Prima pagină » Știri politice » PRIMA decizie a Guvernului Cioloș

PRIMA decizie a Guvernului Cioloș

PRIMA decizie a Guvernului Cioloș
Guvernul va adopta joi, în prima ședință de la votul de încredere al Parlamentului, o ordonanță privind organizarea unor ministere și va avea loc o primă discuție privind prioritățile administrative și legislative, a anunțat premierul Dacian Cioloș.

Premierul Dacian Cioloș a declarat, la debutul primei ședințe a Guvernului, că va fi o ședință mai scurtă în care va fi adoptată o ordonanță privind structura Cabinetului său.

„Vom adopta o ordonanță privind organizarea ministerelor în urma deciziei Parlamentului privind instalarea acestui guvern. Sunt câteva modificări în structura unor ministere, cred că sunt doar cinci ministere care au fost afectate” a spus Cioloș. El a precizat că este vorba de mici modificări de denumire și crearea unui nou minister- Ministerul pentru consultare și dialog civic- tocmai pentru a arăta că unul dintre obiectivele noului guvern este comunicarea cu societatea civilă.

„Avem, totodată, în structura guvernului un nou minister, partea de dialog social din structura acestui guvern a trecut în coordonarea doamnei ministru la Muncii, dar rămâne ca un obiectiv important și prioritar, pentru Guvern, dialogul social cu patronatele, cu sindicatele, însă am creat un nou minister al Consultării Publice și Dialogului Civic, tocmai ca expresi a obiectivului pe care acest guvern l-a stabilit, de deschidere spre societatea civilă și de dezbatere publică, de consultare publică pe marile proiecte ale Guvernului, dar și pentru a crea un canal de comunicare direct cu societatea civilă”, a arătat Cioloș.

Premierul a cerut minstrului delegat pentru consultare publică și dialog social Violeta Alexandru ca „în termenul cel mai scurt” să vină cu o propunere de organizare a acestui minister pentru a se putea stabili cât ma repede platformele de comunicare și de „schimburi de idei cu diferetile organizații din societatea civilă”.

Cioloș a ținut să precizeze că atunci când se referă la societatea civilă, nu vorbește doar despre ONG-uri.

„Când vorbesc de societatea civilă nu mă refer doar la ONG-uri, ci la la societatea civilă în sens larg, știu că sunt diferite forme de organizare sectorială care au idei. Vom avea și structuri de consultare pe partea economică unde vreau să păstrăm legătura cu mediul de afaceri pentru a infuza idei privind proiecte de dezvoltare economică pe care le putem avea în vedere în perioada imediat următoare. (…) Aș vrea ca și restul societății să aibă canale de comunicare directă cu acest guvern”, a spus primul-ministru.

De asemenea, Cioloș a spus că vor fi trecute în revistă priorităților administrative și legislative din perioada următoare- pregătirile de iarnă, bugetul de stat și reformele administrative.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!