De ce ne cade părul? Semnele unor boli ascunse

Căderea părului (alopecia, calviția) este un fenomen a cărui frecvență crește progresiv cu vârsta și poate debuta încă de la 18 ani. „Dacă la vârsta de 30 ani afecțiunea e prezentă la 1 din 3 bărbați, spre 50 de ani aproximativ 50% dintre ei prezintă semne de calviție. Femeile sunt afectate într-un procent mult mai redus (2-3%), însă utilizarea manevrelor agresive de colorare și coafare repetată a părului conduce la modificări îngrijorătoare, progresiv cu vârsta. Pe lângă moștenirea genetică, acest proces a generat de multe ori o serie de modificari hormonale sau afecțiuni subiacente, precum și de anumite terapii cu consecințe asupra stării de sănătate a părului.

Alopecia androgenogenetică, cel mai comun tip de pierdere difuză a părului scalpului, afectează în grade variate 80% dintre bărbații și 60% dintre femeile ajunse la vârsta de 60 ani.

Alopecia indusă de hormonii androgeni la femeie are drept cauză modificările endocrine. Sursa acestor hormoni o reprezintă ovarul polichistic, posibile tumori, modificări ale secreției suprarenalei”, spune medicul dermatolog Oana Spânu pentru Gândul.

Pierderea bruscă a părului apare în boli tiroidiene, deficient de fier, carențe seleniu, zinc, magneziu, vitamine complex B datorate dietelor.

Dermatita seboreică a scalpului, infecțiile cu fungi, psoriazisul și orice alte inflamații ale pielii capului pot conduce la o pierdere difuză și reversibilă a părului. „Alopecia nu se referă numai la pierderea podoabei capilare, sunt multiple afecțiuni în care pacienții se confruntă cu reducerea pilozității pe toată suprafața corpului (barbă, sprâncene, gene, regiunea axilară, membre). Există o serie de afecțiuni dermatologice, endocrinologice în care se pierde părul numai pe porțiuni strict delimitate . Această piedere poate fi reversibilă, asociată adesea bolilor autoimune (vitiligo, diabet etc) dar și o consecință a unui stres fizic sau emoțional puternic”, declară dermatologul Oana Spânu pentru Gândul.

Pierderea ireversibilă a părului presupune deteriorarea permanentă a foliculului (rădăcina), cu consecințe psihice și estetice extrem de importante. „Pacienții cu afecțiuni de tipul lupus eritematos, tumori, infecții bacteriene sau fungice se pot confrunta cu astfel de pirderi permanente. Pe langă examinarea clinică, dozări hormonale, investigațiile țintite pentru afecțiunile prezentate anterior, în cazurile speciale sunt utile în scop diagnostic: biopsia cutanată, trichograma sau fototrichograma. Indiferent de tipul sau momentul debutului căderii părului, este de preferat să se efectueze o evaluare completă a stării de sănătate, sub control de specialitate. Așadar, căderea părului este o afecțiune serioasă, uneori severă, trebuie evaluată și tratată de câtre medic, leacurile ”’minune”” fiind inexistente.

În lipsa unor afecțiuni, tratamentul se poate efectua local cu soluții cu minoxidil sau aminexil în concentrații diferite, în funcție de gradul de pierdere a părului. Acest tratament se efectuează pe perioade lungi de timp (minimum 6 luni), necesită răbdare, deoarece efectul nu este imediat vizibil (foliculul are nevoie de timp pentru a genera un nou fir). O altă opțiune terapeutică este transplantul de păr și aplicarea ulterioară de minoxidil”, precizează Oana Spânu pentru Gândul.

Simona Tudorache