Prima pagină » Eu Primar » „Problema tehnică” din cauza căreia președintele Iohannis a votat abia spre seară

„Problema tehnică” din cauza căreia președintele Iohannis a votat abia spre seară

Președintele Klaus Iohannis a votat la ora 18.30.Șeful statului nu a putut vota până la orele serii din cauza unor probleme tehnice, a anunțat duminică după-amiază purtătorul de cuvânt al PNL București, Cezar Preda. La ieșirea din secția de votare, președintele a făcut declarații foarte scurte, arătând că a ales o administrație pentru o Capitală modernă și europeană.

„Pentru mine a fost o premieră, prima dată când am votat în București. Astăzi am votat fiindcă Bucureștiul este și orașul meu, am votat pentru un București modern și european”, a declarat Klaus Iohannis la ieșirea din secția de votare.

Anterior, purtătorul de cuvânt al PNL, Cezar Preda, a transmis că președintele a avut anumite „probleme tehnice”, acesta fiind motivul pentru s-a prezentat la vot abia spre seară.

„Niciun om în România nu are dreptul să își exercite dreptul la vot decât dacă sunt îndeplinite condițiile. Am înțeles că domnia sa a avut probleme tehnice de a fi prins într-o secție de votare. Nu am mai multe informații. Nu a putut vota pentru că nu era prins într-o secție anume, unde trebuia repartizat”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL București, Cezar Preda , întrebat de ce președintele Klaus Iohannis nu a votat până la această oră.

Cezar Preda a afirmat că președintele Klaus Iohannis va vota până la ora 21.

„Cred că până la ora 21 și președintele României va vota”, a spus liberalul.

Iohannis este așteptat la secția de la Jean Monnet.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Avem IMAGINILE momentului! Apropiații lui Bolojan fac strategii într-un restaurant discret din București, în toiul crizei politice
Digi24
Doi pensionari au devenit milionari în euro după ce au dat statul în judecată în urma unor lucrări împotriva inundațiilor
Cancan.ro
A murit Lucian Isar, fostul concurent de la Românii au talent. Avea doar 44 de ani 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție incendiară! Costumul de baie i-a scos în evidență formele generoase
Mediafax
VESTE BUNĂ pentru toți românii! Ce se va întâmpla cu facturile la gaze naturale de la 1 iulie
Click
Luminița Anghel, în doliu. Sora cântăreței s-a stins din viață: „S-a dus alături de părinții noștri iubiți”
Digi24
„Benzinăria Moscovei” este în flăcări. Ucraina a atacat una dintre cele mai mari rafinării din Rusia. Mesajul lui Zelenski
Cancan.ro
ULTIMUL mesaj al Mariei, tânăra de 21 de ani care a fost aruncată în gol fără coardă de siguranță. Și-ar fi prevestit moartea 😲
Ce se întâmplă doctore
Care a fost, de fapt, cauza morții turistului german care a intrat în apa mării la Mamaia. Legiștii au rămas șocați
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Armele secrete ale Ucrainei: Tancurile vechi devin letale cu „creier” UE
Descopera.ro
O planetă potențial locuibilă la doar 10 ani-lumină de Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Domnule doctor, eu tot văd capre negre!
Descopera.ro
Boom-ul Inteligenței Artificiale începe să pună presiune pe rețelele electrice din întreaga lume Roxana – Ioana