Prima pagină » Știri » ISU, reguli noi pentru mall-uri, după problemele de la concertul Carla’s Dreams

ISU, reguli noi pentru mall-uri, după problemele de la concertul Carla’s Dreams

ISU, reguli noi pentru mall-uri, după problemele de la concertul Carla's Dreams
ISU, reguli noi pentru mall-uri, după problemele de la concertul Carla's Dreams

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a transmis, luni, o avertizare primăriilor și reprezentanților mall-urilor din județ să anunțe evenimentele la care preconizează că vor avea mai mult de 200 de persoane într-un spațiu închis, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Bianca Săbău, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că primăriile sau reprezentanții mall-urilor vor trebui să comunice ISU dacă au evenimente la care se așteaptă la prezența a peste două sute de persoane într-un spațiu închis.

„ISU Sibiu notifică administratorii de mall / hipermarket / primării din județul Sibiu, solicitând acestora să comunice inspectoratului manifestările care presupun prezența a minim 200 de persoane (în spații închise), ce urmează a fi organizate în clădirile administrate. De asemnenea, în notificare vor fi amintite principalele obligații ce revin organizatorilor în astfel de situații”, a spus Bianca Săbău.

Avertizarea ISU Sibiu vine după incidentul de la Piatra Neamț, unde, vineri seară, nouă persoane s-au simțit rău la concertul Carla’s Dreams, care a avut loc într-un complex comercial, patru fiind transportate la spital. Concertul trupei Carla’s Dreams de la Piatra Neamț a fost oprit după ce oamenii s-au simțit rău din cauza căldurii și a aglomerației. Ulterior, Poliția Neamț a deschis un dosar penal pentru vătamare corporală din culpă și neluarea măsurilor legale privind securitatea și sănătatea în muncă, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț a amendat cu 15.000 de lei managerul complexului comercial.

Ulterior, IGSU a anunțat că pompierii de la inspectoratele din țară vor avea întâlniri de informare cu administratorii de clădiri tip mall, în perioada următoare, pentru a discuta despre obligațiile cele revin acestora din urmă în cazul organizării de evenimente cu public numeros.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prima reacție a lui Trump după răspunsul Teheranului la propunerea SUA de încheiere a războiului
Digi24
Coreea de Nord și-a modificat Constituția: ce se întâmplă dacă Kim Jong Un e asasinat
Cancan.ro
Săndel Bălan, prima reacție după ce NU a fost invitat la nunta Andreei cu Victor Cornea. De unde a pornit TOT scandalul cu fiica lui, de fapt
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață. Cum a venit la filmări soția lui Victor Cornea
Adevarul
Ce aduce pentru buzunarul cetățeanului de rând aderarea României la OCDE. „Sunt multe nuanțe cu mai multe culori”
Mediafax
Schimbare istorică la Fed, summit exploziv la Beijing: o săptămână de foc pentru piețe
Click
Așa nu ai mai văzut-o pe Andreea Tonciu! Ținuta purtată în mall a atras privirile celor din jur: „Noua modă pe 2027”
Digi24
Planul în 10 puncte al AUR pentru „reducerea cheltuielilor administrative şi reformarea instituţiilor”: ajutoarele externe, tăiate
Cancan.ro
Rezultatele necropsiei lui Alice, eleva de 18 ani ucisă la ferma unde făcea practică. Detalii CUTREMURĂTOARE
Ce se întâmplă doctore
Gestul neașteptat făcut de Andreea Ibacka după ce s-a zvonit că a divorțat de Cabral! A confirmat indirect
Ciao.ro
E oficial! Andreea Ibacka, despre divorț: 'Available pentru nunți, botezuri, cumetrii, divorțuri, orice'
Promotor.ro
Este oficial, avem Programul Rabla și în 2026. Dar numai pentru anumite mașini și doar pentru persoane fizice
Descopera.ro
Telescopul Spațial James Webb a descoperit o galaxie bizară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un canibal vede multe tipe aproape goale pe o plajă din Mamaia
Descopera.ro
Medicii din Bacău au operat cu succes un bărbat cu o tumoră renală de peste 15 centimetri