Prima pagină » Știri » RADET a oprit apa caldă în Colentina și Pantelimon, din lipsa banilor

RADET a oprit apa caldă în Colentina și Pantelimon, din lipsa banilor

RADET a oprit apa caldă în Colentina și Pantelimon, din lipsa banilor
RADET anunță că apa caldă în Colentina și Pantelimon a fost oprită de miercuri, cauza fiind lipsa banilor necesari pentru efectuarea reparațiilor și reviziilor la rețeaua de transport și distribuție.

„Situația opririi furnizării apei calde intervine după ce, în cursul săptămânii trecute, ELCEN a oprit funcționarea CET Sud pentru efectuarea lucrărilor anuale de revizie. Alimentarea consumatorilor deserviți de către această centrală, respectiv locuitorii sectoarelor 2, 3 și 4, a fost preluată prin manevre în sistem, de CET Vest și CET Progresu”, anunță RADET printr-un comunicat de presă.

„Dintre cele 3 sectoare afectate de oprirea CET SUD, Sectorul 2 este cel mai afectat, pentru că nu există capacitatea de acoperire a consumatorilor din această zonă. Ambele centrale sunt situate la distanțe mari față de Sectorul 2 și, în acest sens, s-a dispus oprirea unui număr de 75 de puncte termice. În cazul în care nu s-ar fi luat aceasta decizie, pe țeava de apa caldă, cetațenii ar fi primit apă rece”, mai precizează RADET.

„Sunt peste două luni de când anunțăm public care vor fi efectele luării de către ELCEN a deciziei de impunere a popririi de 100% pe conturile regiei. Acest lucru care a dus la imposibilitatea efectuării lucrărilor de reparații și revizii anuale a rețelelor administrate de regia autonomă”, a declarat Directorul Direcției Producere și Exploatare RADET, Virgil Untea.

Reprezentanții RADET susțin că apa caldă în Colentina și Pantelimon va fi oprită până vineri însă precizează că această situație se poate repeta oricând și în alte zone ale Capitalei.

De cealaltă parte, ELCEN anunță într-un comunicat de presă că această revizie este programată încă din luna ianuarie și că programul a fost stabilit în așa fel ca cetățenii să nu fie afectați. ELCEN acuză RADET că încearcă să pună presiune pe ELCEN, pentru ridicarea popririi pe conturi, la care s-a ajuns din cauza datoriilor.

„Oprirea celor 75 de puncte termice ale RADET București din sectorul 2 al Capitalei a fost una voluntară, fără să existe o avarie în sistem care să determine acest lucru. Așa cum ELCEN a mai anunțat și subliniat, în nenumărate rânduri, avem capacitatea să asigurăm orice comandă a RADET, în parametrii comandați de regie (temperatură, debit și presiune)”, arată ELCEN într-un comunicat de presă.

„Deși centrala București Sud (CET Sud), centrală aparținând ELCEN, a fost oprită pentru revizie, transferul către CET Progresu nu are de ce să afecteze locuitorii bucureșteni racordați la sistemul centralizat de încălzire, deoarece București Progresu are capacitatea de a asigura apă caldă pentru populația sectoarelor 2, 3 și 4 din Capitală. Starea de degradare a rețelelor de distribuție ale RADET București nu este culpa ELCEN și ne delimităm de orice acuzații făcute de reprezentanții regiei în acest sens. ELCEN consideră, de asemenea, că aceasta este o încercare de a pune presiune pe Consiliul de Administrație al ELCEN pentru ridicarea popririi de pe conturile RADET. ELCEN nu face însă decât să pună în aplicare decizia unei instanțe pentru a-și recupera datoriile restante”, mai arată comunicatul ELCEN.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
EXPLICATIV. Guvernul Mureșan a picat! Ce urmează acum și ce variante are Nicușor Dan
Click
Ce s-ar fi întâmplat în ziua în care Valentina și iubitul ei au mers la mănăstire. Cu cine ar fi petrecut tânăra ultimele ore ale vieții sale
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
(P) Când anxietatea nu mai este doar stres: semnele care arată că este momentul să ceri ajutor specializat
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!