Prima pagină » Știri externe » Casa în care a copilărit Bill Clinton a fost INCENDIATĂ de o „mână criminală”

Casa în care a copilărit Bill Clinton a fost INCENDIATĂ de o „mână criminală”

Casa în care a copilărit Bill Clinton a fost INCENDIATĂ de o „mână criminală
Un incendiu la casa în care a locuit în copilărie fostul președinte american Bill Clinton, în Arkansas, a fost provocat în mod intenționat, suspectează autoritățile, relatează BBC News online.

Incendiul, în orașul Hope, a avariat ușor o cameră înainte să fie stins, potrivit autorităților.

Detectarea, la fața locului, a unor substanțe care accelerează focul a determinat autoritățile să suspecteze că este vorba despre o mână criminală.

Inscripții pe ziduri erau de asemenea examinate.

Clinton și-a petrecut primii ani din viață în această casă, desemnată loc istoric național în 2011.

Comandantul Departamentului Poliției din Hope JR Wilson a declarat, citat de AP, că flăcările au fost observate vineri de către un automobilist.

Când au sosit la intervenție, pompierii au observat flăcări înalte de 2,4 metri pe o latură a proprietății.

Bill Clinton a fost cel de-al 42-lea președinte al Statelor Unite, în perioada 1993-2001.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Hotelul care îți dă banii înapoi în funcție de cât de mult plouă
Digi24
VIDEO „Războiul pe care nu ai voie să-l vezi”. Cum rescriu Emiratele Arabe Unite povestea atacurilor iraniene (Bellingcat)
Cancan.ro
Cât a plătit un client pentru o cursă Uber de 12 km, din București până la Aeroportul Otopeni
Prosport.ro
FOTO. Și-a trădat prietena și a avut o aventură cu soțul acesteia
Adevarul
Mihaela Rădulescu, destăinuiri dureroase la 8 luni de la moartea lui Felix Baumgartner: „Nicio femeie n-ar trebui să fie doar femeia cuiva”
Mediafax
BCE: România, printre țările UE cu cea mai mare creștere a investițiilor publice. Nivel record susținut de fonduri europene
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Scandalul de pe „acoperișul lumii”: cum au ajuns fraudele cu asigurări pe Everest și ce legătură are bicarbonatul de sodiu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 1960 de euro. Terenul are 1922 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Ioana Tamaș, imagini incendiare în costum de baie! Soția lui Tamaș arată senzațional la 37 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am condus în România noile Dacia Duster și Bigster cu tracțiune integrală și transmisie automată
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Copiii și ecranele: Cât este prea mult și ce pot face părinții