Prima pagină » Știri » Când își reia Teatrul Nottara activitatea

Când își reia Teatrul Nottara activitatea

Când își reia Teatrul Nottara activitatea
Teatrul Nottara își reia activitatea și va prezenta un prim spectacol, "Crăciunul, altfel", pe 21 decembrie, de la ora 19.30, la sala ArCuB din strada Batiște din București, informează instituția teatrală.

Teatrul Nottara din București și-a suspendat activitatea pe termen nedefinit, în urma promulgării de către președintele Klaus Iohannis a legii care prevede interzicerea desfășurării de activități în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea acestora.

„Crăciunul, altfel” este primul spectacol cu vânzare de bilete organizat de Teatrul Nottara după suspendarea activității ca urmare a acestei legii.

Teatrul Nottara a susținut anterior un spectacol la Palatul Cotroceni, pe 5 decembrie, însă pentru acela nu s-au pus în vânzare bilete.

În prezent, instituția se află într-un stadiu avansat de semnare a unui protocol cu ArCuB, în urma căruia sala din strada Batiște, numărul 14, din București să devină sediul său temporar și locul care va adăposti 19 dintre cele 36 de producții ale Teatrului Nottara.

De asemenea, lunar, actorii Teatrului Nottara vor juca în sala de spectacole de la Palatul Cotroceni.

Regizorul spectacolului „Crăciunul, altfel”, Alin Horia Mânzat, promite bucureștenilor că în această incursiune în timp se vor „lepăda de toată grija cea lumească” și vor experimenta o mie și una de emoții într-o singură seară, călătorind în timp, fix în epoca interbelică.

Soliștii Mădălina Constantin, Iordache Basalic și Andrei Lazăr vor reînvia împreună cu pianistul Alexandru Burcă lumea plină de șarm a Marelui și Micului Paris de odinioară.

Anfisa Fugaru, Angela Solcan, Marius Nine, grupul vocal Pnevma li se vor alătura pentru a desăvârși atmosfera de sărbătoare cu colinde românești și internaționale, unele în interpretări inedite, altele chiar în premieră. Iar balerinii All’s Ballet, coordonați de coregrafa Beatrice Șerbănescu, invită spectatorii la dans, pentru a intra cu toții în ritmul bucuriei.

Biletele pentru acest spectacol sunt disponibile și online, pe www.eventim.ro și pe www.ove.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Țara în care tocmai a fost inaugurată cea mai frumoasă linie de tramvai din lume
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...