Prima pagină » Știri » Legea care permite ISU să închidă localurile care nu respectă normele de incendiu, promulgată

Legea care permite ISU să închidă localurile care nu respectă normele de incendiu, promulgată

Legea care permite ISU să închidă localurile care nu respectă normele de incendiu, promulgată
Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea de aprobare a OUG care prevede că Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) poate închide localurile în care constată încălcarea reglementărilor privind siguranța la incendiu.

Potrivit actului normativ al Guvernului, atribuțiile Inspectoratului pentru Situații de Urgență au fost extinse în sensul că inspectorii ISU pot sigila construcțiile și amenajările operatorului economic în punctul de lucru în care constată încălcarea reglementărilor privind siguranța la incendiu. „Potrivit legislației în vigoare până la data prezentei reglementări, ISU putea dispune doar oprirea funcționării ori utilizării contrucțiilor sau amenajărilor, ceea ce nu era de natură să garanteze încetarea de fapt a funcționării.

OUG adoptată de Guvern completează Legea 307/2006 și Legea 170/2015 privind apărarea împotriva incendiilor, care prevăd și alte sancțiuni pentru nerespectarea normelor privind securitatea la incendiu.

„De asemenea, în scopul creșterii nivelului de securitate la incendiu, Guvernul a stabilit o serie de criterii cumulative pe baza cărora se poate dispune oprirea funcționării ori utilizării clădirilor și spațiilor amenajate în clădiri, cu aria de desfășurare mai mare de 200 mp, având destinația de comerț, cultură și turism. Reglementările sunt incluse într-o Hotărâre adoptată astăzi (marți – n.r.) de Guvern. Actul normativ vizează atât clădirile și spațiile autorizate din punct de vedere al securității la incendiu, cât și pe cele care nu sunt autorizate”, se menționa într-un comunicat al Guvernului.

În cazul construcțiilor sau amenajărilor cu suprafață mai mare de 200 mp, având destinația de comerț, cultură și turism, autorizate din punct de vedere al securității la incendiu, dispunerea măsurii complementare de oprire a funcționării se face în oricare din următoarele situații: depășirea cu mai mult de 10% a numărului de utilizatori pentru care s-a acordat autorizația de securitate la incendiu; depășirea numărului de niveluri supraterane față de valoarea de referință admisă pentru clădirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu/grad de rezistență la foc; desființarea unei căi de evacuare atunci când potrivit reglementărilor tehnice specifice se impun două sau mai multe căi de evacuare, în concordanță cu valoarea de referință.

Alte situații în care se pot dispune astfel de măsuri sunt: reducerea prin elemente de construcție, cu mai mult de 25% din valoarea de referință a înălțimii/lățimii căilor de evacuare, în condițiile în care deficiența nu poate fi înlăturată pe timpul controlului, precum și desființarea instalațiilor/sistemelor de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare și avertizare incendiu, precum și a celor de iluminat de securitate pentru evacuare.

În cazul construcțiilor sau amenajărilor cu suprafață mai mare de 200 mp, având destinația de comerț, cultură și turism, care nu au autorizație de securitate la incendiu, dispunerea măsurii complementare de oprire a funcționării se face în oricare din următoarele situații: depășirea numărului maxim de utilizatori pentru baruri, cluburi, discoteci și restaurante cu mai mult de 10% din valoarea de referință; depășirea numărului de niveluri supraterane față de valoarea de referință admisă pentru clădirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu/ gradul de rezistență la foc; neasigurarea numărului minim de căi pentru evacuare față de valoarea de referință; reducerea prin elemente de construcție, cu mai mult de 25% din valoarea de referință a înălțimii/ lățimii căilor de evacuare, în condițiile în care deficiența nu poate fi înlăturată pe timpul controlului; neechiparea cu instalații de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare și avertizare incendiu, în concordanță cu valoarea de referință; neechiparea cu instalații/sisteme de desfumare ori instalații de iluminat de securitate pentru evacuare, în concordanță cu valoarea de referință; categorii de construcții sau amenajări la care nu au fost identificate data realizării documentației tehnice de autorizare a lucrărilor de construcții sau momentul punerii în funcțiune.

Potrivit articolului 30 din OUG, începerea lucrărilor de execuție la construcții și amenajări noi, de modificare a celor existente și/sau schimbarea destinației acestora, precum și punerea lor în funcțiune se fac numai după obținerea avizului sau autorizației de securitate la incendiu, după caz. (2) Obligația solicitării și obținerii avizelor și/sau a autorizațiilor prevăzute la alin.(1) revine persoanei fizice ori juridice care finanțează și realizează investiții noi sau intervenții la construcțiile existente ori, după caz, beneficiarului investiției. (3) Avizele și autorizațiile prevăzute la alin. (1) se eliberează de inspectorate, în termen de cel mult 30 de zile de la depunerea cererii, în condițiile prevăzute de normele metodologice de avizare și autorizare privind securitatea la incendiu. (4) Categoriile de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Deputații au introdus trei noi alineate, cu următorul cuprins:”(41) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru construcțiile și amenajările din categoriile prevăzute la alin. (4), care au fost puse în funcțiune fără obținerea autorizației de securitate la incendiu, persoanele prevăzute la alin. (2) au obligația obținerii respectivului act administrativ până la data de 31 decembrie 2016. (42) Până la obținerea autorizației de securitate la incendiu conform alin. (41), răspunderea exclusivă în ceea ce privește funcționarea construcțiilor și amenajărilor din punct de vedere al asigurării cerinței de securitate la incendiu revine beneficiarilor investițiilor. (43) Excepția prevăzută la alin. (41) nu se aplică în situațiile în care se constată încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu care impune oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor, potrivit criteriilor stabilite prin hotărâre a Guvernului, cazuri care constituie contravenții potrivit legii”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
MAE rus atacă România după ce țara noastră a cumpărat Portul Giurgiulești din Republica Moldova
Cancan.ro
Ce a pățit un turist elvețian, cazat în pensiunea de 4 stele a lui Smiley și Radu Vâlcan, din Vama Veche: 'Jecmăneală totală!'
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
De ce insistă AUR cu suspendarea lui Nicușor Dan, deși nu are voturile necesare. Miza reală a demersului
Mediafax
SCANDAL monstru înainte de un zbor Anglia-SUA. Scenele din avion au devenit virale
Click
Monica Anghel și fiul ei, Aviv, cel mai frumos duet la un festival de muzică de la Oradea
Digi24
„Dacă Rusia ia țările baltice, vom fi acolo”: Ferma de la capătul lumii unde magnați ai tehnologiei vor să supraviețuiască apocalipsei
Cancan.ro
Anca și-a părăsit soțul după Survivor! Gesturile lui DOC față de colegele din junglă au detonat relația de acasă!
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință