasă prin inel și arată mai bine ca-n tinerețe!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
E legal să oprești cu avariile în fața unei farmacii sau brutării? Răspunsul oficial
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Ce înseamnă dacă îți plac sensurile giratorii?