Prima pagină » Știri » Unde a fost găsită mașina fostului socru al lui Mihail Bălășescu, principalul suspect în cazul uciderii acestuia

Unde a fost găsită mașina fostului socru al lui Mihail Bălășescu, principalul suspect în cazul uciderii acestuia

Andrei Dumitrescu
Unde a fost găsită mașina fostului socru al lui Mihail Bălășescu, principalul suspect în cazul uciderii acestuia
Mașina condusă de fostul socru al lui Mihail Bălășescu, prinicipalul suspect în cazul uciderii acestuia, a fost găsită abandonată, luni dimineață, în Bușteni, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliție.

Autoturismul, un Ford Focus argintiu, avea roțile din spate dezumflate.

Mașina a fost găsită pe strada Telecabinei din Bușteni, unde, potrivit martorilor, ar fi abandonată de trei zile.

Autoturismul folosit de George Adrian Epaminonda Burchel, fostul socru al lui Mihail Bălășescu, îi aparținea acestuia din urmă, revenindu-i în urma partajului.

Avocata care l-a reprezentat pe Mihail Bălășescu în procesul de partaj susține că fostul secretar adjunct al PNL depusese mai multe plângeri la Poliție împotriva fostei sale soții și a rudelor acesteia, care l-ar fi urmărit.

Avocata Lidia Cernătescu a declarat, pe 5 septembrie, pentru MEDIAFAX că un conflict între Mihail Bălășescu și fosta sa soție Ana Maria Burchel a pornit după ce fostul secretar general adjunct al PNL a primit în urma partajului o mașină. Autoturismul era însă folosit de fostul socru al lui Bălășescu.

„De la pronunțarea partajului de către Judecătoria Sectorului 5 era urmărit. Doamna Burchel i-a pulverizat spray lacrimogen în față și a fost internat în spital. Sora dumneaei și iubitul acesteia l-au urmărit. Am depus plângeri la Secția 1 Poliție, atât pe numele fostei soții, cât și pe numele surorii acesteia și al iubitului ei. Domnul Bălășescu trebuia să vină la cabinet pentru a completa plângerile, dar nu m-a mai sunat”, a declarat Lidia Cernătescu, avocata care l-a reprezentat în procesul de partaj pe Mihail Bălășescu.

Potrivit avocatei, pe 31 august, Mihail Bălășescu a sunat-o și i-a spus că fostul socru l-a chemat pentru a-i da mașina, dar ea l-a sfătuit să nu meargă după autoturism.

Tribunalul Ilfov a decis, pe 9 septembrie, emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele lui George Adrian Epaminonda Burchel, fostul socru al lui Mihail Bălășescu, el fiind acuzat că l-a ucis, în noaptea de 3 spre 4 septembrie, pe fostul secretar adjunct al PNL.

Instanța a analizat probele anchetatorilor și a decis să emită un mandat de arestare preventivă în lipsă în cazul lui Burchel, el nefiind găsit de autorități după ce l-ar fi ucis pe fostul său ginere.

Mihail Bălășescu, fost secretar general adjunct al PNL, a fost găsit mort, pe 4 septembrie, în apartamentul fostului său socru din Bragadiru, județul Ilfov.

Potrivit procurorilor, în noaptea de 3 spre 4 septembrie, în timp ce se afla în locuința sa din orașul Bragadiru, George Burchel l-a lovit de mai multe ori pe fostul său ginere, Mihail Bălășescu, cu o vază în cap și l-a sugrumat cu cinci coliere din plastic, acte ce au dus la moartea fostului secretar adjunct al PNL.

„Conform concluziilor provizorii medico-legale moartea lui Bălășescu Mihail Marius a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin ștrangulare.Victima prezenta și o serie de leziuni traumatice (plăgi contuze epicraniene și la nivelul feței, fractură nazală, hematoame, echimoze, excoriații) care s- au putut produce prin lovirea cu un corp dur, cu puțin timp anterior decesului în contextul procedurii ștrangulării”, se arată în referatul cu propunerea de arestare preventivă a lui Burchel.

Potrivit unor surse judiciare, fostul socru ar fi lăsat un bilet unei rude în care anunța că îl va omorî pe Bălășescu și că după aceea nu va fi de găsit.

Mihail Bălășescu a fost secretar general adjunct al PNL în perioada în care Crin Antonescu a fost președintele partidului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Erdogan scoate „MONEDA NATO”. 5 lire pentru Summitul de la Ankara, jumătate de milion în circulație
Digi24
Femeia suspectată că ar fi încercat să-l asasineze în Monaco pe oligarhul Vadim Ermolaev a fost găsită moartă în apropiere de Kiev
Cancan.ro
Furtuni puternice lovesc România. 37 de județe sunt vizate de avertizarea ANM
Prosport.ro
FOTO. Au interzis-o în avion când au văzut-o: „Ești dezbrăcată!”. Ce a făcut femeia în aeroport
Adevarul
Victoraș Micula, smerit la o mănăstire din Oradea: „Am dus cu roaba bolovani. Munca m-a făcut să îmi schimb valorile”
Mediafax
Românii folosesc tot mai puține vouchere de vacanță. Scăderea descurajează turismul în țară
Click
Zodiile care vor avea parte de cel mai mare noroc până la finalul lunii august. Viața acestor nativi se poate schimba când se așteaptă mai puțin
Digi24
A murit Lauren Bennett, interpretă a piesei „Party Rock Anthem” a formației LMFAO şi membră a trupei G.R.L. Artista avea 37 de ani
Cancan.ro
Cât a plătit un turist român pentru un cartuș de țigări, într-un duty-free din Turcia. A crezut că este o eroare!
Ce se întâmplă doctore
Maria Dragomiroiu, spectaculoasă în costum de baie la 70 de ani. Imaginile din vacanța petrecută în SUA
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Opt călugări ucişi într-un accident auto. E șocant cine se afla la volanul maşinii
Descopera.ro
De ce avem 2 plămâni și doar o singură inimă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-a „pocnit” soția cu un pui congelat
Descopera.ro
Un comutator crucial al metabolismului grăsimilor a fost identificat în celulele umane