Prima pagină » Știri externe » Hollande, huiduit la inaugurarea Salonului Internațional de Agricultură de la Paris

Hollande, huiduit la inaugurarea Salonului Internațional de Agricultură de la Paris

Hollande, huiduit la inaugurarea Salonului Internațional de Agricultură de la Paris

„Dacă am venit la salon, nu am făcut-o doar pentru a consuma produsele expuse sau pentru a face un tur, ci tocmai pentru că înțeleg aceste plângeri”, a declarat șeful statului francez prezent sâmbătă dimineață la Salonul de Agricultură din Paris.

Agricultorii, dintre care unii purtau tricouri cu mesaje precum „Sunt agricultor și voi muri așa”, l-au huiduit pe Hollande și au scandat „Demisia!”, la o oră după ce președintele francez a ajuns la Salonul de Agricultură, potrivit unor jurnaliști AFP.

„Am venit la salon pentru că înțeleg această proclamație. Agricultorii își doresc un viitor. Eu am venit pentru a face ceva în această privință”, le-a declarat Hollande agricultorilor.

„Această criză are un nume; se numește supraproducție”, a subliniat președintele francez care a lansat un apel cetățenilor în rezolvarea acestei crize prin consumarea produselor autohtone.

„Trebuie să cumpărăm produsele care sunt fabricate în Franța”, a solicitat Hollande, anunțându-și intenția de a face presiuni asupra marilor producători și de a revizui legislația modernizării economiei.

Cei mai afectați agricultori de actuala criză din domeniu sunt crescătorii de porcine și bovine și producătorii de lapte ca urmare a scăderii cererii din partea Chinei și a embargoului rus, printre altele.

În cadrul evenimentului inaugural, protestatarii au demontat standul Ministerului francez de Agricultură, iar forțele de ordine au intervenit pentru a liniști manifestanții. Cinci persoane au fost reținute.

Este cea mai scurtă vizită a lui Hollande din 2013, de la inaugurarea Salonului de Agricultură aflat la a 53-a ediție, după ce anul trecut a petrecut opt ore la evenimentele din cadrul salonului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!