Prima pagină » Sport » Simona Halep, prima declarație după calificarea în sferturi: Mă așteptam la asta

Simona Halep, prima declarație după calificarea în sferturi: Mă așteptam la asta

Simona Halep, prima declarație după calificarea în sferturi: Mă așteptam la asta
Simona Halep, prima declarație după calificarea în sferturi: Mă așteptam la asta

Sportiva din Constanța s-a impus într-o oră și 58 de minute, iar după acest succes conduce cu scorul de 2-1 la întâlnirile directe cu Madison Keys. Jucătoarea din SUA s-a dovedit un adversar greu pentru Halep, Keys fiind neînvinsă în sezonul de iarbă.

„A fost un meci foarte dur, dar mă așteptam la o asemenea partidă, pentru că o știu pe Keys foarte bine. E o jucătoare foarte solidă, cu un serviciu greu de returnat. Am fost concentrată la ceea ce trebuie să fac eu pentru a câștiga. Sunt foarte fericită că am reușit să mă impun”, a spus Halep la finalul jocului, conform DigiSport.

În vârstă de 24 de ani, Halep a comentat și accidentarea suferită de adversara sa, cea care, în setul decisiv, i-a ușurat munca. Datorită problemelor fizice, sportiva din SUA nu s-a putut deplasa la parametri maximi pe teren.

„Nu știu ce i s-a întâmplat în timpul meciului, nu am observat că e accidentată. Am avut o șansă să închid primul set și am ratat-o, apoi m-am concentrat numai și numai la ceea ce am de făcut. Am încercat să fiu cât mai agresivă și am reușit să înving”, a precizat ocupanta locului 5 în clasamentul WTA.

Halep a reușit cea mai bună performanță a ei într-un turneu de Mare Șlem în acest an, depășind accidentarea la tendonul lui Ahile, cea care nu a lăsat-o să-și etaleze adevăratele calități la alte turnee. Legat de starea sa de sănătate, Simona a spus:

„Cred că sunt foarte aproape de cel mai înalt nivel. Mă simt bine, pregătită și cu multă încredere. Sunt fericită că pot evolua fără să mă gândesc la accidentare. Sunt gata să lupt pentru meciul următor, astfel încât să ajung în semifinale”, a conchis Halep.

Pentru calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon, Halep va încasa 312.500 de euro și 430 de puncte WTA. În turul următor, Halep va evolua împotriva lui Angelique Kerber din Germania, cea care a învins-o, scor 6-3, 6-1, pe japoneza Misaki Doi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi