Prima pagină » Știri externe » Rusia somează Statele Unite: Să părăsească zona imediat

Rusia somează Statele Unite: Să părăsească zona imediat

Rusia somează Statele Unite: Să părăsească zona imediat
Oficiali ruși au cerut ca avioanele americane de război să părăsească imediat spațiul aerian sirian, a declarat miercuri un oficial american de rang înalt, citat de Fox News.

Oficialul american a declarat pentru Fox News că diplomații ruși au transmis un demers oficial în care cer ca aeronavele americane să părăsească Siria, adăugând că avioanele de război ruse survolează în prezent teritoriul sirian.

Surse militare americane au precizat însă pentru Fox News că avioanele SUA nu vor da curs cererii formulate de ruși.
„Nu există nimic care să indice că ne schimbăm operațiunile deasupra Siriei”, a declarat un oficial de rang înalt din domeniul apărării.

„Am avut toate indiciile în ultimele săptămâni că (rușii) vor face ceva, ținând cont de consolidarea” prezenței militare ruse în Siria.

Demersul Moscovei reprezintă o escaladare majoră a tensiunilor dintre cele două țări și intervine la scurt timp după ce Consiliul Federației a aprobat miercuri, în unanimitate, cererea președintelui rus Vladimir Putin de a folosi forțele armate ruse în străinătate.

Decizia senatorilor ruși prevede doar folosirea Forțelor Aeriene, nu și trimiterea de trupe la sol, a precizat anterior Serghei Ivanov, consilier în cadrul Kremlinului. „Vorbim exclusiv despre operațiuni ale Forțelor Aeriene ruse, așa cum a spus deja preșdintele nostru, folosirea trupelor la sol în teatrele de operațiuni fiind exclusă. Scopul militar al operațiunii este exclusiv susținerea aeriană a forțelor guvernamentale siriene, în lupta lor împotriva (grupării teroriste) Stat Islamic”, a explicat Ivanov.

El a menționat că președintele sirian, Bashar al-Assad, a cerut asistență militară din partea Rusiei. „Aș vrea să vă informez că președintele Siriei s-a adresat conducerii țării noastre cu o cerere de a oferi asistență militară, așa că putem spune că terorismul trebuie combătut, eforturile trebuie unite, dar trebuie respectate normele internaționale”, a adăugat el.

Kremlinul va informa partenerii străini, prin intermediul Ministerului de Externe, despre decizia luată de Parlament de a folosi forțele armate ruse în străinătate pe timpul zilei, iar armata va face același lucru prin canalele sale.

Potrivit lui Ivanov, decizia a fost luată pentru a ajuta Siria și pentru a proteja interesele ruse. „În primul rând, și cel mai important, vorbim despre Siria, și nu vorbim despre atingerea unor scopuri de politică externă, de satisfacerea unor ambiții de care ne acuză partenerii noștri occidentali, vorbim despre interesele naționale ale Rusiei”, a spus el.

Serghei Ivanov a mai precizat că operațiunile Forțelor Aeriene vor fi temporare, dar nu a putut menționa exact cât timp vor dura.

Comentând raidurile aeriene efectuate de state occidentale, Ivanov a subliniat că acestea nu sunt conforme cu legislația internațională. „După cum știți, Statele Unite lansează raiduri aeriene asupra teritoriului Siriei și Irakului și poate și alte state din Orientul Mijlociu. Franța s-a alăturat recent acestor acțiuni, Australia și alte țări discută despre același lucru. Aș vrea să notez (…) că aceste acțiuni se desfășoară cu ocolirea legislației internaționale”, a declarat el.

Rusia și-a consolidat recent prezența militară în Siria, inclusiv cu tancuri și avioane de război, Vladimir Putin argumentând că numai forțele președintelui Bashar al-Assad sunt capabile să-i înfrângă pe jihadiști.

Putin a spus luni, în discursul său la Adunarea Generală a ONU, că Rusia nu exclude posibilitatea unor atacuri aeriene care să susțină forțele lui al-Assad în lupta lor împotriva rebelilor jihadiști, dar a anunțat că Moscova va trece la acțiune doar „respectând deplin normele legale internaționale”.
Rusia, Iranul, Irakul și Siria au creat recent un centru de informații la Bagdad, pentru a coordona lupta împotriva grupării teroriste Stat Islamic (SI). Principalele obiective ale centrului de informații sunt să ofere date despre numărul militanților SI, armamentul lor și deplasările pe care le fac.

Noul centru va deveni funcțional în octombrie sau noiembrie și va fi condus de ofițeri ruși, sirieni, irakieni și iranieni, prin rotație, câte trei luni.

Pentagonul anunțase marți că militarii americani și ruși încep să discute despre activitățile lor împotriva grupării teroriste Statul Islamic în Siria, după ce secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a ordonat deschiderea unor linii de comunicații în acest sens, „în vederea evitării unor incidente sau accidente armate”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Planul ascuns din spatele bătăliei pentru guvernare. Analist politic: „Nu e o luptă în sensul clasic”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Ce destinație de vis au ales doi vloggeri români pentru a scăpa de canicula din România: „Când o să ne fie cald, o să ne amintim de perioada asta”
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Descopera.ro
Căldura tot mai mare este asociată cu rate mai mari de sinucidere în rândul tinerilor, în special la cei între 15 și 24 de ani