Barack Obama, cel mai dur mesaj de până acum la adresa teroriștilor. Cum vrea președintele SUA să ÎNFRÂNGĂ Statul Islamic

Publicat: 07/12/2015, 09:39

Într-un rar discurs pe care l-a susținut în Biroul Oval, șeful statului a încercat să liniștească o opinie publică americană tot mai îngrijorată în legătură cu lupta împotriva jihadismului, care până nu demult părea să se poarte în străinătate. Însă aceste declarații nu au reușit să-i calmeze pe criticii săi republicani, care-l acuză de mult timp că subestimează puterea militanților.

Pe un ton măsurat, el și-a folosit cele 14 minute al intervenției televizate pe postul național pentru a trasa, cu atenție, o linie între ceea ce va face și ce nu va face. Obama s-a angajat, de exemplu, să-i „vâneze pe conspiratorii teroriști” oriunde s-ar afla. Însă „nu trebuie să ne lăsăm atrași din nou într-un război terestru îndelungat și costisitor în Irak și Siria”, a subliniat el.

Obama a susținut acest discurs la patru zile după ce Syed Rizwan Farook, în vârstă de 28 de ani, născut în Statele Unite, și soția sa pakistaneză Tashfeen Malik, în vârstă de 29 de ani, au deschis focul în timpul unei petreceri a unor funcționari publici la San Bernardino, în California, omorând 14 oameni. Cuplul a fost ucis câteva ore mai târziu într-un schimb de focuri cu poliția.

El a condamnat atacul drept „un act terorist menit să omoare oameni nevinovați”. Dar, în opinia sa, drama de la San Bernardino a arătat că „amenințarea teroristă a evoluat într-o nouă fază”, în contextul în care SI a folosit Internetul pentru a „otrăvi mințile” unor potențiali atacatori.

Președintele american a făcut totodată o legătură între securitatea națională și necesitatea unui control asupra armelor de foc în urma acestui ultima atac armat în masă.

Poliția federală (FBI) anchetează acest atac în stil paramilitar din California ca fiind inspirat de către SI, care deține controlul asupra unor bucăți vaste din Siria și Irak și care și-a extins operațiunile în afara fiefului din Orientul Mijlociu, incusiv printr-o complicitate în atacurile de la Paris, de pe 13 noiembrie, soldate cu 130 de morți.

Însă Obama, a cărui reținere contrastează puternic cu declarațiile înflăcărate ale președintelui francez Francois Hollande de după atacurile de la Paris, care a promis un răspuns „nemilos”, a sbliniat că nu există nicio dovadă a faptului că atacul din California a fost comis de către vreo grupare militantă din străinătate sau că ar face parte dintr-un complot intern mai larg.

Cu toate acestea, el a încercat să arate că administrația gestionează criza, în pofida noilor probleme ridicate de apărarea țării față de extremismul intern.

„Amenințarea terorismului este reală, dar o vom depăși”, a subliniat președintele american.

Criticii republicani ai lui Obama, inclusiv candidații republicani în alegerile prezidențiale, i-au atacat imediat discursul, al treilea pe care l-a susținut în Biroul Oval de când a fost ales președinte, în ianuarie 2009.

„Oamenilor le este frică și nu doar din cauza acestor atacuri, ci și din cauza unui sentiment tot mai puternic potrivit căruia avem un președinte care este complet copleșit de ele”, a declarat pentru Fox News senatorul Marco Rubio din Florida, un candidat la obținerea învestiturii republicane în vederea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2016.

Obama a îndemnat în discursul său Silicon Valley să ajute în răspunsul la amenințarea reprezentată de către grupările militante care folosesc social media și comunicațiile electronice pentru a planifica și promova volența, relansând astfel o dezbatere cu privire la viața privată online.

El s-a folosit totodată de această ocazie pentru a pleda, din nou, în favoarea controlului asupra armelor de foc, un subiect în care întâmpină opoziția republicanilor, în pofida numeroaselor atacuri armate comise în timpul președinției sale.

„Este necesar, de asemenea, să îngreunăm posibilitatea ca oamenii să cumpere arme puternice de asalt ca cele folosite la San Bernardino”, a îndemnat Obama. „Ceea ce putem face – și trebuie să facem – este să facem așa încât să fie mai greu ca ele să ucidă”, a adăugat el. Un oficial de rang înalt din cadrul administrației a declarat că președintele nu intenționează să viziteze imediat San Bernardino.

Totodată, Obama a atras atenția în legătură cu o reacție exagerată față de amenințarea militantă internă.

„Nu ne putem întoarce unii împotriva altora și să permitem ca această luptă să fe definită ca un război între America și islam”, a spus el, referindu-se la retorica incendiară a candidatului republican la președinție Donald Trump, criticat pentru că exploatează aceste frici împotriva comunității musulmane.

Având în vedere că acest cuplu din California nu se afla pe „radarul” securității naționale americane înainte să lanseze atacul armat de miercuri, Obama se confruntă cu provocarea de a convinge publicul american de faptul că face tot ceea ce poate în fața evoluției amenințării militante.

Există tot mai multe probe care arată că acest cuplu erau niște „lupi singuratici” care ar fi fost radica;izat de propaganda SI și care apoi ar fi acționat independent, ceea ce a îngreunat și mai mult ca autoritățile să-i depisteze.

Masacrul de săptămâna trecută, în cazul în care se va dovedi că a avut legături sau a fost motivat de către militantismul islamist străin, ar fi cel mai sângeros incident de acest tip comis pe teritoriul american, în timpul președinției lui Obama, de la atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.

Obama a susținut acest discurs în contextul unor presiuni tot mai mari din partea republicanilor și chiar a unor democrați în vederea unui răspuns mai dur față de SI, în contextul în care atacul de la San Bernardino a provocat temeri în rândul americanilor cu privire la amenințarea unor noi atacuri în Statele Unite.

Obama a susținut ultimul discurs în Biroul Oval – un simbol al puterii președintelui – în august 2010, când a salutat încheierea operațiunilor americane de luptă în Irak, una dintre cele mai importante promisiuni pe care le-a făcut în campania electorală.

Însă politica sa a fost modificată din cauza ascensiunii meteorice a Statului islamic.

Obama a mobilizat, de la sfârșitul anului trecut, aproximativ 3.500 de militari americani în Irak, într-o misiune de formare și consiliere. Pentagonul a anunțat săptămâna trecută că trimite împotriva SI o importantă forță expediționară, de câteva zeci de membri din cadrul operațiunilor speciale. Însă criticii îndeamnă la o acțiune mai agresivă.

Între altele, Obama a cerut Congresului să adopte o lege care să le interzică celor ce figurează pe lista Guvernului cu persoane vizate de interdicția de a zbura să cumpere armament. Acest lucru nu i-ar fi oprit însă pe atacatorii din california, care nu se aflau pe vreo listă guvernamentală în domeniul supravegherii terorismului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Medicii ar putea fi nevoiți să îi amputeze un picior lui Florin Piersic! Dezvăluiri de...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era...
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al...
Boala RARĂ de care suferă Sebastian Dobrincu. Cum l-au afectat problemele de sănătate: „Plângeam în...
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Anunț de ultim moment despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Un medic din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Toți șoferii trebuie să știe. Care e presiunea corectă în cauciucuri
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Gestul făcut de Ibrahim Ibru, după ce Raluca Pastramă a fost surprinsă cu presupusul iubit,...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Arcul de Triumf din București, iluminat în albastru de Ziua Europei