Gest neașteptat a doi tineri chiar în fața McDonald’s. Ce au făcut tinerii îndrăgostiți în momentul în care li s-a spus că va întârzia comanda

Gest neașteptat a doi tineri chiar în fața McDonald's. Ce au făcut tinerii îndrăgostiți în momentul în care li s-a spus că va întârzia comanda
Publicat: 30/09/2015, 16:05
Actualizat: 15/10/2015, 11:23

Lisa Grey (28 de ani) și prietenul ei, Rhys Higgins (24 de ani), au mers la un drive-thru din Swansea, într-o dimineață la ora 4, și li s-a spus că, din cauza unei probleme, comanda lor va întârzia.

În acel moment, femeia a început să urle și să claxoneze, iar apoi l-a sărutat pe prietenul ei și a început să îi facă sex oral, în timp ce acesta și-a scos picioarele pe fereastră. Deathandtaxesmag.com scrie că întreaga scenă a fost văzută nu numai de angajații McDonald’s, ci și de clienții aflați într-o mașină din spatele celor doi.

Angajații McDonald’s au sunat la poliție, iar cei doi îndrăgostiți, care consumaseră o cantitate mare de alcool, au fost reținuți. Cei doi au primit pedepse cu suspendare, iar în plus lui Grey i s-a interzis să iasă timp de patru luni din casă după ora 21, iar Higgins a fost trimis la dezintoxicare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au...
FOTO. Mădălina Ghenea, despărțire oficială bombă de iubit chiar în ziua de Paște! Românca a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare:...
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Marcel Pavel a fost la un pas de moarte. Ce i s-a întâmplat marelui artist
Sappho, cea mai cunoscută lesbiană din istorie, s-a sinucis din dragoste pentru un bărbat
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Carmen Tănase, la un pas de a rămâne paralizată. Ce diagnostic crunt i-au pus medicii
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cum a schimbat Charles Darwin înțelegerea evoluției pe Pământ