Prima pagină » Știri » Cum s-a schimbat organizarea coloanelor oficiale, după moartea lui Gigină

Cum s-a schimbat organizarea coloanelor oficiale, după moartea lui Gigină

Cum s-a schimbat organizarea coloanelor oficiale, după moartea lui Gigină
După moartea polițistului Bogdan Gigină, la nivel organizațional, a fost refăcut modul în care este gestionată necesitatea asigurării unei coloane oficiale, deciziile fiind luate acum, centralizat, la nivelul unei brigăzi de la Poliția Rutieră, anunță ministrul de Interne.

” În escortele oficiale este normal să existe polițiști, sunt proceduri care există în toată lumea, în toată lumea escortele se fac cu motocicliști. Ce trebuie să se schimbe, și cel puțin în acest Guvern s-a schimbat, este modul în care sunt folosite aceste coloane, pentru altfel de situații decât cele care necesită cu adevărat o astfel de escortă. Da, aceste escorte vor continua să existe pentru că este normal să existe, dar ele nu trebuie abuzate. Ce s-a schimbat de la moartea domnului Gigină este că, din punct de vedere organizațional, s-a refăcut complet modul în care sunt gestionate astfel de situații, astfel de escorte, în mod centralizat, la nivelul unei Brigăzi care există la nivelul Poliției Rutiere. E greu să vă spun cum funcționează în practică pentru că anul acesta, cel puțin pentru escorte interne, nu s-au folosit. Singurele situații în care au fost folosite escorte pe motocicletă au fost când am avut vizite ale unor șefi de stat și de guvern străini, atunci când protocolul de stat implică prezența lor.”, a declarat Dragoș Tudorache la sediul MAI.

Declarațiile au fost făcute de Dragoș Tudorache în cadrul unei conferințe de presă, luni, la sediul MAI.

Întrebat dacă beneficiază de pază din parte SPP, actualul șef de la Interne a declarat că nu beneficiază de „nicio escortă, nici de escortă SPP”, având doar un șofer care îi conduce mașina de serviciu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan dezvăluie marea pasiune sportivă: „L-am practicat de mic”. Ce echipă susține?
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
Cel mai bun încărcător pentru mașina electrică. Cum să-l alegi? Diferențele dintre modele
Click
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce anume a ucis sute de pui de balenă în Patagonia argentiniană?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!