Prima pagină » Știri externe » Shimon Peres, din nou la spital

Shimon Peres, din nou la spital

Shimon Peres, din nou la spital
Fostul președinte israelian Shimon Peres, în vârstă de 92 de ani, a fost spitalizat de urgență duminică seara, la zece zile după ce a suferit un atac de cord "minor" și a fost supus unei cateterizări cardiace, relatează DPA în pagina online.

O ambulanță a fost chemată la reședința lui Peres, după ce fostul președinte și premier al Israelului a avut din nou dureri în piept, se arată într-un comunicat al Biroului său.

Paramedicii au stabilit că bătăile inimii acestuia erau neregulate și au decis să-l transporte la spital. „În urma diagnosticului, doctorii săi au decis că al 9-lea președinte își va petrece noaptea la spital, pentru a fi ținut sub observație și supus testelor”, precizează comunicatul.

Pe 14 ianuarie, Peres a fost preluat de paramedici și transportat la spital după ce a avut dureri în piept. Purtătorul său de cuvânt declara atunci că fostul președinte israelian a fost supus unei cateterizări cardiace și se află în stare bună, fiind conștient pe parcursul procedurii. El fusese externat marți.

Shimon Peres a fost de două ori prim-ministru, iar în perioada 2007-2014 a deținut funcția de președinte al Israelului.

Peres a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 1994, pentru rolul său în semnarea acordului de pace de la Oslo cu palestinienii, din 1993. El a împărțit premiul cu premierul israelian Yitzhak Rabin, care ulterior a fost asasinat, și cu liderul palestinian Yasser Arafat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!