Știința râsului. Care sunt mecanismele care se activează în corpul nostru atunci când suntem fericiți

Atunci când râdem scoatem și niște sunete foarte ciudate, de la oftat și unele țipete stridente, la gâfâieli și sforăituri, iar fiecare sunet reflectă, pur și simplu mișcările mușchilor pieptului care dau afară aerul din cutia toracică sub presiuni foarte ridicate. Râsul este, astfel , și o modalitate primitivă de a scoate diverse sunete. 

 

Imaginile RMN arată că atunci când cineva râde, nu există o mișcare reală a limbii, obrajilor, a cerului gurii sau a buzelor. Toată acțiunea se petrece, de fapt, în cutia toracică. 

 

Râsul este o expresie emoțională non-verbală, iar aceste sunete, pe care le facem în mod normal atunci când resimțim niște emoții foarte puternice, seamănă, mai degrabă, cu sunetele scoase de animale decât cu vorbirea umană. Spre deosebire de cuvinte, însă, pe acestea le producem în moduri foarte simple și sunt controlate de un sistem evoluționar legat de creier, unul responsabil de vocalizare la toate mamiferele. Acesta este și motivul pentru care un infarct îl poate lăsa pe om fără abilitatea de a vorbi, dar, în schimb, acesta rămâne capabil să râdă și să plângă, pentru că a suferit leziuni la părți ale creierului care nu-i dau voie să articuleze cuvintele, în vreme ce sistemul emoțional mai vechi este intact. 

 

Aceste expresii non-verbale sunt deseori asociate cu exprimarea emoțiilor. Acestea din urmă însele se numesc „de bază”, pentru că sunt reconoscute de toți oamenii, dar se regăsesc și la alte mamifere. Aspectele menționate explică și de ce unele emoții sunt destul de asemănătoare dincolo de specii și de evoluție: gândiți-vă doar la similitudinile între chipul unui om furios și cel al unui lup nervos. Oamenii recunosc râsul drept râs chiar dacă este produs de cineva dintr-o cultură care nu le este familiară. 

 

Cercetătorii au reușit să demonstreze că până și populațiile băștinașe au în comun cu lumea civilizată faptul că reușesc să recunoască râsul drept emoție umană pozitivă. Altele, însă, precum victoria sau alte senzații foarte însemnate transcultural sunt exprimate diferit și nu reprezintă emoții de bază. De exemplu, în Regatul Unit nu este neobișnuit ca oamenii să se bucure și să strige pentru a exprima triumful, în vreme ce populația Himba, de exemplu, produce un sunet aproape ca un cântec de genul „ay-ay-ay” atunci când sărbătorește ceva anume. 

 

Bineînțeles, nu suntem singurele animale care râd. Râsul a fost foarte bine descris și la alte primate, precum gorile, cimpanzei și urangutani, iar îngrijitorii lor povestesc frecvent interacțiunea cu ele și faptul că, uneori, le gâdilă și le fac să râdă. 

 

Râsul a fost descris până și la șobolani, așa că e foarte posibil ca râsul să existe și dincolo de limitele mamiferelor. Intrigant este și faptul că, oriunde întâlnești această emoție, fie că e la oameni, primate sau șobolani, ea este legată de joacă și de gâdilat. Toate animalele se joacă atunci când sunt tinere, iar unele, la fel ca oamenii, câinii sau rozătoarele, trăiesc toată viața într-o joacă permanentă, poate pentru că râsul a evoluat ca un semnificant important al jocului, un semn că ne distrăm, că nimeni nu va fi rănit și că totul este doar un joc. 

 

Există chiar și o teorie potrivit căreia chiar acest lucru se întâmplă și în comedii, oamenii se folosesc de comunicare într-un fel jucăuș, iar acesta este motivul pentru care ne stârnesc râsul, pentru că, până la urmă, poate că toate rădăcinile râsului pot fi găsite în interacțiunile sociale.