Prima pagină » Sport » Un român a câștigat cel mai solicitant ultramaraton din lume desfășurat la Polul Nord

Un român a câștigat cel mai solicitant ultramaraton din lume desfășurat la Polul Nord

Celebrul maraton "6633 Ultra", care s-a desfășurat dincolo de Cercul Polar, a fost câștigat în acest an de un român, pentru prima dată în instoria acestui maraton, Tiberiu Ușeriu alergând 566 de kilometri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tiberiu Ușeriu a trecut linia de stat la ora 4.44, după ce a alergat pe gheață, la temperaturi care au ajuns până la minus 62 de grade, 566 de kilometri.

„Și avem un câștigător la ediția 2016-a a Maratonului Artic 6633 Ultra: Tiberiu Ușeriu din România a trecut linia de sosire la Tuktoyaktuk azi la ora 4.44 PM. Tibi a condus de la început până la sfârșit și a meritat! Este, fără îndoială, un campion”, au anunțat organizatorii maratonului.

Din 2007 și până la ediția din acest an din cei peste 200 de participanți doar 19 au reușit să treacă linia de sosirea. La ediția 2016 au luat statul 12 concurenți, trei dintre ei fiind Români – Tiberiu Ușeriu, Vlad Tănase și Andrei Roșu.

Din cei 12, doi au abadonat maratonul, ceilalți reușid să treacă linia de sosire.

Cei trei români au preluat conducerea cursei încă din prima zi de competiție,însă înainte de ultimul checkpoint au fost depășiți de un alegător din Singapore.

Bistrițeanul de 41 de ani care a dus steagul României la Polul Nord s-a antrenat întreaga iarnă în Pasul Tihuța din Munții Călimani, a alergat la bustul gol, a dormit sub cerul liber în nopțile geroase de iarnă și a făcut baie la copcă pe ger pentru a rezista la Polul Nord.

Maratonul a început în 11 martie și s-a încheiat pe 19 martie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Ce vor face Gabi Torje și Alin Alexuc cu banii câștigați la Asia Express: „Nu sunt chiar atât de mulți!”
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi