Ponta dă vina pe Ana Birchall pentru „scandalul Blair”

Ponta dă vina pe Ana Birchall pentru „scandalul Blair
Publicat: 12/09/2016, 19:24
Actualizat: 11/10/2016, 12:49
Victor Ponta a scris pe pagina sa de Facebook că nici el, nici PSD nu au cerut vreodată bani niciunei persoane pentru a fi puspe liste la alegeri:„În cei aproape 6 ani cât am fost lider al PSD am semnat liste de candidaturi pentru mii de primari, consilieri locali și județeni; pentru sute de deputați și senatori pentru zeci de europarlamentari”. În cazul lui Sebastian Ghiță, Ponta susține că acesta nici nu ar fi avut nevoie de susținerea sa, pentru că, după cum arată alte dosare ale DNA, el o avea deja pe cea a liderului PSD Prahova, Mircea Cosma, și avea sprijinul la nivel județean. De asemenea, Ponta mai susține că listele candidaților pentru colegiile uninominale de la alegerile din 2012 au fost convenite și semnate în cadrul USL, nu doar al PSD.
Fostul premier a mai precizat și că, indiferent că procurorii spun că în urma vizitei lui Tony Blair el ar fi„obținut foloase nepatrimoniale constând în imagine”, în martie 2012 nu era campanie electorală, iar el a candidat în decembrie într-un colegiu din Gorj pe care oricum îl câștigase și în 2008 și unde PSD a beneficiat mereu de sprijin electoral, mai ales că pe atunci USL se afla la mare distanță de ceilalți competitori în toate sondajele.
„Suma de 220.000 de euro precizată de procurori că ar fi fost donată către diverse persoane juridice din Marea Britanie nu a fost niciodată în posesia mea sau a PSD, nici nu am dispus și nu am beneficiat de vreun euro din aceasta, nu am cunoscut niciodată (până în ziua de 6 septembrie 2016) cuantumul, nici cine a plătit-o, nici cine a fost beneficiarul ei”, a mai scris Ponta, arătând că, astfel n-ar avea cum să fie considerat complice, pentru că e vorba de niște bani de care nu știe și pe care nu i-a deținut niciodată.
Fostul prim ministru a mai ținut să precizeze și că din nicio probă la dosar nu rezultă că banii respectivi provin dintr-o infracțiune și că, de-a lungul timpului, a avut o singură discuție pe tema acelei sume cu Dan Sultănescu, consultantul care conducea Fundația Multimedia, atunci când a apărut în presă informația referitoare la modul în care se folosește de bani din fondurile europene fundația acestuia din urmă.
Despre sosirea lui Tony Blair în România, Ponta spune că inițiativa a aparținut Anei Birchall, pe atunci secretar internațional al PSD, care a contactat biroul lui Blair printr-un prieten britanic, Matt Browne, invitația fiindu-i transmisă printr-o fundație din SUA numită Center for American Progress, Fundația Multimedia condusă de Sultănescu fiind cotactată doar ulterior, pentru că avusese colaborări cu Ambasada Marii Britanii, dar și cu PSD.
„Implicarea mea în această vizită a constat în primirea dlui Blair la sediul PSD și un scurt cuvânt în deschiderea speechului de la URA/ moderator a fost dl Emil Hurezeanu și invitați personalități de cel mai înalt nivel din viața publică românească. (…) Singurul aspect cu care doamna Birchall m-a informat de alte cheltuieli a fost faptul că Dl. Blair nu solicită onorariu, însă încurajează organizatorii din România să facă o donație către o fundație de caritate indicată de către domnia sa/nefiind vorba de bani de la PSD nu am cerut detalii și nici nu m-am implicat în vreun alt fel în acest aspect. Toate negocierile privind programul vizitei și partea de donații au fost purtate direct de către Ana Birchall cu biroul Dlui Blair din Londra, cu cele două Fundații care au organizat și cu Ambasada Marii Britanii la București”, a mai explicat Ponta.
Despre relația sa cu Sebastian Ghiță, Ponta a explicat că este una de prietenie de notorietate și că afirmația că el și-ar fi folosit autoritatea asupra lui este o speculație pentru care are și martori care o pot demonta.
„Faptul că i-am promis lui Sebastian Ghiță în Martie 2012 ca va fi ‘pe lista pe un loc eligibil’ la alegerile parlamentare este total neadevărat și ilogic din următoarele motive: nu am discutat cu NIMENI despre candidatura la Alegerile Parlamentare până după Alegerile Locale care au avut loc pe 10 Iunie (…) în 2012 nu au existat liste ci colegii uninominale ( unde fiecare candidat trebuia să obțină singur peste 50% din voturi). (…) Sebastian Ghiță NU AVEA NEVOIE de sprijinul meu pentru a candida în Prahova”, a conchis Ponta.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la...
Boala RARĂ care îl face să pară 'însărcinat' tot timpul. Nici măcar medicii nu se...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost...
Daniel Pavel se pregătește de nuntă. Detalii legate de marele eveniment
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Victoria, Regina cu cei mai mulți copii