Prima pagină » Știri » Traian Băsescu: Prin atacurile de la Paris s-a declanșat UN RĂZBOI contra Europei

Traian Băsescu: Prin atacurile de la Paris s-a declanșat UN RĂZBOI contra Europei

Traian Băsescu: Prin atacurile de la Paris s-a declanșat UN RĂZBOI contra Europei
Președintele Mișcării Populare, Traian Băsescu, a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, referitor la atacurile teroriste de la Paris că, prin acestea "s-a declanșat un război împotriva Europei", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Traian Băsescu participă, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la o întâlnire zonală a Mișcării Populare (MP), care a început cu intonarea imnului României și cel al Franței și cu un moment de reculegere.

„Vreau să ținem un moment de reculegere pentru victimele de la Colectiv și pentru cei care au murit azi-noapte (vineri noaptea – n.r.) în atacurile teroriste dramatice din Franța, prin care s-a declanșat un război împotriva Europei”, a spus Băsescu.

Sâmbătă, la Cluj-Napoca, are loc ședința Colegiului Național al Mișcării Populare, desfășurată la un hotel din oraș, și care va fi urmată de întâlnirea zonală a MP, la Cinema „Florin Piersic”.

Autoritățile franceze au centralizat 128 de morți în urma atentatelor comise vineri seară la Paris, conform unui bilanț provizoriu, care precizează că 200 de persoane sunt rănite, 99 fiind în stare critică. Cifrele bilanțului atentatelor din Franța variază între 128 și 153 de morți, conform diverselor surse. Un oficial de la Primăria Parisului a anunțat în cursul nopții 140 de morți.

MAE a anunțat sâmbătă că doi cetățeni români au murit în atentatele de la Paris, informația fiind confirmată de autoritățile franceze. De asemenea, un cetățean român a fost rănit ușor în atacurile survenite în cursul nopții în capitala Franței, persoana în cauză primind îngrijiri la un spital din Paris și fiind externată în cursul dimineții.

Președintele Francois Hollande a decretat trei zile de doliu național în Franța, în urma atentatelor comise la Paris.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce nu se ieftinește benzina, deși petrolul s-a prăbușit? Explicația care îi va ENERVA pe șoferi
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Prosport.ro
Mayra, fiica lui Ilie Dumitrescu, poze fără inhibiții la 20 de ani! Apariția cu care a întors toate privirile
Adevarul
Drumul Regelui, noua șosea din Munții Zarandului. De la bârlogul haiducilor lui Față Neagră la casa lui Arsenie Boca și Vața Băi
Mediafax
Super El Niño scapă de sub control. Urmează luni cu fenomene EXTREME
Click
Zodiile care se vor bucura de succes pe toate planurile până pe 9 iulie. Nativul care se află în centrul atenției și atrage toate oportunitățile
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Cel mai ieftin oraș din România. O garsonieră costă 7.500€ acum, în luna iulie 2026
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Oltcit, relansat la Craiova sub umbrela Ford? Cum ar putea arăta și ce dotări ar avea, în 2026, noua mașină românească
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
O fosilă de 518 milioane de ani este cea mai veche dovadă a existenței colților de păianjen