Prima pagină » Știri politice » Neculai Onțanu va fi eliberat

Neculai Onțanu va fi eliberat

Neculai Onțanu va fi eliberat
Detalii pe Gândul.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis, vineri, ca Neculai Onțanu, fost primar al Sectorului 2 și Șutru Toma, fost secretar al Consiliului local al Sectorului 2, să fie plasați sub control judiciar pentru 60 de zile în dosarul în care procurorii anticorupție îi acuză de luare de mită, respectiv luare de mită și spălare de bani.

Decizia este definitivă astfel că Neculai Onțanu va părăsi penitenciarul Rahova în cursul zilei de vineri.

În același dosar, magistrații au hotărât ca fosta avocată Loredana Radu să fie plasată din arest la domiciliu sub control judiciar.

Dosarul lui Neculai Onțanu a fost trimis în judecată de DNA pe 16 iunie, la Curtea de Apel București.

Potrivit DNA, Neculai Onțanu, „în perioada 2006 – 2007, în calitate de primar al Sectorului 2 București, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunțător în cauză), pentru ca în schimb să faciliteze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2. În aceeași perioadă, inculpatul Onțanu Neculai a pretins, iar după emiterea titlului de proprietate a primit în mod indirect, o suprafață totală de teren de 1.500 mp cu o valoare de piață estimată la 1.441.495 euro (pe strada Barbu Văcărescu din sectorul 2 – o zonă rezidențială) și care a fost transferată de denunțător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare fictive, către două persoane interpuse, indicate de inculpat. Cele două persoane sunt inculpații Radu Loredana Claudia și Radu Aurel”.

Pentru a ascunde originea infracțională a bunului și identitatea beneficiarului final al folosului, la data de 17.12.2008, Loredana Radu a cesionat dreptul de proprietate asupra terenului de 1.000 mp către o rudă, care era și apropiat al primarului Onțanu Neculai, în baza unei tranzacții în care a fost menționat un preț de aproximativ cinci ori mai mic decât valoarea de piață a imobilului, mai spun procurorii anticorupție.

În ceea ce îl privește pe Toma Șutru, secretarul primăriei Sectorului 2, procurorii spun că „în perioada 2007 – 2008, pentru a facilita procedură de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului revendicat de denunțător, a pretins și a primit de la acesta suma de 2.000.0000 euro”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
FOTO O mai țineți minte pe „Betty cea urâtă”? La 53 de ani, actrița din celebra telenovelă arată senzațional!
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ceaiul fierbinte ne poate răcori pe caniculă?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!