Prima pagină » Știri politice » Cum arată cel mai frumos aquapark din țară: se întinde pe o suprafață de 7 hectare

Cum arată cel mai frumos aquapark din țară: se întinde pe o suprafață de 7 hectare

Complexul Wellness Termal Nymphaea este cel mai mare aquapark din vestul țării, având o suprafață de 7 hectare. Realizat prin parteneriat public-privat, complexul va fi condus de către Primăria Oradea dar nu va fi subvenționat în ceea ce privește tarifele de acces. Mai precis, au explicat reprezentanții locali, aquapark-ul va fi privit ca un business care trebuie să se autosusțină.

Lucrările la Complexul Wellness Termal Nymphaea au început în luna februarie 2015. Obiectiv de investiție finanțat prin fonduri europene, respectiv prin Programul Operațional Regional 2007-2013, lucrările au fost executate de KESZ EPITO ES SZERELO Zrs Szeged – Sucursala Cluj Napoca. Valoarea totală a proiectului este de peste 20 de milioane de euro.

Tarifele sunt în acest moment în dezbatere publică, dar surse din administrație ne-au declarat că acestea nu vor depăși, cel mai probabil, 50 de lei pentru o zi de acces, respectiv 30-35 de lei pentru 4 ore.

Momentan, echipamentele sunt supuse unor teste finale, așteptând ultimele aprobări necesare din partea autorităților. Aquaparkul va fi deschis la finele lunii iulie. „Estimăm că aquapark-ul se va deschide pentru public în cursul lunii iulie”, au declarat reprezentanții Asociației pentru Promovare Turistică Oradea, scrie bm.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cât mai costă o bârfă? Iată femeia care a făcut avere din secrete!
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!