Prima pagină » Magazin » Ce este și când apare suflul sistolic

Ce este și când apare suflul sistolic

Ce este și când apare suflul sistolic
Uneori, ni se pare că inima sună altfel, are o altă vibrație, acela poate fi însă momentul în care realizăm că suferim de suflul sistolic. Acesta reprezintă un semn, nu o boală, dar poate trăda existența unei afecțiuni. Probabilitatea ca suflul sistolic să semnalizeze o situație gravă apare atunci când este intens, adică se aude foarte tare, sau este prelung și acompaniat de alte semne cardiace: pulsații în zona inimii, respirație greoaie, oboseală etc.

„În general, pacientul care prezintă suflu sistolic nu prezintă și alte simptome, iar acesta este o descoperire întâmplătoare.  Există însă și cazuri când întâlnim semnele tipice ale bolilor cardiace: lipsă de aer, oboseală, palpitații. Mai rar pot apărea frisoanele și febra”, precizează Claudiu Chivu, medic primar în chirurgie cardiovascualară.

Această tulburare apare frecvent la sugari și copii și trădează modificările morfologice prin care trece cordul în prima parte a vieții. „De asemenea, s-a observat o creștere a incidenței suflului sistolic la copii în perioada de creștere. La bătrâni putem decela un suflu sistolic la nivelul inimii , dar fără a observa modificări majore structurale, acesta putând avea drept cauză depunerile calcare și rigidizarea structurilor cardiace.”, subliniază specialistul pentru Gândul.

Investigațiile suplimentare sunt necesare la detectarea unui suflu sistolic.  Acestea ne vor spune dacă ne aflăm într-o situație gravă, care va necesita întreruperea sportului, sau avem o afecțiune ușoară, ce nu necesită repaus fizic.

„Sistola reprezintă acea perioadă din activitatea inimii în care mușchiul cardiac se contractă și trimite sângele către întreg organismul. Suflul sistolic se poate întinde pe toata durata sistolei, iar atunci este denumit holosistolic, poate apărea la începutul sistolei, fiind protosistolic, sau la mijlocul sistolei, mezosistolic. Endsistolic este suflul apărut la finalul sistolei. În general, un suflu mezosistolic scurt, care apare inconstant, nu are o semnificație gravă. Un suflu holosistolic puternic semnifică însă o afectare serioasă a cordului și este însoțit de obicei de niște simptome severe”, spune medicul Claudiu Chivu pentru Gândul.

Tratamentul are drept țintă boala care îl produce. „În situațiile în care boala nu este atât de gravă sau avansată, se instituie tratament medicamentos , iar pacientul se prezintă la control după un an. Stenoza aortică, insuficiența mitrală, stenoza pulmonară, defectele septale cardiace pot avea ca semn prevestitor acest suflu sistolic. Febra, anemia, afectarea glandei tiroide pot determina, de asemenea, apariția suflului sistolic „, concluzionează medicul pentru Gândul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
MAE rus atacă România după ce țara noastră a cumpărat Portul Giurgiulești din Republica Moldova
Cancan.ro
Ce a pățit un turist elvețian, cazat în pensiunea de 4 stele a lui Smiley și Radu Vâlcan, din Vama Veche: 'Jecmăneală totală!'
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
De ce insistă AUR cu suspendarea lui Nicușor Dan, deși nu are voturile necesare. Miza reală a demersului
Mediafax
SCANDAL monstru înainte de un zbor Anglia-SUA. Scenele din avion au devenit virale
Click
Monica Anghel și fiul ei, Aviv, cel mai frumos duet la un festival de muzică de la Oradea
Digi24
„Dacă Rusia ia țările baltice, vom fi acolo”: Ferma de la capătul lumii unde magnați ai tehnologiei vor să supraviețuiască apocalipsei
Cancan.ro
Anca și-a părăsit soțul după Survivor! Gesturile lui DOC față de colegele din junglă au detonat relația de acasă!
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Anatomia fără bisturiu. Pot „cadavrele digitale” să înlocuiască disecția clasică?