Prima pagină » Știri » Două proceduri de infringement împotriva României, în domeniul transporturilor

Două proceduri de infringement împotriva României, în domeniul transporturilor

Două proceduri de infringement împotriva României, în domeniul transporturilor
Comisia Europeană a demarat două proceduri de infringement împotriva României, pe tema taxării transportului rutier de mare tonaj și privind stabilirea zonei feroviare unice, avertizând că ar putea să se adreseze Curții Europene de Justiție, dacă țara noastră nu se conformează.

„O examinare detaliată a legislației naționale din România a revelat că directiva (referitoare la taxarea transportului rutier de mare tonaj – n.r.) nu a fost transpusă în mod corect. România are două luni să anunțe Comisia Europeană în legătură cu măsurile pe care le-a luat pentru remedierea situației”, potrivit unui comunicat emis de Executivul UE.

CE avertizează că ar putea decide să se adreseze Curții Europene de Justiție dacă țara noastră nu se conformează.

Comisia Europeană a solicitat statelor membre să se conformeze tuturor cererilor dintr-o directivă referitor la taxarea transportului rutier de mare tonaj, prin care statele membre trebuie să definească în legislația națională termeni specifici relevanți, cum ar fi „taxă” și „taxă de nfrastructură”. Statele membre trebuie să se asigure că taxele colectate sunt proporționale și că veniturile sunt folosite pentru recuperarea costurilor cu infrastructura, potrivit legislației europene.

De asemenea, Comisia a cerut României și altor șase state să transpună în legislația națională o directivă europeană prin care se stabilește o zonă feroviară europeană unică. Legislația europeană stabilește dispozițiile de bază pentru deschiderea pieței în domeniul transportului feroviar, criteriile pentru acordarea licențelor companiilor feroviare și principii și proceduri pentru stabilirea și colectarea taxelor pentru utilizarea infrastructurii (TUI).

Statele membre ar fi trebuit să transpună directiva în legislația națională până în 16 iunie 2015. În iulie 2015, CE a trimis o notificare oficială pe această temă mai multor state membre, însă România, Bulgaria, Republica Cehă, Germania, Grecia, Letonia și Luxemburg nu au anunțat Comisia asupra măsurilor luate.

Cele șapte state au la dispoziție două luni pentru a informa CE, în caz contrar Comisia ar putea să se adreseze Curții Europene de Justiție.

În lista de priorități transmise miercuri de Guvern Parlamentului figurează un proiect de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România și unul privind integrarea sistemului feroviar din România în spațiul feroviar unic european. Termenul de prezentare în Guvern a acestora este aprilie 2016.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!