Prima pagină » Știri » Anunțul vicepremierului român cu privire la intrarea în Schengen: ”Toate condițiile sunt îndeplinite”

Anunțul vicepremierului român cu privire la intrarea în Schengen: ”Toate condițiile sunt îndeplinite”

Anunțul vicepremierului român cu privire la intrarea în Schengen: ''Toate condițiile sunt îndeplinite''
Vicepremierul român Costin Borc a declarat, într-un interviu pentru publicația franceză Les Echos, că dacă europenii ar accepta aderarea României la spațiul Schengen ar transmite Europei mesajul că zona de liberă circulație "este în viață și are un viitor".

În contextul avertizărilor recente privind riscul destrămării Spațiului Schengen, pe fondul crizei imigrației și amenințării teroriste, viceprim-ministrul Costin Borc, ministru al Economiei, a reconfirmat voința României de a adera la zona de liberă circulație fără pașaport, într-un interviu pentru cotidianul financiar francez Les Echos, publicat în ediția online.

El a fost întrebat dacă faptul că nu face parte din Schengen nu este un avantaj pentru România, țara fiind astfel ferită de valul de imigranți. „Da și nu. Nici Serbia, Macedonia și Bulgaria nu sunt în Schengen și, cu toate acestea, ele nu au fost scutite de fluxul de migranți”, a răspuns vicepremierul român.

„Noi vrem în continuare să intrăm în Schengen. Noi dorim să participăm la lupta împotriva amenințării teroriste și la înființarea corpului poliției de frontieră. Noi avem una dintre frontierele cele mai lungi din Europa, cu Dunărea la sud, Republica Moldova și Ucraina la est. Dacă europenii acordă României dreptul de a adera la Schengen, acest lucru ar transmite Europei mesajul că zona Schengen este în viață și are un viitor”, a subliniat Costin Borc.

„Noi propunem integrarea în etape, începând cu frontierele aeroportuare, ceea ce ar facilita afacerile. Toate condițiile sunt îndeplinite la nivel tehnic, astăzi este vorba doar despre adoptarea unei decizii politice, ceea ce ar fi o recunoaștere a eforturilor pe care le-am făcut. La zece ani după aderarea lor la Uniunea Europeană, românii rămân convinși că aceasta le oferă un viitor mai bun”, a adăugat ministrul.

Întrebat dacă după demisia premierului Victor Ponta au fost luate noi măsuri împotriva corupției, care rămâne una dintre plăgile economiei, Borc a menționat că tentativele de corupție împotriva întreprinderilor private aproape au dispărut.

„La manifestațiile de la București, după incendiul de la club care a provocat demisia Guvernului Ponta, am auzit un mesaj de disperare. Cele două mari blocuri politice au decis să facă un pas înapoi pentru a-și reînnoi oferta politică. În privința corupției, promovăm transparența: legile sunt votate, dar nu întotdeauna respectate. Dar constat că, după numeroase arestări și procese la cel mai înalt nivel, inclusiv în lumea fotbalului, tentativele de corupție împotriva întreprinderilor private, sector din care provin și eu, au dispărut aproape complet”, a conchis Costin Borc.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Călin Georgescu, atac la adresa lui Emil Boc: Slugărnicie absolută
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Oamenii ar avea puteri de vindecare ascunse, sugerează un studiu