Prima pagină » Știri » Aproape 500 de persoane au protestat în București cerând renumărarea voturilor la sectorul 1

Aproape 500 de persoane au protestat în București cerând renumărarea voturilor la sectorul 1

Aproape 500 de persoane au protestat în București cerând renumărarea voturilor la sectorul 1
Câteva sute de persoane s-au strâns, sâmbătă, în Piața Universității pentru a cere renumărarea voturilor din Sectorul 1 al Captialei, la protest venind și Clotilde Armand (USB) care le-a mulțumit celor prezenți, dar și Gabriel Liiceanu care a spus că este la primul prostest după iunie 1990.

Timid la început, în jurul orei 15.00 – așa cum se anunțase pe Facebook, oamenii au început să se adune în Piața Universității, „La fântâni”. La început, soarele i-a trimis pe cei abia ajunși în zonele cu umbra, puține la număr. Ușor-ușor, cei care veneau au început să nu mai găsească locuri ferite de soare.

În liniștea Pieței, tulburată doar de susurul fântânii din fața Facultății de Arhitectură, și-a făcut apariția Gabriel Liiceanu, așa cum anunțase și pe contul său de Facebook.

„Înțeleg că există suspiciuni serioase legate de o fraudare a alegerilor în Sectorul 1, ori, pentru mine, fraudarea votului este cel mai grav atentat la adresa democrației pentru că îi surpă fundamentele, iar noi cei care votăm devenim niște caraghioși distribuiți într-o mascaradă politică. Ideea că se aleg ei între ei folosindu-ne pe noi în scenariul acesta mi se pare intolerabilă. Pur și simplu aș vrea să prorestez la ideea că deși există oameni politici condamnați pentru fraudarea votului în 2012, s-ar părea că acest demers inimaginabil pentru democrația autentică mai există azi la noi. Dacă n-ar fi nicio problemă nu văd de ce nu s-ar număra voturile sau de ce nu s-ar reface alegerile” a spus Liiceanu, precizând că este primul protest la care participă, după Piața Universității din 1990.

El a acuzat și lipsa educației civice la români.

Părerea celor din Piața Universității era unanimă: voturile din secțiile unde USB nu a avut delegați trebuie renumărate.

„Noi nu contestăm victoria lui Dan Tudorache ci cerem renumărarea voturilor din secțiile cu probleme. Nu este normal. Se poate observa că, acolo unde a câștigat Tudorache, există cele mai multe voturi anulate. Trebuie să știm adevărul”, spunea un bucureștean.

O femeie de circa 35-40 de ani nu considera o problemă faptul că pe Facebook și-au anunțat prezența circa 4000 de oameni, iar în Piața Universității nu erau mai mult de 500.

„Dacă și-au anunțat prezența, nu înseamnă că trebuie să fie fizic aici. Ei și-au arătat susținerea, deși, poate, locuiesc în Noua Zeelandă”, spunea femeia.

Liniștea a fost tulburată de apariția personajului principal, care a reușit să-i mobilizeze pe cei din Piață – candidatul USB la Primăra Sectorului 1, Clotilde Armand. În aplauzele celor aproximativ 500 de oameni prezenți, Clotilde Armand s-a oprit să acorde o scurtă declarație jurnaliștilor prezenți.

„Sunt tristă că am pierdut ieri (vineri au fost anunțate rezultatele finale-n.r.), dar sunt bucuroasă că sunteți aici. Noi, cu toții, suntem aici pentru democrație, pentru transparență. Este o luptă pe care o avem în comun și vă mulțumesc că sunteți aici, pentru că avem aceleași idealuri, aceeași cauză”, a spus Clotilde Armand, care a fost întâmpinată cu aplauze de cei din Piața Universității..

Ea a mai spus că USB a ridicat excepția de neconstituționalitate la CCR, acuzând nereprezentativitatea candidatului PSD în fruntea Primăriei Sectorului 1 al municipiului București.

„Evident că nu se va aplica retroactiv, dar era o fereastră de oportunitate. Noi am sesizat CCR pentru a cere ca pe viitor în România să nu mai fie alegeri într-un singur tur. (…) Nu ei sunt alături de mine, ci eu sunt alături de ei!”, a adăugat Armand.

De nicăieri a apărut o portavoce, protestatarii fiind nemulțumiți de faptul că nu auzeau ce spune Clotilde Armand.

După circa o jumătate de oră, timp în care a vorbit cu cei prezenți, ea a părăsit Piața. La scurt timp, oamenii au început să părăsească, în liniște, Piața Universității.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea