Prima pagină » Sport » Nadia Comăneci, mesaj după eșecul gimnastelor românce la Glasgow: Voi fi ca o mamă și le voi consola. Sunt atât de tristă pentru ce s-a întâmplat

Nadia Comăneci, mesaj după eșecul gimnastelor românce la Glasgow: Voi fi ca o mamă și le voi consola. Sunt atât de tristă pentru ce s-a întâmplat

Nadia Comăneci, mesaj după eșecul gimnastelor românce la Glasgow: Voi fi ca o mamă și le voi consola. Sunt atât de tristă pentru ce s-a întâmplat
Nadia Comăneci a vorbit despre eșecul echipei feminine de gimnastică a României la CM de la Glasgow, multipla campioană afirmând, într-un interviu pentru FIG, că se simte tristă pentru gimnastele tricolore, pe care le-a simțit panicate după accidentările survenite în lot.

Echipa feminină a României a fost eliminată dintr-o finală a unei competiții majore, de data aceasta la Campionatele Mondiale de la Glasgow, pentru prima dată de la ediția din 1972 a Jocurilor Olimpice. La Glasgow, echipa tricoloră a avut de suferit în urma accidentărilor Cătălinei Ponor și Anamariei Ocolișan, care nu au mai fost înscrise în competiție, arată forul internațional de profil pe pagina oficială, în debutul unui interviu cu Nadia Comăneci, care se află la Mondiale.

„Mă simt atât de tristă pentru ce s-a întâmplat, pentru că totul a început cu accidentarea Cătălinei Ponor și nu e aici. Am fost cu echipa când și Anamaria Ocolișan s-a accidentat la gleznă și am simțit o mare panică în interiorul echipei. Și, chiar dacă încerci să nu te gândești la asta, e greu să nu o faci. Am avut puțin timp cu ele și le-am spus: Sunteți aici după atât de multe ore în sală, hai să vedem ce puteți mai bine, să nu aveți în minte că vreți locul 1 sau 2, doar faceți ce puteți mai bine. Simțeam că sunt panicate. Toate au plâns ieri (vineri, după evoluția din calificări – n.r.). (…) Mi-a părut rău pentru ele”, a spus Nadia Comăneci.

Marea campioană a României a mai afirmat că va fi alături de fete, „ca o mamă” și le va consola.

„Voi fi ca o mamă și le voi consola, pentru că nu poți face nimic mai mult. Trebuie să aștepți și să vezi. Ar putea să aibă o altă șansă să arate cine sunt. E un an greu pentru ele și sper că vor încheia cu un zâmbet aceste Mondiale”, a mai spus Nadia Comăneci.

În interviul acordat FIG, ea a mai vorbit despre vârsta fragedă a fetelor din lotul României, temerile în fața unor mari competiții, dar și despre schimbările survenite în gimnastica actuală prin comparație cu anii în care Nadia Comăneci o domina la nivel mondial.

Echipa feminină de gimnastică a României a ratat, sâmbătă, calificarea directă la JO din 2016, fiind pe locul 9 după 7 subdiviziuni din 12, în calificări la CM de la Glasgow, în condițiile în care doar primele 8 clasate acced direct la JO, și ar urma să participe, în premieră, la un turneu preolimpic de calificare.

Echipa României a evoluat, vineri, în prima subdiviziune a calificărilor, încheind cu un total de 217.220 puncte, locul 8 după primele șase subdiviziuni. Sâmbătă, în prima subdiviziune a zilei, a 7-a din calificări, au intrat în concurs și gimnastele din China (medalie de argint pe echipe la CM din 2014), care au încheiat cu un total de 225.127 puncte (locul 3), astfel încât echipa României a coborât, deocamdată, pe locul 9.

Sâmbătă vor mai concura gimnastele din celelalte cinci subdiviziuni, între care și favoritele la medalii din SUA, deținătoarea titlului mondial pe echipe.

Echipa României, medaliată cu echipa la fiecare ediție a JO, începând din 1976, a ratat astfel pentru prima dată calificarea directă la Olimpiadă în istoria recentă a competiției și ar urma să evolueze, tot în premieră, la un turneu preolimpic, alături de celelalte echipe clasate pe locurile 9-16 la CM de la Glasgow. Turneul preolimpic, la care se va lupta pentru ultimele patru locuri calificante la Olimpiadă, va avea loc tot la Rio, între 16-19 aprilie 2016. La JO de anul viitor vor intra în concurs 12 echipe, opt calificate direct de la Campionatele Mondiale din acest an, plus primele patru clasate la turneul preolimpic.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România, nouă rută STRATEGICĂ pentru Ucraina. Kievul anunță acorduri pentru transportul combustibilului pe calea ferată și pe Dunăre
Digi24
Noua coaliție mortală ce amenință să destabilizeze și mai mult Orientul Mijlociu. Doi foști inamici s-au aliat în lupta contra SUA
Cancan.ro
Ce avere are Prințul Marco de la Insula Iubirii, de fapt. Câte clase a terminat
Prosport.ro
Fiica lui Gigi Becali, învinsă în instanță! După șase amânări, judecătorii au dat verdictul
Adevarul
De la erou de război la dictator. Filmul transformării lui Antonescu din disident în „Conducător” și motivul dușmăniei dintre mareșal și Carol al II lea
Mediafax
Singurii oameni din lume care pot călători FĂRĂ pașaport. De ce regulile nu li se aplică
Click
Cine ar fi făcut publice informațiile despre idila dintre Andreea Popescu și Dan Alexa? Vedeta a dat cărțile pe față
Digi24
Locul de parcare din fața casei sau a blocului: Cine îl poate folosi și ce faci dacă alt șofer îl ocupă
Cancan.ro
Doi soți, găsiți MORȚI într-un jacuzzi în timp ce se aflau în vacanță în Spania. Ce au descoperit anchetatorii 😲
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Nuți, bona copiilor Anamariei Prodan. Cine este cea care i-a fost alături ani buni impresarei
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
Descopera.ro
Câtă apă există pe Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Descopera.ro
Fenomenul El Niño, la nivelul de intensitate 3 din 4
Mediafax Italia
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Spania
DECLARAȚIA pe care un deputat spaniol A FĂCUT-O LA ADRESA ROMÂNILOR: ”Fac parte din...”