Cum s-au îmbolnăvit bebelușii din Argeș? Anchetă de amploare a autorităților și niciun răspuns. Medic: „Nu ne putem imagina cum a fost posibil așa ceva”

Cum s-au îmbolnăvit bebelușii din Argeș? Anchetă de amploare a autorităților și niciun răspuns. Medic: „Nu ne putem imagina cum a fost posibil așa ceva
Publicat: 13/02/2016, 10:09

„Nu s-a întamplat niciodată să avem atâtea cazuri, e un mister și pentru noi, nu ne putem imagina cum a fost posibil așa ceva”, a prezentat imaginea rece a realității, doctorul Radu Tăbăcaru, șeful secției Anestezie Terapie Intensivă de la Spitalul Marie Curie unde sunt internați 11 copii cu vârste între 5 luni și un an și două luni. 9 dintre ei fac dializă, iar 5 sunt în stare gravă la secția ATI. În unul dintre cazuri e a fost nevoie de conectarea la aparate.

„În terapie intensivă avem patru pacienți, o să mai preluăm unul de pe secție pentru că foarte probabil starea lui se va deteriora. În momentul de față, la unul dintre cei patru pacienți prezenți nu s-a alterat starea, nu merge bine, o să fie protezat respirator. Toți pacienții au viața pusă în pericol, de asta sunt la spital, de asta au trecut cu toții prin secția de terapie intensivă”, a declarat medicul Tăbăcaru.

Pentru că sunt foarte mici pentru dializa standard, copiii sunt supuși unor intervenții complicate. Potrivit medicului, copiii sunt sedați si se încearcă introcucerea în abdomen a unei substanțe speciale care să absoarbă toxinele.

„Ce este acum particular este numărul lor foarte mare într-o perioadă foarte scurtă și locul lor de proveniență. E.coli există peste tot și fiecare dintre noi avem acum E.coli în organism. Se transmite prin orice, dar nu totdeauna E.coli e de vina, depinde și de gazdă, de pacient”, a mai explicat medicul Tăbăcaru.

Ce este E. Coli

Escherichia Coli (E.coli) este o bacterie care se găsește de obicei în intestinele oamenilor, dar și la animalele cu sânge cald.

Bacteria E.coli are o perioadă de incubație de trei-patru zile, iar pacienții se recuperează în zece zile. Totuși, o parte mică a populației, în special copiii și bătrânii, pot suferi complicații care să ducă la o boală mai gravă, caracterizată prin insuficiență renală acută. Conform datelor OMS, această boală are o rată a mortalițății de 3-5 procente.

Cele mai multe tulpini ale acestei bacterii sunt inofensive. Există, totuși, unele tulpini, precum cel al „enterohemoragiei E.coli” (EHEC), care pot provoca toxiinfecții alimentare severe.

La copii, această bacterie e cauza cea mai frecventă a bolii diareice acute. Calea de transmitere poate fi: fecal-orală, contaminare prin mâini nespălate, muște, fructe și legume nespălate.

Există și cazuri când microbul este luat de la o persoană care s-a tratat cu antibiotice și care a dezvoltat rezistență la acestea.

Principalele simptome ale bolii, la copii, sunt: diaree, febră de 38-39 grade Celsius (poate lipsi în formele ușoare ale bolii), vărsăturile alimentare (când sunt frecvente accentuează deshidratarea), precuum și colicile intestinale (copiii mici țipă și își freacă călcâiele).

Poliția a cerut documente de la Agenția de Mediu, DSP Argeș, Apele Române și trei mari distribuitori de apă

Cum au contactat micuții bacteria care i-a adus în pragul morții, asta încearcă autoritățile să lămurească. „În prezent, se derulează o ancheta epidemiologică în cadrul căreia echipe formate din specialiști ai DSP recoltează probe de la domiciliul copiilor internați în București, din alimente și apa din rețea și îmbuteliată, care au fost folosite la prepararea hranei pentru copii, înainte de apariția simptomatologiei”, se arată într-un comunicat al Direcției de Sănate Publică Argeș.

De asemenea, Poliția a cerut vineri documente de la Agenția de Mediu, DSP Argeș, Apele Române și trei mari distribuitori de apă, în cazul celor unsprezece copii internați la Spitalul „Marie Curie”

De asemenea, anchetatorii au solicitat fișele medicale și foile de internare ale copiilor de la toate spitalele unde au fost internați, respectiv Spitalul de Urgență Argeș-Pitești, Spitalul de Pediatrie Argeș și Spitalul „Marie Curie” din București, dar și foaia de observație a bebelușului decedat, au declarat pentru Mediafax surse apropiate anchetei.

De asemenea, patru polițiști au ajuns vineri dimineața la Spitalul „Marie Curie” și au vorbit cu părinții copiilor, dar și cu medicii care îi îngrijesc, a declarat dr. Dan Buzatu, managerul Spitalului „Marie Curie”.

Anchetatorii au solicitat spitalului și documentele privind copilul de 11 luni, care a decedat în 4 februarie în urma unei infecții grave cu bacteria E.coli.

Între timp, numărul copiilor transferați din Argeș a crescut la 16. Încă un bebeluș cu infecția rotavirus a fost adus în ultimele 24 de ore la Spitalul Matei Balș.

Părinții sunt revoltați de situație, o mămică a declarat presei că la Pitești, copilul ei a fost internat patru zile și nu s-a văzut nicio îmbunătățire, abia la București s-au văzut rezultatele tratamentului. De asemenea, un tătic a povestit disperat că în cazul copilului său, când l-a adus la spital era „ca un balon” din cauza problemelor digestive. Părinții sunt foarte îngrijorați că nu va funcționa dializa și copiii lor pot rămâne cu sechele pentru tot restul vieții.

Între timp, specialiștii spun că primele analize făcute asupra probelor colectate ar urma să fie gata peste 72 de ore.

Anchetă a Avocatului Poporului

Avocatul Poporului s-a autosesizat vineri în cazul mai multor copii care au fost internați în spitale având sindromul hemolitic- uremic.

Conform unui comunicat, Avocatul Poporului s-a autosesizat și monitorizează situația apărută în județul Argeș, unde mai mulți bebeluși și copii mici au fost internați cu sindrom hemolitic- uremic.

Potrivit Avocatului Poporului, acțiunea instituției este realizată de către Biroul Teritorial Pitești, sub directa coordonare a adjunctului Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, Ionel Oprea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu...
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de...
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Panică totală pentru cei care stau în APARTAMENTE. Adevărul s-a aflat abia astăzi, 4 MAI:...
Ca în filmele cu ... polițiști. Doi agenți de la Poliția Locală Constanța, de râsul...
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Victoria, Regina cu cei mai mulți copii