Prima pagină » Știri » Traian Băsescu, în vizorul CNCD după ultimele declarații despre refugiați. Reacția fostului președinte

Traian Băsescu, în vizorul CNCD după ultimele declarații despre refugiați. Reacția fostului președinte

Traian Băsescu, în vizorul CNCD după ultimele declarații despre refugiați. Reacția fostului președinte
Fostul președinte Traian Băsescu a intrat în vizorul Consiliului pentru combaterea discriminării (CNCD), după ce a făcut mai multe declarații legate de refugiați, la B1 TV.

”Ăștia vorbesc prin bombe. Își pun bombe în jurul brâului și se detonează în stații de metrou (…) Noi nu am reușit să integrăm romii. Cum o să-i integrăm pe musulmani despre care nici nu știi care sunt suniți, care sunt șiiți. Noi cu ungurii ne mai certăm, dar ăștia își pun bombe. Noi nu facem asta. S-ar putea să apară și conflicte între musulmani. Cel mai tare musulmanii urăsc creștinii. Cea mai fugărită religie de către musulmani e cea a creștinilor. Și șiiții și suniții dacă vor să moară cineva se referă la creștini”, a spus Traian Băsescu la B1 TV.

În cadrul aceleiași emisiuni, fostul președinte a precizat că, dacă România acceptă refugiați sirieni, ”peste doi ani ne trezim cu bombe la metrou”.

Președintele CNCD, Csaba Asztalos, a reacționat, într-o intervenție telefonică la B1 TV, la declarațiile lui Traian Băsescu. ”Dezbaterea publică nu trebuie transformată într-un vehicul de dragul de a atinge scopuri politice, să incităm la ură împotriva unei comunități, mai ales că noi nu avem niciun refugiat în acest moment. Atunci când este vorba despre formatori de opinie, responsabilitatea în dezbaterea publică trebuie să fie mai accentuată, mai ales când e vorba despre un fost președinte de stat care a avut posibilitatea să acumuleze un fond de cunoștințe și care utilizează un subiect care poate genera ură în societate față de o comunitate care nu e prezentă pe teritoriul țării”, a spus Asztalos. Președintele CNCD a precizat că replica ”vorbesc prin bombe” reprezintă o generalizare.

Ulterior, Traian Băsescu a comentat declarațiile președintelui CNCD, spunând că este ”siderat”. ”Eu nu am spus că musulmanii sunt toți teroriști, am spus că printre refugiați în mod categoric sunt și teroriști. Am atenționat asupra faptului că printre minoritățile șiită și sunnită în statele arabe este o profundă adversitate și că își pun bombe unii la alții și am avertizat privind securitatea țării mele. Eu m-am referit strict la România, nu la Europa. Dacă aș fi președinte, nu aș fi de acord ca o astfel de relocare să se facă în România. Am avertizat că peste 2-3 ani s-ar putea să ne trezim cu bombe la metrou. Și dacă domnul președinte al CNCD dă scris că nu se va întâmpla așa, eu zic să îl ascultați pe el, dacă nu, eu zic să ascultați avertismentul unui fost șef de stat. Eu judec din punctul de vedere al unui fost șef de stat. Fie că vorbim de Realitatea, Antena 3 sau România TV, înțeleg că sunt într-o acțiune furibundă împotriva mea, dar experiența mea de 10 ani mă obligă să avertizez public. Eu consider că îmi fac o datorie publică. Sigur, instituțiile statului vor să mă facă să tac. Resping această atitudine a președintelui CNCD. Eu îmi fac datoria să avertizez românii”, a spus Băsescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!