Studiul care ar putea schimba istoria medicinei. Când a apărut „bacteria ciumei”, care a provocat epidemia de „Moarte Neagră” din secolul al XIV-lea

Un studiu publicat la sfârșitul săptămânii trecute, realizat pe ADN extras de la persoane care au trăit în Europa și Asia în Epoca Bronzului, a demonstrat faptul că Yersinia pestis i-a infectat pe oameni încă din anul 2800 î.e.n., cu peste 3.000 de ani mai devreme decât primele dovezi care atestă izbucnirea epidemiilor de ciumă.

Yersinia pestis a terorizat omenirea de-a lungul secolelor, ucigând peste 200 milioane de persoane pe plan mondial și ducând la izbucnirea a două epidemii îngrozitoare, în secolele al VI-lea e.n. și al XIV-lea e.n, remodelând societatea umană.

„Se pare că a început să aibă un impact asupra populațiilor umane la o scară geografică largă, mult mai devreme decât credeam”, a declarat Eske Willerslev, profesor de genetică evoluționistă la Universitatea Copenhaga și Universitatea Cambridge, coordonator al acestui studiu.

FLASH NEWS Jeff Bezos, prima investiție în fotbal. Fondatorul Amazon a devenit acționar la Liverpool

19:06

EMISIUNI Duminică 16 august, de la ora 19.00, Gândul prezintă MAGIA NEAGRĂ ȘI BLESTEMUL DE LA CAPUL MORTULUI

19:00

Studiul a analizat ADN-ul extras din dinți provenind de la 101 persoane (din Epoca Bronzului, n.r.) din șase situri: trei în Rusia, unul în Polonia, unul în Estonia și unul în Armenia. Șapte dintre acele persoane prezintă semne ale infecției cu Yersinia pestis.

Oamenii de știință au studiat și momentele esențiale din evoluția epidemiilor de ciumă, grație unor mutații care au făcut ca bacteria să poată fi transmisă de purici. Cercetătorii au descoperit Yersinia pestis cu acea mutație în ADN-ul unei persoane care a murit în Armenia în jurul anului 951 î.e.n. – cea mai recentă dintre cele 101 cazuri studiate.

Studiul, publicat în revista Cell, a evidențiat că ciuma era larg răspândită în Europa și Asia în Epoca Bronzului. Cea mai veche dovadă a unei infecții a fost găsită în ADN-urile unor persoane care au murit în jurul anilor 2782-2794 î.e.n., înmormântate în gropi comune în Bateni, Rusia – o regiune din Munții Altai din Asia Centrală.

Anterior, cea mai veche dovadă a epidemiilor de ciumă provenea de la o persoană care a murit în anul 540 e.n. în Germania, a precizat Simon Rasmussen, cercetător la Universitatea Tehnică din Danemarca.

Ciuma din Epoca Bronzului reprezintă un stadiu intermediar, în care bacteria nu își dezvoltase deocamdată capacitata de a fi transmisă de purici sau de a declanșa ciuma bubonică. Totuși, era capabilă să cauzeze ciumă septicemică și ciumă pneumonică”, a precizat profesorul Rasmussen.

Ciuma septicemică se limitează la infectarea sângelui. În cazul ciumei bubonice, boala infectează țesutul limfatic. Ciuma pneumonică se răspândește la plămâni și poate fi transmisă de la om la om prin picături de salivă sau spută.

Bacteria ciumei era răspândită în principal prin contactul de la om la om, până când o mutație genetică i-a permis să supraviețuiască în stomacurile puricilor, obturând tracturile digestive ale acestora și făcându-i să „muște” tot ce prind, contribuind la răspândirea pe scală largă a ciumei.

Yersinia pestis a cauzat două dintre cele mai distrugătoare pandemii din istoria omenirii: Ciuma lui Iustinian, din secolul al VI-lea, denumită astfel după împăratul bizantin care, deși s-a îmbolnăvit, a reușit să supraviețuiască, și Moartea Neagră, din secolul al XIV-lea. Șobolanii purtători de puricii care transportau bacteria ucigașă au contribuit la răspândirea bolii în rândul oamenilor.