Prima pagină » Știri » DNA face cercetări pentru noi fapte de corupție comise la Spitalul Județean de Urgență Ploiești

DNA face cercetări pentru noi fapte de corupție comise la Spitalul Județean de Urgență Ploiești

DNA face cercetări pentru noi fapte de corupție comise la Spitalul Județean de Urgență Ploiești
DNA a dispus disjungerea cauzei în dosarul managerului Spitalului Județean de Urgență Ploiești Alexandru Băloi și efectuarea de cercetări atât față de manager, cât și față de alți funcționari din cadrul spitalului pentru fapte de corupție în legătură cu derularea unor contracte de achiziție publică.

Procurorii DNA care, marți, au dispus trimiterea în judecată a managerului Spitalului Județean de Urgență Ploiești, Alexandru Băloi, au dispus disjungerea cauzei din dosarul lui Băloi și efectuarea de cercetări cu privire la alte fapte de corupție care ar fi fost comise atât de către managerul unității sanitare, cât și de alți funcționari din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, se arată în rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată Alexandru Băloi.

Astfel, conform documentului citat, procurorii DNA au dispus, pe de o parte, disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor față de Ion Alexandru Băloi pentru infracțiunea de luare de mită, faptă comisă în luna decembrie 2013, pentru care nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală.

Totodată, procurorii au dispus disjungerea cauzei „cu privire la alte fapte de abuz în serviciu și corupție săvârșite în legătură cu încheierea și derularea de către Spitalul Județean de Urgență Ploiești a unor contracte de achiziție publică de aparatură medicală, a contractului cu SC Safe Zone Inter SRL, SC Avant Clima SRL, precum și cu privire la alte persoane implicate în săvârșirea faptelor – funcționari din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești implicați în efectuarea plăților”, se arată în documentul citat.

Din același document reiese că SC Avant Clima SRL, care are contracte cu Spitalul Județean de Urgență Ploiești, este administrată de Mihai Cofaru, un apropiat al managerului spitalului, Alexandru Băloi.

De altfel, un funcționar din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, care a dat declarații la DNA ca martor în dosarul managerului SJU Ploiești, le-a spus procurorilor că un consilier județean al PSD a făcut presiuni asupra sa pentru ca spitalul să facă plăți cu prioritate către firmele lui Mihai Cofaru.

„Pe domnul Cofaru l-am cunoscut în luna iulie sau august 2014 cu ocazia efectuării unor lucrări de către firma Avant Clima SRL unde acesta deținea calitatea de administrator. Mai precis, am fost sunat de managerul Băloi Ion Alexandru care mi-a solicitat să analizez posibilitatea efectuării unor plăți către firma respectivă și mi-a spus că va veni la mine la birou administratorul firmei pentru verificarea actelor și stabilirea momentului când voi efectua plata. (…) Tot referitor la firmele domnului Cofaru, arăt faptul că s-au exercitat presiuni pentru efectuarea cât mai rapid a plăților către firmele acestei persoane de către consilierul din cadrul Consiliului Județean Prahova pe nume Vitel (David Andrei Viter, consilier județean și membru în Consiliul Național al PSD – n.r.). Aceste presiuni le-a exercitat chiar la mine în birou. Din câte cunosc, acest consilier a intervenit și la Băloi Ion Alexandru pentru a mă determina să fac plățile către firmele domnului Cofaru”, se arată în declarația dată la DNA de unul dintre angajații SJU Ploiești.

Contactat telefonic, consilierul județean David Viter a declarat corespondentului MEDIAFAX că nu a făcut presiuni pentru ca vreo firmă aflată în contract cu Spitalul județean de Urgență Ploiești să primească bani cu prioritate.

Spitalul Județean de Urgență Ploiești este cea mai mare unitate sanitară din județul Prahova și se află în administrarea Consiliului Județean Prahova. De-a lungul timpului, la nivelul spitalului au izbucnit mai multe scandaluri. În anul 2013, fostul manager al unității sanitare, Adrian Strâmbeanu, a demisionat după ce un chirurg din spital a acuzat subfinanțarea unității sanitare, susținând că la spital se alocă bani nu pentru medicamente sau materiale sanitare, ci pentru lucrări de construcții de renovări.

Tot la Spitalul Județean de Urgență Ploiești s-a încheiat, anii trecuți, contract cu o firmă cu un singur angajat pentru renovarea unui pavilion, firma, care nu și-a onorat obligațiile contractuale, fiind ulterior urmărită penal pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Nici în prezent respectivul pavilion nu este renovat.

Actualul manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, Alexandru Băloi, aflat în funcție din primăvara anului trecut, a fost trimis în judecată de DNA, în stare de arest preventiv, după ce luna trecută a fost prins în flagrant primind bani de la reprezentantul unei firme care are contract de mentenanță cu unitatea sanitară.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
Și-a lăsat copilul SINGUR acasă, cu FEBRĂ, ca să-l susțină pe Călin Georgescu: „Veniți să luptăm!”
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Două ore în plus de somn ne pot ajuta să ne recuperăm după o noapte proastă
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!