Prima pagină » Știri » Legea anti-fumat a fost amânată din nou

Legea anti-fumat a fost amânată din nou

Legea anti-fumat a fost amânată din nou
Comisia de sănătate din Camera Deputaților a amânat, marți, pentru a doua oară, dezbaterea proiectului de lege care interzice fumatul în toate spațiile publice închise, după ce președintele acestui for, Florin Buicu, i-a lăsat pe reprezentanții ONG-urilor să aștepte trei ore în sala de ședință.

Inițiatoarea proiectului, Aurelia Cristea, medici, reprezentanți ai societății civile și ai companiilor de tutun au ajuns la Comisia de sănătate din Camera deputaților în jurul orei 10.00, însă președintele comisiei Florin
Buicu participa în acest timp la o ședință comună cu Comisia de învățământ, iar apoi a mers la Senat.

După ce au așteptat aproape două ore, în jurul orei 12.00, inițiatoarea proiectului, împreună reprezentanți ai ONG-urilor au mers către comisia de învățământ pentru a-i cere explicații lui Florin Buicu. Potrivit Aureliei Cristea, acesta i-ar fi spus că va veni la sedința Comisiei pentru sănătate, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Pentru a face așteptarea mai ușoară, președintele Societății de Cardiologie, dr. Gabriel Gabi-Chițu le-a pus muzică celor din sală. Piesa „În așteptarea ta” s-a auzit în comisia de sănătate din Camera Deputaților
mai bine de jumătate de oră.

Abia după trei ore și jumătate, cei prezenți la Comisia de sănătate din Camera Deputaților au fost anunțați că ședința se amână pentru săptămâna viitoare. Anunțul a fost făcut de un membru al comisiei,care a primit un sms de la președintele comisie, Florin Buicu.

„Mi-am cerut personal scuze de la cei care au așteptat trei ore astăzi (marți-n.r.) și sper ca săptămâna viitoare să se rezolve (…) Au apărut probleme legate de un amendament și este motivul pentru care a fost raportul reîntors la comisie. Urma să se dezbată acest amendament și să se facă un alt raport”, a declarat deputatul Rodica Nasar.

Inițiatoarea proiectului de lege a numit această amânare drept un abuz.

„Mă simt extrem de jenată de situația în care am fost puși astăzi și în special de situația în care au fost puși reprezentanții ONG-urilor care au fost invitați la ședința comisie (…) Nici măcar nu li s-a adresat un bună
ziua din partea comisiei de sănătate și nici nu li s-a spus oficial care este motivul pentru amânare. Este inadmisibil să te comporți așa într-un stat membru al Uniunii Europene”, a precizat deputatul Aurelia Cristea.

Unii dintre medicii, care au așteptat să se întrunească comisia pentru sănătate, au fost nevoiți chiar să reprogrameze consultații.

„Nu cred că este o lege care suferă amânare, prin amânare lasă loc ca tutunul să-și facă datoria de ucigaș și orice amânare este în defavoarea sănătății populației”, a precizat prof. univ. dr. Florin Mihălțan,
președintele Societății Române de Pneumologie.

Reprezentanții ONG-urilor au numit această amânare drept un abuz instituțional și au declarat că vor cere clarificări oficiale asupra motivelor care au stat la baza acestei decizii. Mai mult, aceștia s-au arătat deranjați de prezența celor doi reprezentanți ai companiilor industriei tutunului.

Cu toate că legea anti-fumat primise aviz favorabil de la comisia de sănătate și trebuia votată în plenul Camerei Deputaților pe 25 noiembrie, aceasta a fost scoasă de pe ordinea de zi și retrimisă către
comisie.

Dezbaterile au fost prelungite după ce Consiliul Concurenței a trimis o scrisoare prin care a atras atenția asupra unui amendament care interzice afișarea țigărilor în locurile obligatorii de trecere.

În România, 89 de oameni mor în fiecare zi din cauza fumatului, echivalentul a 4 oameni pe oră. Asta înseamnă că „la fiecare 15 minute, un român moare din cauza fumatului. 50% din fumătorii de acum vor muri de boli legate de fumat dacă nu renunță”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

17 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene interzic total fumatul în spațiile publice închise, în mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Cum a ajuns în Thailanda o familie de rozătoare din America de Sud?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!