Prima pagină » Știri » În câte dosare a folosit DNA „supravegherea tehnică”, în 2015

În câte dosare a folosit DNA „supravegherea tehnică”, în 2015

În câte dosare a folosit DNA „supravegherea tehnică
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat, marți, că DNA a colaborat cu o instituție a statului, pe când „persoane care au fost în funcții publice sau care au condus instituții publice, au colaborat cu infractorii", făcând referire la decizia CCR în privința interceptărilor.

„Noi am colaborat cu o instituție a statului. Persoane care au fost în funcții publice sau care au condus instituții publice au colaborat cu infractorii. Asta este diferența”, a declarat Laura Codruța Kovesi, la postul public de televiziune, întrebată fiind despre colaborarea DNA cu SRI.

Procurorul șef al DNA susține că în peste jumătate din dosarele finalizate anul trecut nu au existat interceptări. „Am avut 357 de rechizitorii. În mai mult de jumătate , 52%, nu s-au folosit măsuri de supraveghere tehnică”, a precizat Laura Codruța Kovesi.

Despre publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR, procurorul șef al DNA a explicat că „începând de astăzi am schimbat modalitatea de punere în aplicare a modalității în care putem pune în aplicare mandatele de supraveghere tehnică. Orice sprijin din partea resursei umane a SRI este exclus”.

Codruța Kovesi susține că „efectele deciziei CCR nu le vom vedea nici astăzi, nici mâine, nici poimâine. Decizia CCR se aplica pentru viitor, nu pentru trecut. În DNA toate dosarele au avut la bază diferite modalități de probațiune, nu sunt bazate doar pe interceptări. Sunt situații în care ce se discută între inculpați aceștia au recunoscut în declarațiile pe care le-au dat”.

Referitor la posibilitatea anulării interceptărilor din anumite dosare, Codruța Kovesi a precizat că în opinia procurorilor DNA „odată ce au trecut de camera preliminară aceasta decizie nu se poate aplica”, explicând că, în final, aceste aspect vor fi decise de judecători.

Cât privește efectuarea interceptărilor, Codruța Kovesi a explicat că punerea în aplicare a unui mandate de interceptare este avizată întotdeauna de un judecător, în urma unui control riguros, precizând că „procurorii nu pot intercepta fără aviz de la judecători. Judecătorii nu dau un aviz formal, vă asigur. Sunt situații în care judecătorii resping astfel de cereri. După ce se pun în aplicare aceste măsuri, există un control riguros”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Cine este Vadim Ermolaev, oligarhul ucrainean rănit în explozia de la Monaco
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu fetița de 7 ani care s-a stins la o piscină celebră din București? Părinții se aflau la masă și au aflat târziu de tragedie🥺
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Țara care dă bani proprietarilor de mașini diesel în loc să le interzică. Combustibilul care înlocuiește motorina clasică
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul vizat de atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Celebra și bizara „Planetă Roz” ar putea ascunde nori de sare, arată un nou studiu