Prima pagină » Știri politice » Iohannis întoarce în Parlament legea care interzice reclama la medicamente la radio și TV

Iohannis întoarce în Parlament legea care interzice reclama la medicamente la radio și TV

Iohannis întoarce în Parlament legea care interzice reclama la medicamente la radio și TV
Președintele Klaus Iohannis a transmis la reexaminare Parlamentului legea care interzice publicitatea la medicamente în cadrul programelor radio sau TV.

Președintele Klaus Iohannis a transmis la reexaminare Parlamentului legea care interzice publicitatea la medicamente în cadrul programelor radio sau TV.

Actul normativ care ajunsese pe masa Cotroceniului viza modificarea legii privind publicitatea precum și pe cea referitoare la audiovizual, interzicând atât publicitatea pentru produsele medicamentoase în cadrul programelor de televiziune și radiodifuziune, cât și pe cea pentru farmacii difuzată în cadrul acelorași programe. Totodată, erau interzise comunicările comerciale audiovizuale destinate produselor și tratamentelor medicale, precum și plasarea acestora unor operatori economici al căror obiect principal de activitate îl constituie fabricarea ori vânzarea unor astfel de produse, chiar și a acelora pentru care nu este necesară o prescripție medicală.

„În mod cert, promovarea prin intermediul publicității în mass-media audiovizuală a unor tipuri de medicamente trebuie supusă unor condiții restrictive, dar proporționale cu drepturile constituționale, condiții enunțate atât de Directiva 2001/83/CE de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman, cât și de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prin care s-a transpus respectiva directivă. Subliniem că jurisprudența europeană (Hotărârea CJUE din 11 decembrie 2003, în cauza C- 322/01, Deutscher Apothekerverband) a stabilit fără echivoc caracterul exhaustiv al normelor cuprinse în directiva menționată, în ceea ce privește publicitatea la medicamente și, prin urmare, în această materie statele membre nu pot adopta norme mai restrictive și nici norme cu un conținut diferit”, se arată în cererea de reexaminare.

Șeful statului susține că legea 95/2006 stabilește regimul juridic al publicității pentru medicamente, reprezentând transpunerea Directivei 2001/83/CE (art. 86-100). „Cu ocazia transpunerii, legiuitorul român a preluat soluția legiuitorului european interzicând total publicitatea la medicamentele care se eliberează cu prescripție medicală sau care conțin substanțe definite ca stupefiante sau psihotrope de către convențiile internaționale, indiferent de mijloacele prin care se realizează publicitatea. Prin urmare, în afara acestei soluții legislative, legiuitorul român nu poate veni cu o alta, orice altă opțiune fiind în afara cadrului stabilit de Directiva 2001/83/CE, motiv pentru care considerăm că se impune reanalizarea prevederilor legii transmisă la promulgare”, explică Iohannis.

Președintele critică și caracterul discriminatoriu al legii, având în vedere că permite publicitatea la medicamente prin alte modalități decât în cadrul programelor de televiziune și radiodifuziune.

În ceea ce privește interzicerea reclamelor la farmacii, Iohannis critică tot caracterul discriminatoriu al prevederilor, având în vedere că publicitatea rămâne posibilă în alte medii decât cele audiovizuale.

Publicitatea explicită la televizor și la radio pentru medicamente va fi interzisă, fiind permisă în alte medii la medicamente eliberate fără prescripție medicală, cu aprobarea Agenției Naționale a Medicamentului, potrivit unui proiect de lege votat pe 14 decembrie de Senat, în calitate de cameră decizională.

Propunerea legislativă, adoptată în plen cu 100 de voturi „pentru” și șapte voturi „împotrivă”, a primit raport comun de respingere de la Comisia pentru cultură și Comisa pentru sănătate publică pentru că inițiativa „impune restricții excesive și nejustificate care încalcă dispozițiile constituționale și, pe de altă parte, contravine unor directive europene”.

Proiectul de lege, inițiat de senatorul UDMR Alexandru Vegh, stipulează că „pot face obiectul publicității destinate publicului larg, pe altă cale decât prin programe de televiziune/radiodifuziune, acele medicamente care prin compoziția și obiectivul lor sunt destinate și concepute pentru a fi utilizate fără intervenția unui medic în ceea ce privește diagnosticul, prescrierea sau urmărirea tratamentului, la nevoie cu recomandarea farmacistului.”

De asemena, inițiativa legislativă mai prevede interzicerea publicității pentru farmacii la televizor sau radio de natură a „induce ideea că farmacia respectivă reprezintă un model sau etalon pentru celelalte farmacii, precum și publicitatea mascată la farmacii care reprezintă publicitate mascată la medicamente.”

Potrivit proiectului de lege, sunt interzise inclusiv comunicările comerciale audiovizuale destinate produselor și tratamentelor medicale.

„Se interzice plasarea de țigări ori alte produse din tutun sau de produse ale unor operatori economici al căror obiect principal de activitate îl constituie fabricarea ori vânzarea unor astfel de produse, precum și plasarea de produse sau tratamente medicale”, se arată în proiectul de act normativ.

Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Camera Deputaților și are caracter organic.

Știre în curs de actualizare

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!