Prima pagină » Știri » România a propus la ONU crearea unei Curți Internaționale împotriva Terorismului

România a propus la ONU crearea unei Curți Internaționale împotriva Terorismului

România a propus la ONU crearea unei Curți Internaționale împotriva Terorismului
Prim-ministrul Dacian Cioloș a declarat, în alocuțiunea sa de la Adunarea Generală a ONU, care se desfășoară la New York, că România și Spania au propus crearea unei Curți Internaționale împotriva Terorismului, afirmând și că nu există pace, nici securitate fără dezvoltare.

”Mai mult ca oricând, lumea se află în fața unor provocări care cer soluții globale. Conflicte care nu încetează de mai mult timp, flagelul terorismului, catastrofe naturale, sărăcia, excluziunea socială, populații deplasate, – sunt tot atâtea provocări pe care trebuie să le abordăm în mod durabil, printr-o tratare globală. Lumea noastră este împinsă din ce în ce mai mult să caute soluții inclusive. Nu există pace, nici securitate fără dezvoltare. Obiectivele Dezvoltării Durabile ne oferă o noua șansă tuturor și reprezintă «un impuls universal pentru transformarea lumii». Aceste obiective stabilesc un program de acțiune ambițios pentru următorii ani, în vederea eradicării sărăciei extreme, a luptei pentru pace și securitate, a luptei împotriva inegalității și injustiției și pentru apărarea planetei”, a afirmat Cioloș, în alocuțiunea sa de la Adunarea Generală a ONU.

El a mai spus că este nevoie de mai multă integrare la nivelul diferitelor strategii privind schimbările climatice, dezvoltarea, ajutorul umanitar, eradicarea foametei, creșterea economică și edificarea păcii.

”Evoluțiile recente din estul și sudul Europei, din ultimii doi ani, au evidențiat provocări complexe în materie de securitate în vecinătatea țării mele. Acestea generează regrese în ceea ce privește perspectivele de dezvoltare durabilă. Conflictele înghețate din jurul Mării Negre rămân o amenințare permanentă și gravă la adresa stabilității din regiune și din afara sa. Aceste conflicte pun în așteptare perspectiva prosperității și a respectării principiilor și normelor dreptului internațional. Suntem profund îngrijorați de utilizarea de tactici de luptă hibride și de anexarea ilegală a teritoriilor”, a adăugat premierul român.

În opinia sa, instabilitatea în creștere din Orientul Mijlociu, cu epicentrul în Siria, este o sursă majoră de proliferare a terorismului, a migrației masive, a riscurilor de instabilitate nu numai pentru regiune, ci pentru întreaga lume.

”Această instabilitate trebuie să fie abordată cu determinare. Trebuie să încurajăm procesul de reconciliere în țările afectate de instabilitate, prin crearea de politici care vizează promovarea unor punți între comunități și pentru a asigura incluziune și reprezentare corespunzătoare. Ar trebui să reflectăm mai mult asupra unei strategii pentru reconstrucția post-conflict, bazându-ne pe obiectivele de dezvoltare durabilă și țintele lor, fie în Siria, Irak, Libia sau Yemen, și să continuăm discuțiile cu privire la procesul instituțional și contribuțiile financiare necesare, cu toate părțile implicate”, a subliniat Dacian Cioloș.

El a opinat că România este convinsă că rezolvarea conflictului israeliano-palestinian este una dintre cele mai importante sarcini pe care trebuie să le îndeplinim și care ar putea constitui un punct de cotitură pe drumul înapoi spre stabilizare, respectarea drepturilor fundamentale, acceptarea reciprocă și prosperitate.

”Atacuri teroriste cumplite au șocat lumea în acest an și ne-au reamintit că terorismul internațional subminează pacea și securitatea, pretutindeni în lume. Nu putem permitem teroriștilor să dețină controlul. Grupurile teroriste nu pot fi combătute doar printr-o acțiune militară, ci și prin reducerea atracției pe care o exercită asupra adepților lor, în special persoanele tinere. Trebuie să abordăm în primul rând cauzele principale care au permis extinderea acestor grupuri”, a accentuat premierul României.

El este de părere că prevenirea radicalizării este un element cheie, acțiunea trebuie focalizată asupra condițiilor socio-economice ale persoanelor din comunitățile cele mai vulnerabile la radicalizare și recrutare, fiind necesare instrumente mai eficiente de comunicare și de educație.

”Îmi exprim aprecierea pentru progresele considerabile realizate în ultimele câteva luni, în lupta împotriva Daesh în Libia, Irak sau Siria. Este de maximă urgență să nu le permitem să-și găsească refugii sigure în alte zone, precum și să luăm toate măsurile pentru a opri fluxul de luptători străini să li se alăture. Dar acesta este doar un singur pas. Zonele eliberate au nevoie de reconstrucție și stabilizare. Ideea că răspunsul la terorism necesită o acțiune multilaterală, bazată pe dreptul internațional, a fost susținută de România de ceva timp. Din acest motiv, România și Spania au propus crearea unei Curți Internaționale împotriva Terorismului, ca mijloc de a asigura tragerea la răspundere a celor vinovați de crime oribile care continuă și în prezent”, a precizat Dacian Cioloș.

România candidează pentru un nou mandat de membru nepermanent în Consiliul de Securitate pentru intervalul 2020-2021.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zelenski avertizează că Rusia ar putea primi până la 50.000 de soldați nord-coreeni
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o toamnă cum nu prea a mai fost, în România. Ce se întâmplă în septembrie, octombrie și noiembrie 2026, în București. Pe ce dată ninge
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Satul din Europa desemnat „cel mai frumos din lume” a ajuns să încaseze zeci de mii de euro din amenzi pentru parcare. De ce s-au săturat localnicii de turiști
Mediafax
Buruiana pe care ar trebui să o ții departe de grădină cu orice preț și cum previi apariția ei
Click
Orașele din România care au cucerit doi turiști americani. Au ajuns din întâmplare în țara noastră și au cheltuit 4.000 de dolari
Digi24
Devin oamenii mai puțin inteligenți? Ce este „efectul Flynn invers” și de ce îi îngrijorează pe cercetători
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce se întâmplă dacă trebuie să fugi cu Tesla în timp ce încarcă? Un atac armat reaprinde discuția
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Un experiment cuantic neobișnuit demonstrează că „timpul negativ” nu este o simplă iluzie