Prima pagină » Știri » Cum va decurge anul viitor EVALUAREA NAȚIONALĂ

Cum va decurge anul viitor EVALUAREA NAȚIONALĂ

Cum va decurge anul viitor EVALUAREA NAȚIONALĂ
Evaluarea Națională din 2016 se va desfășura la aceleași discipline ca cele din acest an, elevii din clasa a VIII-a vor susține examenele sub supraveghere audio-video, iar repartizarea computerizată în licee va avea loc tot în trei etape.

Cursurile la clasa a VIII-a se vor încheia în 17 iunie 2016, iar în perioada 15-17 iunie va avea loc înscrierea la Evaluarea Națională, potrivit Ordinului privind organizarea și desfășurarea examenului.

Candidații vor susține probele scrise în 27 iunie la limba și literatura română, în 28 iunie la limba și literatura maternă și în 29 iunie la matematică. Rezultatele vor fi afișate în 1 iulie, până la ora 16.00, iar contestațiile vor fi depuse între orele 16.00 și 20.00. În perioada 2-4 iulie vor fi soluționate contestațiile, iar în 5 iulie vor fi afișate rezultatele finale.

Notele obținute de elevi la Evaluarea Națională vor conta la admiterea în liceu, prin repartizare computerizată.

Elevii vor fi supravegheați audio-video în sălile de examen. De asemenea, sălile în care se descarcă și se multiplică subiectele, precum și cele în care se preiau și se depozitează lucrările scrise trebuie să aibă camere de supraveghere audio-video.

Cadrele didactice supraveghetoare la testele scrise au interdicție să intre în sălile de examen cu telefoane mobile sau cu mijloace electronice de calcul ori de comunicare, precum și cu ziare, reviste sau cărți.

În comisiile pentru evaluarea națională nu vor fi nominalizate cadrele didactice care în sesiunile anterioare au săvârșit abateri și au fost sancționate.

În unitățile de învățământ în care, în sesiunile anterioare, s-au constatat nereguli grave în organizarea și desfășurarea evaluării naționale, comisiile județene și, respectiv, cea a municipiului București pot decide nominalizarea în comisiile de examen a unor cadre didactice din alte unități de învățământ.

Comisiile județene și cea a municipiului București de organizare a evaluării naționale pot decide suspendarea organizării examenului în unitățile de învățământ în care, în sesiunile anterioare, s-au constatat nereguli grave.

Comisiile din unitățile de învățământ și cele județene, respectiv comisia municipiului București de organizare a evaluării naționale vor verifica, prin sondaj, înregistrările audio-video din sălile de examen, după încheierea probei scrise. În cazul în care se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă ori în cazul în care există sesizări privitoare la nereguli, fraude sau tentative de fraude, vor fi verificate înregistrările din toate sălile de examen din unitatea de învățământ respectivă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Planeta Marte ar putea fi încă activă din punct de vedere vulcanic. Ce indică noi scurgeri misterioase de gaz?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...