Prima pagină » Știri » Număr record de adopții de câini în Timișoara în urma anunțului că aceștia vor fi eutanasiați

Număr record de adopții de câini în Timișoara în urma anunțului că aceștia vor fi eutanasiați

Număr record de adopții de câini în Timișoara în urma anunțului că aceștia vor fi eutanasiați
Aproximativ 370 din cei 580 de câini aflați în adăpostul firmei de ecarisaj din Timișoara au fost adoptați în ultimele 24 de ore, majoritatea la distanță, după ce primarul a semnat un document prin care animalele din adăpost care nu sunt revendicate în termen de 14 zile vor fi eutanasiate.

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că cele mai multe adopții au fost făcute la distanță de către iubitori de animale din Anglia și Germania, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Vă pot spune în momentul de față că am primit solicitări din Anglia și Germania pentru adopția a 260 de câini. Acum nemulțumirea este că e vorba de adopții la distanță. Dar e un pas înainte. Apoi avem solicitări pentru adopția cu luare din adăpost a 100 de câini de către asociații de protecție a animalelor, care vor fi făcute cunoscute în momentul în care vin să facă lucrul pe care l-au promis. Zece câini au fost adoptați deja de către persoane fizice”, a spus primarul.

Nicolae Robu a adăugat că municipalitatea timișoreană nu dorește eutanasierea câinilor, însă singura soluție legală pentru salvarea acestora este adopția, el făcând apel la timișoreni să ia un câine maidanez acasă și să își sterilizeze animalele din curte.

„Nu vrem să fie eutanasiați câinii. Dar, ca să nu se ajungă la eutanasiere și pentru ca Timișoara să nu se umple de haite de câini este nevoie ca iubitorii de câini să adopte câini. Dar să îi adopte nu lăsându-i în adăpost, ci luându-i din adăpost și îngrijindu-i. Și aici ajungem la problema celor care au câini pe lângă casă: să sterilizeze animalele și să nu mai ajungă să aibă pui fără număr pe care să îi arunce apoi în stradă”, a afirmat Robu.

El a ținut să precizeze că nu a dat undă verde eutanasierilor, ci doar și-a îndeplinit obligația legală.

„Primarul nu a decis și nici nu putea decide nimic în problema câinilor, totul fiind stabilit prin lege. Și legea e simplă, ea spunând sec: nu pot fi cheltuiți bani publici pentru a ține câinii în adăposturi mai mult de 14 zile. Drept urmare, câinii neadoptați timp de 14 zile sunt eutanasiați. Ce a făcut primarul? Și-a îndeplinit obligația legală! (…) Unda verde la eutanasiere nu a dat-o primarul. Că în acea hârtie nu scrie niciunde ”, a explicat Robu.

Potrivit reprezentanților Primăriei Timișoara, cifrele prezentate de Robu sunt din ultimele 24 de ore. Adopția la distanță costă 35 de euro pe lună, deși Consiliul Local Timișoara a prevăzut un plafon maxim pentru acest tarif de aproximativ 80 de euro pe lună. Conform acelorași surse, adopția la distanță rezolvă problema în măsura în care pentru întreținerea cîinilor nu mai sunt folosiți banii publici, iar astfel nu mai este nevoie de eutanasierea lor.

În 17 februarie, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a semnat un document intern prin care câinii din adăpostul firmei de ecarisaj din oraș care nu sunt revendicați în termen de 14 zile vor fi eutanasiați, iar asociațiile de protecție a animalelor susțineau că hotărârea este ilegală.

Asociația PetHope din Timișoara arăta, într-un comunicat de presă, că organizațiile de protecție a animalelor au atacat în instanță normele metodologice care reglementează procedura eutanasierii câinilor fără stăpân și, prin urmare, acestea sunt suspendate până la finalizarea proceselor aflate pe rol, ceea ce înseamnă că decizia primarului ar fi ilegală.

Luni, în adăpostul de animale al firmei de ecarisaj din Timișoara se aflau 580 de câini.

În 2014, un număr de 315 de câini fără stăpân din adăpostul din Timișoara au fost eutanasiați, în baza HG 1059/2013 ce aproba normele metodologice de punere în aplicare a OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. Conform reprezentanților Primăriei Timișoara, eutanasierile câinilor din adăpost au încetat odată cu atacarea acestei HG în instanță de către asociațiile de protecție a animalelor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Polonia avertizează: Rusia pregătește provocări pe Flancul Estic
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
Ziua în care patru bombe nucleare au căzut pe teritoriul Spaniei. O tragedie aviatică ale cărei urmări se simt și 60 de ani mai târziu
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Trădarea într-o relație poate declanșa reacții similare celor asociate traumei psihologice. Psihologia explică de ce este atât de greu să pleci