Curtea Supremă redeschide DOSARUL REVOLUȚIEI

Curtea Supremă redeschide DOSARUL REVOLUȚIEI
Publicat: 13/06/2016, 13:52
Actualizat: 11/10/2016, 23:00

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis redeschiderea Dosarului Revoluției, după ce fostul procuror interimar al României, Bogdan Licu, ceruse o confirmare în acest sens magistraților de la Curtea Supremă.

Pe 5 aprilie acest an, procurorul genera interimar la acea vreme, Bogdan Licu, a anunțat redeschiderea Dosarului Revoluției, prin infirmarea soluției de clasare dată de procurori în octombrie anul trecut.

„Am dispus infirmarea rezoluției și redeschiderea urmăririi penale. În modul de desfășurare a anchetei rezultă că nu a existat o preocupare pentru stabilirea aspectelor esențiale pentru evenimentele din decembrie ’89” a declarat Bogdan Licu.

Totodată, procurorul general interimar a mai spus că deși „procurorii au efectuat un număr mare de acte procedurale în cauză”, aceștia „nu au valorificat un număr mare de informații”.

„Nu au făcut niciun demers pentru desecretizarea documentelor privind audierile din comisia senatorială în condițiile în care s-au efectuat mii de audieri în această comisie și deși SRI a a întocmit un document amplu, acesta nu se regăsește în dosarul de urmărire penală și nici nu rezultă că s-ar fi făcut vreun demers pentru obținerea lui”, a mai spus procurorul general interimar.

Potrivit acestuia, cele mai multe dintre audierile care s-au făcut în acest dosar au fost „sintetice și formale” iar „trăgătorii nu au fost identificați”. Totodată, el a mai spus că muniția care s-a folosit nu a fost identificată și nici armele cu care s-au tras.

„Modul în care s-a făcut ancheta nu corespunde normelor Curții Europene a Drepturilor Omului” a mai declarat Licu. ” Urmează să se facă cercetări pentru genocid pentru că există indicii temeinice iar omorul și omorul calificat au devenit imprescriptibile” a mai spus acesta.

Pe 23 octombrie 2015, procurorii militari din Parchetul instanței supreme au clasat dosarul Revoluției din decembrie 1989, în care au fost făcute cercetări privind 709 morți, 2.198 de răniți (dintre care 1.855 împușcați) și 924 de reținuți, PICCJ precizând că pentru unele fapte există condamnări în alte cauze.

În raport de rezultatul cercetărilor efectuate cu privire la fiecare victimă în parte și de impedimentele procedurale referitoare la punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale în cauză, prin Ordonanța din 14 octombrie 2015 s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracțiunilor de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase, infracțiuni de război contra proprietății și altor drepturi, respectiv infracțiuni contra umanității, reținându-se că faptele cercetate nu sunt prevăzute de legea penală, „nefiind caracterizate de tipicitate în raport cu normele legale incriminatoare”.

De asemenea, s-a dispus clasarea cauzei pentru infracțiunile de omor, tentativă de omor și instigare la infracțiunea de omor, reținându-se, după caz, împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale sau existența autorității de lucru judecat, dar și faptul că decesul nu s-a datorat unei fapte prevăzute de legea penală sau că fapta nu există.

Cauza a fost clasată și pentru infracțiunea de ucidere din culpă, reținându-se că faptele nu sunt prevăzute de legea penală, dar și pentru lovire sau alte violențe și instigare la infracțiunea de lovire sau alte violențe, reținându-se, după caz, că fapta nu există sau nu este prevăzută de legea penală, respectiv că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Procurorii militari au mai dispus: clasarea cauzei sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală și instigare la infracțiunea de vătămare corporală, reținându-se că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale; clasarea cauzei sub aspectul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal și instigare la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, reținându-se, după caz, împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale sau existența autorității de lucru judecat, dar și existența unei cauze de neimputabilitate, respectiv eroarea; clasarea cauzei sub aspectul infracțiunii de furt și distrugere, reținându-se împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale; clasarea cauzei sub aspectul infracțiunii de ultraj, reținându-se împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale; clasare cauzei sub aspectul infracțiunii de purtare abuzivă și instigare la infracțiunea de purtare abuzivă, reținându-se că a intervenit amnistia.

Materialul de cercetare efectuat în dosarul 11/P/2014 se referă la „709 persoane decedate, 1.855 persoane rănite prin împușcare, 343 persoane rănite în alte împrejurări sau care au suferit diferite traume, respectiv 924 persoane reținute”.

Din cele 709 persoane decedate, 161 sunt ofițeri, subofițeri și militari în termen. Procurorii au stabilit că, în unele situații, decesul s-a datorat „manevrării imprudente a armamentului, victimele fiind din rândul celor care s-au aflat în imediata apropiere a făptuitorilor”.

De asemenea, anchetatorii au stabilit că nu în toate cazurile decesul s-a produs prin împușcare, existând situații în care decesul s-a datorat altor cauze, precum agresiunea, incendierea, accidentul rutier sau accidentul aviatic.

„În unele situații, există autoritate de lucru judecat, în sensul că autorii infracțiunilor de omor au fost trimiși în judecată și condamnați. În alte situații cu privire la împrejurările în care s-a produs decesul s-au dispus soluții de netrimitere în judecată, soluții care nu au fost, ulterior, infirmate. Nu în toate cazurile decesul s-a datorat unei fapte prevăzute de legea penală, existând situații în care decesul a fost urmare unui act suicidal (împușcare, precipitare etc.), manevrării imprudente a armamentului din dotare de către cel în cauză sau s-a datorat unor cauze patologice”, a precizat PICCJ.

Din cele 1.855 de persoane rănite prin împușcare, 420 sunt ofițeri, subofițeri și militari în termen. Procurorii susțin că, la fel ca și în cazul persoanelor decedate, există situații în care rănirea s-a datorat „manevrării imprudente a armamentului”.

„În unele situații există autoritate de lucru judecat, în sensul că autorii au fost trimiși în judecată și condamnați. În alte situații s-au dispus soluții de netrimitere în judecată, soluții care nu au fost, ulterior, infirmate. Există și situații în care, deși susțin că au fost rănite în diferite împrejurări, persoanele în cauză nu au prezentat acte medicale care să ateste existența unor leziuni sau s-a stabilit că leziunile nu au fost produse prin împușcare”, a precizat PICCJ.

Din cele 343 de persoane rănite în alte împrejurări sau care au suferit diferite traume, 68 sunt ofițeri, subofițeri și militari în termen. Anchetatorii susțin că, în principal, leziunile produse se datorează unor agresiuni, dar există și situații în care leziunile se datorează unor accidente (de exemplu ruperea unor elemente din structura de rezistență a imobilelor avariate în contextul evenimentelor, activarea accidentală a unor dispozitive din sistemul de apărare al unităților militare etc.) sau autoaccidentării, precum și „situații în care unele persoane au suferit afecțiuni neuropsihice”.

„De asemenea există și situații în care unele persoane, deși susțin că au suferit diferite leziuni, nu au prezentat acte medicale în acest sens sau s-a stabilit că nu au suferit leziuni de natură traumatică”, a mai arătat PICCJ.

Știre în curs de actualizare

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×