Prima pagină » Știri » Șoferul care a provocat accidentul mortal din Chitila nu avea carnet și a decedat la spital

Șoferul care a provocat accidentul mortal din Chitila nu avea carnet și a decedat la spital

Șoferul care a provocat accidentul mortal din Chitila nu avea carnet și a decedat la spital
Șoferul care a provocat accidentul de pe șoseaua Chitila din Capitală a murit, luni dimineață, la Spitalul Universitar, numărul persoanelor decedate ajungând astfel la trei, potrivit Brigăzii Rutiere București. El nu avea carnet de conducere.

În urma accidentului, cinci persoane au fost rănite, două dintre ele decedând la scurt timp după impact. șoferul care ar fi provocat accidentul și un copil au fost transferați imediat la Spitalul Universitar de Urgență București, respectiv la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, ambii în stare foarte gravă.

Luni dimineață, conducătorul auto, care a pierdut controlul volanului și a lovit două mașini care circulau regulamentar, și-a pierdut viața, copilul rănit fiind în continuare internat în stare foarte gravă la unitatea spitalicească.

Accidentul a avut loc duminică seară, în jurul orei 21.00, la intersecția șoseaua Chitilei cu strada Renașterii.

” Un autoturism înmatriculat în Italia, care se deplasa dinspre Chitila spre București, posibil din cauza neadaptării vitezei legale, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, a intrat pe contrasens după ce în prealabil ar fi acroșat capătul refugiului din stația de tramvai și a intrat în coliziune cu două autoturisme care se deplasau regulamentar, în paralel pe cele două benzi pe sens”, au declarat oficiali din Brigada Rutieră pentru MEDIAFAX.

Polițiștii fac cercetări cu privire la locul în care se aflau cele două persoane decedate înainte de impact, existând informații că erau pe refugiul de tramvai.

Șoferul nu avea permis de conducere

Bărbatul care a provocat accidentul de pe șoseaua Chitila din Capitală nu deținea permis de conducere, potrivit Brigăzii Rutiere București, care a mai precizat că pietonii uciși, duminică seară, în timp ce traversau strada erau soț și soție, iar femeia era însărcinată în opt luni.

Ovidiu Munteanu, purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că șoferul care a provocat accidentul de pe șoseaua Chitila din Capitală nu deținea permis de conducere. Bărbatul a murit, luni dimineață, la Spitalul Universitar, numărul persoanelor decedate ajungând astfel la trei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cea mai intensă vară din istoria Europei: a fost expus jumătate din continent
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!