Prima pagină » Știri » Inspecție ISU la Național Arena. Ce șanse sunt ca amicalul cu Spania să se joace pe acest stadion

Inspecție ISU la Național Arena. Ce șanse sunt ca amicalul cu Spania să se joace pe acest stadion

Inspecție ISU la Național Arena. Ce șanse sunt ca amicalul cu Spania să se joace pe acest stadion
Inspecție ISU la Național Arena. Ce șanse sunt ca amicalul cu Spania să se joace pe acest stadion

„Aspectele de legalitate vizează unele modificări legislative, adoptate ieri în Camera Deputaților, care este cameră decizională, în ceea ce privește Ordonanța de Urgență 52 din 2015 pentru modificarea și completarea Legii 307 privind apărarea împotriva incendiilor. La legea de adoptare a acestei ordonanțe, au fost propuse mai multe amendamente, printre care stabilirea unui termen de intrare în legalitate pentru obiectivele care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, așa cum este și Arena Națională. Aceste obiective au obligația de a obține acest act până la 31 decembrie 2016. Până la acest termen, obiectivele funcționează pe răspunderea beneficiarului din punct de vedere al asigurărilor măsurilor de securitate la incendii. Nu se supun la aceste excepții acele obiective la care se constată încălcarea gravă a securității la incendiu. Acelea vor fi oprite de la funcționare, dar nu este cazul Arenei Naționale”, a declarat colonelul Benone Duduc, adjunctul ISU, la finalul inspecției.

Duduc a lămurit și situația autorizației de securitate la incendiu: „Nu există o solicitare de obținere a autorizației de securitate la incendiu. În momentul în care vom avea o asemenea solicitare, cu toată documentația si cu întrunirea condițiilor legale, vom analiza și vom decide în ceea ce privește emiterea acestui document”.

Cel mai mare stadion din România a fost închis după tragedia din clubul „Colectiv”, la finalul lunii octombrie 2015. Arena Națională a fost inaugurată în septembrie 2011, fiind construită în locul fostului stadion „Lia Manoliu”. Pe 9 mai 2012, Arena Națională a găzduit finala Europa League.

Primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava, a declarat, în urmă cu două săptămâni, că Arena Națională nu poate fi utilizată din cauza acoperișului retractabil, pentru care suma inițială a proiectului a fost suplimentată cu 200 de milioane de lei. Inițial, noul stadion a fost prevăzut un acoperiș fix, din tablă, însă autoritățile au decis construirea unui acoperiș retractabil, similar celor folosite în Germania. Construcția a fost finalizată fără autorizație de la ISU, iar eliberarea acestui document nu este posibilă nici acum, deoarece materialul din care este construit acoperișul nu este omogolat în România.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Obiectele pe care le aruncăm zilnic ar putea încălzi casele! Invenția unui tânăr inginer francez
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi