Dîncu a votat: Aceste alegeri locale liniștite sunt despre schimbarea României

Vasile Dîncu a declarat, duminică, la Cluj-Napoca, după ce a și-a exprimat dreptul la vot la secția de votare nr. 113, că actuala campanie electorală a fost cea mai liniștită din ultimii 25 de ani, ceea ce este „un semn că românii știu să respecte regulile, că sunt mai disciplinați decât clasa politică”.

„Aceste alegeri locale liniștite nu sunt neapărat despre localitățile din România, ci despre România în general, despre schimbarea României. A fost cea mai liniștită campanie din ultimii 25 de ani, este un semn că românii știu să respecte regulile, că sunt mai disciplinați decât clasa politică. Este o învățătură pentru noi să constituim împreună reguli, de transparență, prin care politicienii și cei care vor fi aleși astăzi sau la toamnă să respecte integritatea, reguli prin care să îi aducem mai des pe oameni să hotărască destinul localităților lor, să vedem dacă referendumul poate funcționa mai des când e vorba de probleme locale importante. E important să nu mai stăm, fără nici un proiect, cu mâna întinsă Europei, să ne ofere ceea ce nu ne putem noi oferi singuri, trebuie să lucrăm la proiectul nostru în acest moment”, a spus Dîncu.

Acesta a adăugat că s-a bucurat că a văzut pe buletinele de vot sigle noi sau unele căsuțe în care scria candidat independent.

„Poate nu se va face la aceste alegeri schimbarea, poate nu se va schimba clasa politică la toamnă, dar cu siguranță va fi o schimbare foarte repede, peste patru ani, cel mai târziu vom vedea sigle noi, oameni noi, și cred că asta este calea schimbării. Totul este ca acești candidați și partide noi să fie consecvenți cu propriul lor proiect, să nu uite la ceea ce au visat în campanie. Cred că schimbarea începe astăzi și cred că nu vor fi rezultate spectaculoase probabil, nu vor fi dispărut toți dinozaurii politici, dar este primul semn că în consiliile locale, în posturi de viceprimari, consilieri locali vor fi partide noi, vor fi tineri, vor fi oameni care nu au mai făcut politică”, a menționat vicepremierul.

Vasile Dâncu nu crede că trebuie să fie făcute schimbări radicale peste noapte, schimbări artificiale, deoarece acestea nu au reușit să rămână solide.

„Când îi vom sprijini pe oameni ca să voteze ei schimbarea, aceste schimbări vor dura. Sunt optimist cu se va întâmpla în viitor în România”, a mai spus Dîncu.

Întrebat ce ar trebui să facă viitorul primar al Clujului, Dîncu a răspuns că acesta ar trebui să asculte vocea orașului, inima orașului, „să nu încurce orașul să trăiască, să îl lase să se dezvolte”.

„Ar fi bine dacă noua conducere ar discuta o nouă strategie de dezvoltare pe marile trenduri care au venit spontan. Suntem un oraș al festivalurilor, dar nu avem infrastructură de spectacol, nu avem săli, nu avem hoteluri. Trebuie să dezvoltăm ceea ce a construit viața, valul de informaticieni să meargă mai departe”, a conchis vicepremierul.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagine controversată, în costum de baie, în Vinerea Mare! Rebela tenisului românesc...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare:...
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Avertisment al serviciilor secrete europene: Rusia pregăteşte activ atentate cu bombă sub acoperire, atacuri incendiare...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
ADIO, maestre! A murit Căpitanul din Titanic și Regele din Stăpânul Inelelor
Doliu la Hollywood. A murit un actor faimos din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Carmen Tănase, la un pas de a rămâne paralizată. Ce diagnostic crunt i-au pus medicii
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cum a schimbat Charles Darwin înțelegerea evoluției pe Pământ